Peretele Vaii Albe - Traseul Lespezilor

4 August 2012
Alex si Gabi
5A, 6+ (6A0), 10-12 lc


In tura aceasta m-am gandit mult la prietenii nostri care nu mai sunt cu noi Gabriela si Liviu. Am reusit sa completez trilogia visata de Liviu: Creasta Picaturii, traseul Fluturele de Piatra si acum peretele Vaii Albe. Ma copleseste un amalgam de sentimente: satisfactie, recunostinta, regret, tristete, bucurie, etc.

Si ca sa vezi cum este viata, toate aceste ture le-am realizat cu Alex. Alex, cel care a gasit si mi-a returnat amintiri de la Liviu, cazute odata cu el. Iar pe Alex l-am cunoscut datorita Gabrielei, la Clubul Alpin Roman.

Este primul meu traseu in cel mai mare perete din tara, cu siguranta si cel mai spectaculos perete in care am intrat pana acum. Mai tare si decat ceea ce am facut in Dolomiti, din punct de vedere al expunerii.

Povestea incepe sambata dimineata, la ora 4.48 cand suna alarma telefonului, dupa o noapte destul de agitata din cauza caldurii din centrul orasului. Culeg pe Alex apoi pe tovarasii clasici de ture (Adi si Ileana). Adi are probleme cu spatele si nu se simte in stare sa catere, asa ca raman eu cu Alex pentru Lespezi iar ei doi vor face Brana Aeriana si ne vedem pe creasta Vaii Albe.

La Busteni ne intalnim cu Silvia si Catalin, apoi cu Rudi si Corina. Lume multa spre pereti in acest weekend.

Cald, foarte cald. Cu totii urmam poteca spre refugiul Costila, apoi spre Circuri. Adi si Ileana se ofera sa care mai mult echipament pentru a nu ne obosi prea mult. Multumim mult, s-a simtit pe traseu!

Ajunsi in Circul 1
In circul 1 ne oprim la bolovan, mancam ceva, bem muuulta apa si ne echipam. Intre timp observam o echipa in Fisura Albastra iar o alta ajunge si ea langa noi. Din echipa face parte si D-na Felicia (Nusa) Enache, care anul trecut a atins Cho Oyo, la o varsta la care altii numara anii pana la pensie. Prezentarea dansei de la Festivalul Alpin, organizat de CAR de anul trecut a fost exceptionala! Respect!

Pleaca ei primii, apoi Alex incepe prima din multele lungimi de coarda. Inca suntem la bocanci, terenul fiind o combinatie de trepte de iarba si bolovani. Prima regrupare este inainte de hornul ce se vede si de la bolovan.
Alex in prima regrupare si echipa dinaintea noastra in horn

Hornul este scurt, placut la catarat, are cateva asigurari si este ceva mai interesant ramonajul cu rucsac in spate. Intra tot Alex in lungimea doua si regrupeaza deasupra hornului, la copacei, nu inainte de a face o fotografie.
Adi si Ileana, la plaja pe bolovan, eu in regrupare, iar Alex ... face fotografii din horn
Urmatoarea lungime plec eu cap, incerc un mic diedru/horn ce duce direct catre urmatorul piton, insa dupa doi pasi decid ca nu-mi place. Asa ca traversez "terenul de fotbal" fac un mic oblic spre dreapta, pe trepte de iarba apoi prind brana spre stanga.  O prima traversare ... mic copil pe langa celelate din traseu. Gasesc si primul piton, continui, apoi regrupez inainte de hornuletzul de la "Ruine".

Pana aici este o tura asa cum imi place mie, cu un inceput usor care sa te incalzeasca si sa-ti ofere incredere. Traseele care incep cu zone dificile nu-mi ofera aceeasi placere, efortul fiind foarte mare iar increderea mai mica la inceputul traseului.

In foto mai sus, pe linia corzii se vede diedrul/horn pe care am plecat inital. De fapt eu am ocolit cam 10m prin dreapta. Alex urca direct pe linia corzii, insa el este mai bine antrenat.
Fisura Albastra iti capteaza imediat privirea iar simpla ei vecinatate imi ofera un sentiment de satisfactie greu de descris.

Ileana si Adi continua sa faca plaja, dar mai arunca cate un ochi si la noi. Privirile lor ce ne urmaresc jinduind catre traseu parca ard mai tare decat soarele care ne bate in cap. Veti ajunge si voi pe aici, cu siguranta, imi promit eu. Sssst...sa nu le spuneti inca.... vreau sa le fac o surpriza!

Peretele Vaii Albe, partea vizibila din Circul 1; Eu si Alex, undeva la mijlocul peretelui
Alex pleaca in urmatoarea lc. Si sta destul de mult, coarda nu se mai misca la un moment dat. Comunicarea este greoaie, bate si vantul. Ma gandesc ca asteapta dupa echipa din fata. Aveam sa aflu insa, ca s-a oprit sa-si puna espadrilele de catarat inainte de Fisura Ascunsa, lucru pe care aveam sa-l fac si eu exact in acelasi loc.
Fisura Ascunsa ofera un prim pasaj de catarare, sprait pe prize mici si dese. Nu ma omor dupa conglomerat,  nu-mi plac prizuletzele mici de mana de echilibru, insa in aceasta tura parca imi este totul mult mai usor. Imi face chiar placere sa folosesc micile prize de picior si sa observ cat de aderenta este roca. Evident, asta dupa ce ai verificat de 2 ori ... conglomeratul ascunde multe surprize, nu toate placute.

Ca o paranteza, undeva pe traseu am ochit o pietricica rotunda caracteristica conglomeratului. Cum in aceasta tura am fost mult mai increzator in astfel de prize, pun mana pe ea sa ma ridic la echilibru. Simt ca se misca si inciudat o scot de la locul ei. Surpriza! A ramas o alveola de toata frumusetea pe care, dupa ce am curatat-o de praf, am folosit-o excelent. Asta nu inseamna sa ne apucam acum sa scoatem toate pietrele iesite in evidenta...hi-hi-hi!

Incurcam cumva regruparile, Alex regrupeaza imediat dupa Fisura Ascunsa si inainte de Marea Traversare.
Eu, in pasajul dinainte branei pe care se face Marea Traversare
De aici admiram Fisura Albastra iar Alex imi povesteste una alta din tura lui in Fisura. Hmm, sper sa ajung si eu intr-o zi pe acolo.

Intru eu in Marea Traversare, care initial pare banala. O brana de iarba15-20 cm latime. Numai ca sunt 2 lucruri care pigmenteaza aceasta zona:  unu, traversarile nu sunt chiar visul meu; doi, peretele nu ofera prize prea mari de sustinere.
Asa ca uite-l pe Gabi mergand ca pe oua, ca pe ace...ca pe ce vreti voi. Extrem de atent, probabil si foarte incet. Incetineala si atentia cu care fac fiecare miscare imi amintesc de miscarile felinelor ce isi urmaresc prada. Iar prada mea este hornul la care trebuie sa ajung. Pas cu pas inaintez, cu mainile caut ceva, orice, nu ca sa ma tin ci  ca sa ma pot echilibra. O alveola de o falanga este mana cereasca,o pietricica iesita din relief este o usurare. Gasesc un piton si mai respir putin. O cadere aici inseamna un balans de cativa metri buni si o sperieture pe cinste.
Chiar inainte de Diedrul Pupezei trebuie sa descatar 40-50 cm. Gata! am ajuns. Simturile mi-au fost incordate la maxim. Clar, nu ma omor dupa traversari!

Dupa traversare, in horn; in prim-plan Diedrul Pupezei
Pe la jumatatea hornului regrupez la un spit, coarda incepuse sa frece. Alex ma urmeaza si confirma faptul ca traversarea este cu emotii, chiar si secund. Riscul de balans este acelasi.
Marea Traversare:
- cu albastru catre Fisura Albastra
- cu rosu, catre Diedrul Pupezei si Lespezi
Trece Alex cap de coarda si da o lungime intinsa, pana dupa pasajul cheie. Catararea pana la pasajul cheie este foarte frumoasa, pentru mine este acolo unde trebuie sa fie ca nivel de dificultate pentru a-mi face placere sa catar la liber.

Pasajul cheie, un diedru cu surplomba in capat, m-a solicitat si am tras bine de bucle. Nu am inca deplina incredere in micile prize de conglomerat, mai ales la maini. E nevoie de mers la echilibru iar eu nu am acum tupeul sa fac asta. Desi imi dau seama ca pe aici ar fi o catarare foarte frumoasa la liber. Cei cativa pasi impusi (pentru ca la un moment distanta dintre pitoane este de 3-4m) pe care-i reusesc imi confirma acesta ipoteza. Foarte frumos!

Cand ajung la Alex decidem sa ne oprim in prima regrupare amenajata, indiferent cat de aproape este. Plec eu direct in sus insa iesirea este intr-un balcon de iarba, un fel de surplomba verde. Desi pe tot traseul folosesti mult tehnica celor 30-50-100 fire (depinde de mana si inima fiecaruia) aici nu-mi vine. Ocolesc putin  spre dreapta, pe piatra solida, urc 2-3 m apoi revin in stanga si ies in balcon, unde gasesc regruparea.

Aici salutam o veche cunostinta, Creasta Picaturii.

Hotaram sa plec tot eu, schita aratand un 5+ si calculand ca ultima lc (de 6) sa fie facuta de Alex. Intre timp, pe un promontoriu in dreapta apare echipa din fata noastra ce terminase deja traseul si era in coborare spre ref Costila. S-au miscat extraordinar. Ne salutam si ne vedem fiecare de ale noastre.

O iau hotarat in sus, ma mir de cat de multe  pitoane gasesc pe acest horn inierbat, fac un pas catre stanga (o fandare frumoasa) pentru a iesi din horn, asigur la ultimul piton vizibil si ..... incotro?

In stanga o brana te imbie catre o fisura frumoasa, dar nu vad nici o asigurare pe cativa metri. In dreapta, ceva peste un bolovan, nu se observa prea bine. In sus o fisura cu un mic biscuite. Hmmm..arata bine in sus, probabile vre-un piton prin iarba pe acolo. Schita parca spune stanga, nu-mi este clar unde ma aflu (raportandu-ma la schita). Pun un anou la un mare bolovan si o dau in sus. Catar 3-4 m si imi dau seama ca nu e bine. In sus apareau cateva burtici..departe de gradul 6- care urma conform schitei. Ma mai uit in stanga catre fisura reperata anterior...nu vad nici o asigurare. Ma uit spre dreapta, parca e o zona inierbata mai accesibila dar pe unde e trecerea catre ea? Jos, direct din regrupare sau aici sus, unde am pus ultima asigurare?
Anunt pe Alex ca m-am blocat si vreau sa revin in regrupare. Dupa cum stie toata lumea, mai usor este cateri decat sa descateri. Incet-incetisor revin la ultima asigurare si Alex ma aduce in regrupare. De data aceasta nu am simtit nici un fel de teama, de frica, ci doar am avut sentimentul ca ceva nu este bine, trebuie reparat, dar nu stiu cum.

Urca Alex si incearca brana spre stanga. Cum nu vede nici un piton la inceputul fisurii e clar ca nu pe acolo trebuie sa mergem. Trece peste bolovanul cu ultima asigurare, traverseaza putin dreapta si vede pitonul, apoi regruparea. Ufff... cat timp si energie am pierdut aici!


In foto de sus este zona cu pricina. Dupa iesirea din horn (1 pas spre stanga) se trece peste bolovanul din capatul acestuia, catre dreapta.

Incordat, studiind terenul
De aici banuim ca mai sunt cam 2lc. In regruparea foarte comoda, luam o pauza mai mare, mancam ceva, ne hidratam, ne uitam la siluetele ce se zaresc langa crucea de pe Caraiman. Pe scurt, putina leneveala.
Protagonistul nr.1: Alex
Protagonistul nr.2: Gabi


Cam asa arata regruparile din traseu
Mai departe pleaca tot Alex, se zaresc deja urmatoarele 2 pitoane.

Pleaca usor, se vede ca gusta bucuria catararii, asa cum de fapt am facut-o amandoi in aceasta tura.


Inainte de a pleca surprind umbra Bucegilor (cu cativa nori) peste Busteni


Dificultati majore nu mai sunt din acest punct. Totusi traversarea de dinainte de regruparea urmatoare imi da fiori, dar este si foarte spectaculoasa. Se vede tot peretele sub noi. Pe prima parte are prize mici de picior, iar la maini ..mai nimic (cel putin pt mine). Cu destula greutate reusesc sa trec, apoi ultima parte a traversarii nu mai pune probleme. Doar regruparea in grota este incomoda pentru 2.

Ce unghi preferati?

Foto pe diagonala
Foto de sus
Peretele Vaii Albe si abruptul Caraimanului, despartite de V Alba; foto din ultima regrupare
 Ultima lc pleaca diagonal dreapta, un fel de traversare ascendenta peste o muchie rotunjita. Frumosi pasi si aici, asigurari multiple (pitoane si spituri) si foarte dese. Iesirea in creasta imi ofera un amalgam de sentimente: satisfactie, recunostinta, regret, tristete, bucurie, etc. Este primul traseu in peretele acesta incarcat de istorie.

Ma gandesc la premieristii traseului, ma gandesc la prietenii care nu mai sunt, ma gandesc la prietenii care nu au putut urca astazi. Ma gandesc la Alex, ne felicitam si ii multumesc.

Destul de obositi dar sigur foarte fericiti.


Pana la platou, o surpriza deosebit de placuta, intalnim pe Florin, cu care am facut o tura superba de iarna in Albisoara Branei, dar si Muchia Iepurasului intr-un ianuarie secetos  (precum si alte cateva iesiri interesante).
Asteptam si pe Dana si Baza, care veneau din Furci. Facem o gasca mare,vesela si galagioasa pe Brana Costilei. Mancam, bem ... mai punem o bluza cu maneca lunga, un pantalon, vantul adie iar soarele se duce hotarat spre apus.

Intr-un final ne miscam si noi, fiecare cautand odihna bine meritata. Apusul peste platou si joaca norilor cu soarele este fascinanta.

Doi oameni, cu treaba facuta, indreptandu-se spre apusul zilei ... 


Zile senine !


12 comentarii:

  1. Felicitări. O descrierere de mers la suflet, dar şi la... minte - în sensul unei bine informări.
    Păi..., aşteptăm şi alte - la o adică, sezonul e departe de a se fi sfîrşit. Iar anii din sac, nici pe atît.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mircea,

      Sper sa ajute l amintea celor ce vor dori s amearga pe acolo. cat despre suflet...fiecare cu al lui :)

      Multumesc pentru aprecieri

      Ștergere
  2. Superb. Am citit, cateodata uitand sa si respir! Nota 12.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andrei,

      Sa stii ca si eu am cam uitat sa respir in anumite momente pe traseu

      Multam

      Ștergere
  3. Doamne ce imagini , oare cand voi reusi sa catar si eu la asa mare altitudine ? Felicitari nene` Gabi !

    RăspundețiȘtergere
  4. faina descrierea. gradul maxim cat a fost? 6+?
    traseul asta mereu mi-a facut cu ochiul cand mergeam mai des prin costila

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multam Dinu,

      Asa mi s-a parut si mie un 6+ maxim si inca cateva zone de -6, poate 6, dar scurte. Doar ca in zona de cheie ai un pasj de cam 6, cu distanta de 3-4 m intre pitoane, apoi vine o burtica (6+) care insa are desupra o teava bine infipta de care te poti ajuta

      Zile senine!

      Ștergere
  5. Splendid! Mi-a adus aminte de tinerete.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc ... te astept pe poteci de Bucegi sau Crai :)

      Ștergere
  6. foarte dragut. ma gandesc sa fac si eu traseul asta in week-end si pozele de la tine sunt de ajutor ca orientare generala :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur daca-ti pot fi de folos. daca mai cateri asa cum stiu eu ca o faceai, va fi o frumoasa plimbare pe verticalele Bucegiului
      cand ajungi pe acolo te rog transmite peretilor ca mi-e dor de stancile de acasa :) pe unde sunt eu acum nu pram asa ceva :(

      Ștergere
    2. Am uitat sa-ti spun ca-mi place blogul tau si-l urmaresc de 2-3 ani, inca de cand eram in Ro

      Ștergere