Bicicleta si catarare. Basarbovo

16 Aprilie 2012
Bicicleta Giurgiu-Basarbovo
Catarare
Bicicleta Basarbovo - Giurgiu
Participanti: Monica, Mihai, Dan, Pishti, Gabi, Adi + cutzu Ursa


A doua zi de Pasti se anunta o fereastra de vreme buna intre zilele capricioase ale acestei perioade. La noi la munte e totusi urat, asa ca ne orinetam mai spre sud, la traditionalul deja loc de deschidere a sezonului de catarat - Basarbovo.

Conform zicerii  "Cei patru  apostoli erau de fapt trei: Luca si Matei" ne-am pregatit 9 si am plecat 6. Restul au fost decimati de efectele meselor imbelsugate de Pasti.

Astia suntem, astia plecam. La Giurgiu lasam o masina in parcare la Kaufland si ne impartim. Adi si Dan vor merge cu masina la Basarbovo, ceilalti vom da o tura scurta de bicicleta.

Traseul parcurs pe biciclete

Avem un usor vant din fatza dar in combinatie cu soarele iese un amestec bun. Dupa cativa km ramanem la tricourile cu maneca scurta. De pe pod admiram Dunarea curgand lin in aceasta zi insorita.

                          

Eu, cu bicicleta de oras (Kona Dew 2009) (restul au MTB-uri), duc trena pe soseaua de centura a orasului Ruse. Adi are chef de tras mai tare si mai iese din rand dar il prindem rapid  :). Pe aceasta sosea avem un fals plat, in usoara urcare, punctat de 2 sau 3 usoare urcari.

Iesim de pe soseaua principala, catre stanga, inspre Basarbovo, chiar inainte de un pod. Este si un indicator.  Pe coborarea ce urmeaza plecam tare insa suntem nevoiti sa incetinim din cauza unui autobuz vechi si prafuit care parca nu se incumeta sa coboare mai rapid. La fel de adevarat este si faptul ca la intersectia de jos drumul nostru are un indicator de "Stop", asadar mare atentie !

Stiind ca in curand urmeaza o urcare mai serioasa (dealul dinainte de Basarbovo), oprim putin pentru odihna si hidratare. Fiecare va urca dupa cum il vor tine puterile. Pentru cei obisnuiti mai des cu bicicleta nu este decat o usoara catarare, pentru cei mai amatori, asa ca noi, este o catarare dificila (cred ca lungimea este cam 400-500m pe aceasta parte).
Eu reusesc sa urc cu foaie 2, pinion 3 (din 8) sideocamdata sunt multumit ca nu a fost nevoie sa cobor. Ceilalti reusesc si ei sa urce fara a cobori de pe bicicleta. Evident, pauza de 5 minute in varf pentru recapatarea suflului.

Iesirea din Ruse, undeva in varful dealului

Urmeaza coborarea mult asteptata iar viteza creste ametitor. De data aceasta mi s-a parut mult mai scurta, de aceea banuiesc ca am ajuns undeva la peste 60 km/h (coborirea de anul trecut am masurat-o si era pe la 55km/h). Conteaza insa mai putin.

Inainte de dealul ce trebuie urcat si coborat spre faleza fac schimb cu Pishti. Un DHS de 20 kile, tanc nu alta. Merge relativ ok  la urcareape sosea, iar la coborire se vede diferenta fata de a mea. Pe jos nu mai este asfalt ci doar beton. Cu a mea as fi stat foarte concentrat cu ghidonul bine strans in palme. Acum insa ma simt mult mai lejer cu tancul de sub mine.

La faleza nu era nimeni inca, desi prin zona erau 5-6 masini cu oameni la pescuit si la iarba verde. Deja incalziti cu biclele intram in actiune la catarat. Eu fac echipa cu Adi evident. La fel de evident, Monica urmeaza sa catere cu Mihai. Iar Dan, fara chef de catarare, il va fila pe Pishti.

Eu intru in trasul usor din diedru Uvelichenie (Zoom) (grad 5 dupa cum e scris pe stanca), Mihai pleaca pe
Premahvane (Removal) (4+, o crestulita simpatica) iar Pishti intra in Dinamichen obhvat (Dynamic range) (grad 6, pe o fisura in mare parte a traseului).
Deja e cald (desi este abia 10.30-11.00), faleza este in plin soare si ne gandim cum va fi mai incolo (prognoza indica o maxima de 21-22 grade, evident la umbra)

Eu, in primul traseu (foto este mai veche, nu este de la iesirea aceasta)

Pasul cheie al traseului, se iese putin pe pretele din dreapta, apoi se revine pe fisura
 (foto este mai veche, nu este de la aceasta iesire)

Incep sa apara si alti amatori de catarare, bulgari si romani. Recunosc oameni atat de la sala de la Cornel Sain cat si de la sala de la Adi Burcea. Noi ne vom roti pe traseele din peretele aflat in dreapta diedrului.

Pana la pranz mai fac Dinamichen obhvat (Dynamic range) (gr 6) cap de coarda. Traseu care presupune ceva miscari mai intinse, cel putin acum dupa perioada de iarna, asa le simt. Si apoi Rumansko momche (Romanian boy) (-7/7) dar cu buclele deja puse de Pishti. Si tot a trebuit sa ma trag de 2 bucle in punctele cheie. Asta e nivelul acum, trebuie sa pun osul (aka muschii, articulatiile si mai ales degetele) la munca!

In Dynamic Range (in stanga traseului este Romanian Girl cu iesire prin dreapta cavitatii de sus ,
apoi si mai in stanga Romanian Boy cu iesire prin stanga cavitatii) - foto mai veche

Este pranz, este foarte cald, noroc ca am luat fiecare destula apa. Ne retragem la umbra pentru pranz. Apa, apa si iar apa ...apoi mancare si odihna (unii i-ar spune leneveala ... dar e de discutat). Faleza este plina, dar am vazut-o si mai aglomerata.

Cu greu (dupa aprox 2 ore) ne miscam de la umbra. Stanca arde dar si noua inca ne mai arde de catarat.
Eu si Adi intram facem fiecare cap Premahvane (Removal) (4+, o crestulita simpatica). Atentie la traseu, este necesara o coarda de minim 60m pentru retragere, fie rapel fie coborat. Coarda de 50 m nu este suficienta!
Pishti face Kloun (Clown) (grad 7) in mansa. Nu ma incumet, din ceea ce vad ma depaseste clar, surplomba cu prize fine. Eu mai fac Rumansko momiche (Romanian girl) (grad 6) in mansa si recuperez si buclele din traseul alaturat.
Dupa inca 15-20 minute de pauza incerc Patyat na bezrabotnite (The way of the unemployed) (grad 6). La pasul dintre a doua si a trei ancora renunt, nu ma mai tin degetele desi prinsesem priza care trebuie. Dimineata probabil as fi reusit. Data viitoare sper ca iese.

Peretele din stanga diedrului, cu traseele Dulfer si  the Way of the unemployed  "pe coltz"

Gata cu cataratul, mai ales ca mai avem si aprox 20 km de biciclit. Monica renunta la mersul cu bicicleta si va veni cu masina. Eu, Adi si Pishti ne echipam si plecam. Admiram de departe manastirea de la Basarbovo.

La dealul de la iesirea din Basarbovo nu am avut tragere de inima sa-l urcam in sa si am dat-o pe jos. Pe aceasta parte este mai lung si mai dificil decat pe partea cealalta.
Insa catararea ce da in soseaua de centura am facut-o in sa. Apoi pe falsul plat (in usoara coborare) mergem rapid si ajungem repede la pod. Asfaltul este groaznic pe pod, plin de gropi, denivalri si rosturi de dilatatie.

Intrarea in tara

Apoi la vama, pe scurtatura in oras ... parcare ...  masina ...bicle sus ... si spre casa!


Zile senine!


NOTA: fotografiile sunt mai vechi si sunt facute de Costin Mircea

Pastel de toamna (I) - Muchia Iepurasului

Muchia Iepurasului
5 Nov, 2011
Ileana, Adi, Gabi
(+2 echipe in muchia Caprioarei)


Din nou in abruptul Postavarului, in peretele Animalelor. Am mai facut acest traseu dar Adi lipsise la apel ... acum i-a venit randul.
Acum vreau mai mult sa prezint imagini ale toamnei - aici gasiti descrierea mai tehnica.

Inca din Poiana Inului culorile toamnei ni se infatiseaza in toata splendoarea

Vedere din Poiana Inului catre Peretele Animalelor

In padure, covor de frunze, poteca mai mult se ghiceste. Si mai mult frunze stau gata-gata sa cada la primul fior mai rece. Parca am ajuns mai repede la perete de data asta ...

Ne impartim: noi in Iepuras, Andreea si Mihai in Caprioara. Plec sustinut, e deja caldut afara, si leg primele 2 lungimi, evident cu rugaciunile de rigoare la cele 30-50 fire de iarba din smocurile apucate pentru a trece in bine-cunoscutul balcon plin cu vegetatie de la finalul primei lungimi clasice (cam 25 m de la plecare).

Vedere din regrupare: toate culorile toamnei

Hornul ce separa cele 2 muchi: in stanga Caprioara, in drepata Iepurasul

 Fiind traseu usor, Adi si Ileana merg concomitent, eu am mai mult grija sa nu incurc corzile. Ajung si ei in regrupare (cam mica pentru 3 persoane) iar Adi preia conducerea. Ileana se burzuluieste la el sa nu faca 2 lungimi legate (uff....inca putin si va avea mai multa incredere in el). Adi pleaca iar noi ne hlizim la cei din Caprioara carora li s-a mai adaugat o echipa .

Eu si Ileana

Mihai Cernat si Andreea vis-a-vis

  Evident, Adi se descurca de minune si ajunge rapid in urmatoarea regrupare, dupa care este randul nostru. Pleaca tot Adi, este lungimea cu mica traversare a placii spalate. Leaga aceasta lungime cu cea scurta si usoara de dinaintea hornului.

Ileana, inainte de traverseu

Andrei, cap, Horia, secund

Apare si cealalta echipa din Caprioara. Andrei sta bine asezat in regrupare insa nu se poate intoarce pentru a poza. Pana la urma se contorsioneaza putin si reusesc sa-l prind.

Despre tura si aventura lui Dan in Caprioara cititi pe blogul lui.

Impreuna admiram peisajul: "foc" si "para" toamna ne inconjoara

 Bucegii in zari

Catre muntii Predealului si Piatra Mare

Cu greu ma dau dus de aici. Pe brana ierboasa dinaintea hornului final Adi si Ileana ma fileaza usor si linistit, parca furati de priveliste.

Si au si motive:

Totusi, trebuie sa ne mai si miscam. Pe brana, iarba uscata parca este mai alunecoasa decat atunci cand este verde si mergem asigurati cei inca cativa metri pana la baza hornului.

Hornul este o placere pentru cataratori. L-am mai facut, dar secund, acum este cu totul altceva. Ramonaj, sprait (mai ales sprait), emotii, prize intoarse sau aflate in interiorul hornului. Iarasi emotii la traversare si la trecerea peste surplomba, apoi plimbare pana sus. O nebunie!

De sus, comunicarea cu secunzii nu mai exista, dar in timp am invatat impreuna limbajul corzilor si nu sunt probleme. Aici insa, secunzii nu mai pot merge concomitent.

Ileana, la final ...si extraordinarele culori jos, in padure

Ca ziua sa fie completa, avem parte si de un apus superb! Astazi natura a fost darnica cu noi.

"Flacari" catre Bucegi

 

Zile senine !

.

Dolomiti. Cinque Torri - catarare si istorie

Iulie 2010
Ileana, Adi, Vlad, Andrei, Gabi


Dupa un drum cu masina de 1500 km si aproximativ 20 ore am ajuns in Cortina D'Ampezzo. Este inca noapte si ne indreptam spre Cinque Torri. Neputand vedea mai nimic ne luam dupa indicatoarele rutiere si ajungem undeva catre pasul Falzarego, iar un indicator ne indica "Cinque Torri". Nu este exact locul pe care-l cautam, aflasem de o sosea care ne scoate direct sus ...dar suntem aici, restul conteaza mai putin.

Ora 4.00 dimineata. Suntem undeva intr-o parcare, inconjurata de padure. Parca se vede si o cabana sau, ma rog, o constructie. In fine, unii scot cortul altii aleg sa doarma sub cerul liber. Eu pun izoprenul langa masina, pe o iarba verde si mare, ma bag in sac si ... stop joc!

Aud ceva masini, voci, agitatie ... dar este prea bine in sac, nici macar ochii nu-i misc. Dupa un timp zgomotele se intensifica si cand deschid ochii este deja lumina. Hai sa vedem unde suntem:

Din soseaua de la Cortina spre pasul Falzarego se face, spre stanga, un drum de 1-2 km (netrecut pe harta) pana la Rif. Bain de Dones

Ei bine, suntem la Rifugio-Ristorante Bai de Dones, la picioarele masivului. O parcare imensa, un restaurant cu terasa. Si multa, multa lume. Unii o iau pe poteca (mai putini) altii urca cu telescaunul. Noi ne-am "cazat" intr-o latura a parcarii ceva mai ferita, dar tot trebuie sa ne trezim si sa ne miscam. Nimeni nu ne-a deranjat sau nu ne-a spus ceva.
De aici pleaca un telescaun pana sus, la stanci. Asta noapte nu am nimerit drumul direct pana sus dar nici de aici nu pare mult, vom face putin peste 1 ora.
Cel mai important este ca vedem un izvor amenajat. Asta inseamna apa ... gratis! In urmatoarele 3 zile vom reveni des aici pentru a ne aproviziona cu apa si a ne spala...e adevarat doar tarziu in noapte.

Destul de ametiti de drumul lung si de cele doar 3-4 ore de somn ne pregatim echipamentul si o dam in sus pe poteca. Mergem incet abia acum incepem sa ne trezim si sa constientizam faptul ca astazi vom catara in Dolomiti!

Telescaunul si poteca pe care am urcat

Ajungem la grupul de stanci si turnuri, observam muzeul in aer liber. Prinsi de febra cataratului, decidem sa vizitam muzeul ceva mai tarziu. Ne tezim in fata a nenumarate blocuri de stanca, mai inalte sau mai mici, sfaramate sau netede. Oare pe unde ajungem la cele pe care le-am ales, adica la cele pentru care avem schite (aici multumesc lui Radu, Octavian si lui Mihai pentru ajutor - schite, foto si informatii).

Intreb pe cineva, dar nu stie engleza, altii nu stiu unde e situat locul. Intr-un final cineva imi explica, jumate engleza, jumate italiana, iar restul gimnastica, cam pe unde ar fi locul.

Zone Cinque Torri

Trecem printr-un semi -tunel interesant, ne uitam la multii cataratori de diverse grade pe diverse trasee si ajungem unde trebuie, mare noroc cu fotografia pe care o aveam.

Lume multa, trasee pe toate gusturile

Traseele catarate; evident, cotatia este ceva mai tare ca la noi cu jumate pana la un grad

Primele echipe sunt: eu si Ileana in Torre Barancio, Andrei si Adi in Torre Romana. Pana la urma Andrei a nimerit in alt traseu,mai dificil, iar Adi a avut muuult de furca, el fiind mai degraba incepator (la acea data)in ale catararii. Insa, nu s-a plans deloc, a tras de el si chiar i-a placut !

Regrupare in acelasi traseu - spituri si lant

Asigurarile sunt la 4-5 metri, destul de dese pentru un astfel de traseu. Cinque Torii este insa si o zona scoala si de antrenament primavara, inainte de atacarea marilor pereti in perioada verii.
Eu am ceva probleme cu traseul, incerc sa gasesc in schita lucrurui mai putin evidente la prima vedere, dau intr-o zona fara asigurari, cam 10-12 m. Nu stiu ce sa fac. Convins insa ca am citit schita asa cum trebuie dau inainte si intr-adevar dupa 3-4 m dau de urmatoarea asigurare. Totusi, destul de dificil de interpretat schita pentru zona asta. Ceva mai tarziu Andrei a luat-o prin balarii si doar abilitatile lui tehnice si fizice l-au scos la liman.

La final de traseu

Fara cuvinte

Eu si Ileana rapelam din 2 bucati si revenim la baza traseelor. Mancam ceva, intre timp Andrei si Adi coboara si ei. Andrei se duce cu Vlad, noi mai lenevim putin. Vlad da dovada de o ambitie extraordinara. A iesit doar de 2-3 ori la catarat pana acum insa trage de el pentru a depasi lipsa de experienta.

Vlad, in actiune

La baza Torre Romana

Ileana, in fisura

Catararea este placuta, fisura larga pe alocuri imi permite si ceva ramonaj, asa ca sa mai diversificam tehnicile. Andrei, pe traseul alaturat, o ia prin balarii si-l aud cum striga dupa mine sa-i spun pe unde am luat-o. Ma uit si vad ca e departe de linia traseului. Asta este, continua cu asigurarile mobile dar zona este destul de friabila si coarda freaca. Iese in top insa coarda este intinsa la maximum, sta pe marginea turnului intr-un echilibru precar. Nu ma pot abtine sa nu rad cand il vad acolo...dar nu e de joaca.
Ies din linia traseului nostru, ma minunez pe unde a putut trece ca si cap de coarda. Eu pot vorbi cu Vlad, secundul lui, astfel incat acesta sa mai inainteze putin din regrupare. Gata, s-a rezolvat.
Sus ne regrupam toti 4 pentru a face un rapel lung (avem corzi de 64m).

Ai grija, sunt cu ochii pe tine!

Hmmm... fain se vede aici!

Rapelul de 60m

Noi am catarat pe turnul din mijloc, traseele sunt ascunse din acest unghi

Gata cu cataratul pe ziua de azi.

Ne indreptam privirile spre istorie.
Si ai ce vedea, admira si rememora. Ba chiar iti poti imagina si ingrozi de ce a putut fi in aceste locuri.

O parte din muzeul in aer liber, zona spulberata de obuze si proiectile

Pe 23 mai 1915, regatul Italiei a declarat razboi Imperiului Austro-Ungar si a ocupat Cortina, sfarsind astfel 4 secole de dominatie habsburgica. Trupele imperiului s-au retras catre Lagazuoi pentru a apara Val Badia.
Importanta strategica a zonei Cinque Torri era clara pentru toata lumea.

Cinque Torri (spre stanga jos), bastion la marginea padurii;
punct de observatie a intregii zone (vedere de pe Tofana di Rozes)

In iunie 1915 trupele italiene au ocupat pozitii pe acest punct inalt. Au construit transee, adaposturi si depozite de armamentsi hrana, au tras linii telefonice. Din acest moment zona a devenit teatrul unor lupte crancene la mare altitudine.
Aici au fost plasate tunuri gigantice, ale marinei, care puteat trage proiectile de 30cm in diametru.

Muzeul a fost restaurat si este foarte bine intretinut. Au fost recreeate scene ce par destul de reale. Sala de mese, depozite, toate trebuie sa aduca aminte de ororile razboiului.

Prima zi a trecut, am profitat din plin. Revenim la parcarea noastra, acum aprope intuneric deja, lume mai deloc. Izvorul ne reface proviziile de apa si ne ajuta sa ne spalam. Strangem tot si plecam catre urmatoarea destinatie: Via ferrata in Tofana di Rozes.


Mai multe foto din Cinque Torii gasiti  AICI.


Zile senine!