Curatare poteca spre ref Costila, v. Alba si TR

26 August 2012
- actiune a C.A.R.


Duminica, 26 august, impreuna cu alti 2 membri ai Clubului Alpin Roman, am participat la o actiune cu scopul de a curata poteca catre valea Alba si catre refugiul Costila, pe zona curpinsa in Busteni si poiana "la sfatul uriasilor". Plus un bustean care bloca poteca TR catre Pichetul Rosu, cam la 30 minute de Busteni.

Poteca era inca obstructionata de copaci si crengi in mai multe zone si aparusera mai multe variante ocolitoare. Inarmati cu drujba si cu 2 litri de benzina am plecat la treaba. Deja este foarte cald inca de dimineata, in padure ceva mai bine datorita umbrei.

Una dintre zonele curatate, inainte si dupa:

S-a muncit atat mecanizat (cu drujba) cat si cu mainile goale.

Alta zona, inainte si dupa curatare

Cel mai greu a fost la busteanul din poteca TR. Masiv, bloca poteca cu totul dontr-o parte in cealalta.

 Aici s-a muncit peste 1 ora, s-au experimentat taieturi in trunchiul copacului, s-au folosit pene de lemn, etc. Totul pana s-a terminat benzina pentru drujba.

Totusi a fost taiata o bucata astfel incat acum accesul este mult mai facil. In urmatoarele zile incercam sa ajungem din nou pentru a taia inca o bucata, astfel incat poteca sa fie eliberata complet.

Zile senine!

Pastel de toamna (II) - Cabana Diham

Nov 2011
Laura, Ileana, Adi, Gabi
La sipote - cabana Diham si retur

Dupa o zi in care culorile toamnei ne-au delectat (vezi aici), urmata de o seara plina de proiectii la CAR, prelungita mult in noapte cu discutii si vin, duminica a fost o zi de refacere si de plimbare usoara.

Varianta cea mai la indemana era plimbarea prin padurea ruginita catre cabana Diham,. Lasam masina la "la sipote" si intram pe poteca din padure. Fara rucsaci si echipament ne simtim ca la o plimbare prin parc.

Poteca larga, pe care nu am mai trecut de mult timp este acoperita de un covor de frunze ruginii.

Ajungem repede la drumul se pleaca din Rasnov si duce la cabana Diham, pe unde bineintele turuie 2-3 ATV-uri.
Rana a muntelui, "binefacere" a societatii de consum

 

In culmea ce duce spre cabana bate un vant rece-rece si ne punem pe noi tot c eavem. In padure eram feriti..aici il luam in plin. Ne consolam la gandul cal aintoarcere va bate din spate.
Adi mai fotografiaza putin din toamna.

La Diham, multe corturi si destula lume. Foarte cald inauntru. Mai mult de amorul artei luam o ciorbita si MBS. Foarte bune ambele.
Combinatia de nesomn din noaptea precedenta cu mancarea abia consumata, la care adugam caldura teribila ...a dus la infrangerea dorintei noastre de a mai sta in pozitie verticala.
Iata si rezultatele:

Cu greu ne dam urniti, iar afara ne trezim rapid din cauza vantului rece. La soare insa era o placere sa stai.
Pe drumul de intoarcere admiram continuu padurea si efectele toamnei asupra acesteia.

Iar la final, evident...un pic de odihna nu strica niciodata.

Zile senine

.

Iezer cu multe fetze

15-16 Octombrie 2011
Adi si Gabi

Vremea se anunta tare capricioasa, frig, ploi, lapovita ..brrr! Cum creasta Iezer-Papusa nu o facusem ne indreptam gandurile si pasii intr-acolo.Nu ma fusesem pe aici de cand cu rataceala cu Ileana.
Ca in bancul cu apostolii, am fost 5, am plecat 3, iar pe creasta am facut tura in 2.

Inca de vineri seara primim un telefon ce ne anunta avertizare meteo pentru sambata dupa amiaza, vreme rece, vant puternic si ceva precipitatii. Hmmm..deloc imbietor, deci urma sa tragem tare pentru a evita intunericul si mai sus descrisele placeri ...

Deci, vineri seara hop la Voina apoi tzup pana la Cuca. Acum renovata, placata cu OSB si in pod, cald si oameni primitori. Un grup de amici petreceau de zor (am numarat 5 litri de tuica si cam 40 de vin, nu stiu daca asta a fost tot). Printre ei si fiul fostului cabanier, evident cu alte simtaminte fata de cabana decat toti ceilalti. Asta e viata!
La rugamintea noastra au mutat boxa de sus astfel incat sa nu ne mai deranjeze. Sincer, nu speram sa ne intelegem cu ei asupra acestui lucru, dar viata iti rezerva si surprize placute. Pana la urma oamenii au fost foarte intelegatori si ospitalieri, cum as vrea sa intalnesc peste tot. In pod, curat si cald , am folosit sacul pe post de patura.

A doua zi dimineata, plecare la 6.30, calculele fiind facute pentru 10-12 ore pana la vf Rosu, de acolo socotind eu ca ne putea prinde noaptea, cunoscand zona. Urcusul prin padure pe intuneric seamana nu un concurs de orientare, scopul fiind de a urma marcajul. Iesim in gol alpin odata cu zorile si trecem pe langa stana din Gradisteanu.

Stana este in stanga potecii,  vizibila la 10-15 minute dupa iesirea din padure

Urcusul pana spre Papusa pare usor insa ne stoarce la propriu, cu tot frigul diminetzii. Incepe sa se vada tinta noastra de astazi.

Plaiul Fracea in prim plan, plaiul lui Patru acoperit de nori, iar in fundal tot in nori culmea Iezer-Rosu

Pantele de iarba, fara o poteca foarte evidenta ne solicita din plin, dar gasim timp sa ne jucam.

Avem o frumoasa vedere si spre barajul Rausor.

 Urmam BR si decidem sa nu mai urcam pe varf desi stam bine cu timpul (este 9.30). Ar mai fi fost cam 20 minute urcare si 10 coborare. Deja insa norii isi faceau aparitia si se alergau de-a lungul crestelor

Adi, in BR sub Papusa

Norii si soarele s-au jucat toata ziua. In zonele cu zapada simteai ca te ia cu calduri, la propriu, din cauza radiatiei din zapada+soare, pentru ca in 30 secunde sa ingheti, pentru ca un nor acoperea soarele si un vanticel isi facea aparitia. Destul de dificila coborarea in Spintecatura Papusii, abrupta iar pietrele si bolovanii acoperiti de un strat de zapada de la 5cm pana la 30cm, astfel incat sa te incurce, nici sa nu vezi bolovanii, nici sa nu poti merge linistit pe zapada.
Urmeaza "platoul" pana la vf Batrana. Bagam gaz si mergem continuu, pauzele nedepasind 4-5 minute fiecare. Norii isi fac de cap dar nici soarele nu se lasa.

Nori grei dinpre Papusa

S-au dus norii, acum e soare

 Vf Rosu in fundal, mai este ceva de mers pana acolo

E bine la putin soare dupa nori si frig

Inainte de vf Piscanu inceram o pauza mai lunga,ma simt stors de puteri avem deja 7-8 ore de mers sustinut. Mancam si altceva, nu doar ciocolata. Eu, bineinteles cu nelipsitul shake.  Ne intindem la soare, ca soparlele, ne tragem seva din razele lui calde. Nu stam mai mult de 15 minute, caci apare un nor si ne strica siesta. Dar ne este suficient, bateriile sunt incarcate, norii se vad adunandu-se deasupra Fagarasilor, semn ca frontul atmosferic previzionat este aproape.
Urcusul pana pe vf Rosu incepe pe o panta sustinuta, apoi insa se domoleste.

Adi, pe vf Rosu, prima data

Renuntam la a mai urca pe vf Iezerul Mare si urmam poteca ce ocoleste varful. Vantul se inteteste iar noi ne grabim sa ajungem in caldarea Iezerului, la refugiu. Speram sa gasim caldut inauntru, datorita grupului ce se anuntase de pe carpati.org.
Cand poteca revine in creasta o luam direct la vale in caldare, evitand ocolisul pe la Iezerul mic si crucea ateneului. Coborarea necesita putina orientare printre bolovani si atentie la alunecari.

Coborarea in caldarea Iezerului, direct, nu pe poteca

De acolo venim, iar refugiul este sub noi

La refugiu, o surpriza placuta: se face focul in soba. Evident, deocamdata este mai mult fum decat foc dar sunt sperante de mai bine. Suntem bine primiti, eram asteptati (anuntasem ca vom veni) insa locuri nu mai sunt decat la etaj, aproape de tavan. Ne bucuram ca va fi cald. Ei bineeee...va fi muuult mai cald decat ne asteptam.
Deja  ninsoarea se inteteste iar vantul prinde puteri. Eugen, organizatorul grupului solicita voluntari pentru a mai aduce lemne, undeva la 20-30 minute mai jos. Atat eu cat si Adi suntem foarte obositi dar ne intelegem din priviri ... este randul meu sa trage de mine. Din fericire se strang 5 voluntari iar eu pot sa renunt.

La gura sobei

Facem cu randul la intretinut focul din soba cu lemnele deja existente si....trece juma de ora, trece 1 ora, trece 1 ora jumate si nici semn de cei plecati. Afara bezna si viscol, noroc ca nu era si ceata. Suntem 4-5 care facem cu schimbul pe promontoriul din fata refugiului, stam cu frontalele aprinse sa ne vada cei de jos. Apar si ei in raza vizuala dar semisca incet-incet, mai ales pentru noi care facem cu schimbul la fiecare 5 minute, este imposibil sa stai mai mult in vantul care acum sufla turbat. Am "lucrat" in schimburi ceva mai mult de juma de ora. In acest timp Dana tot facea la ceaiuri sa fie pentru cei de pe drum.

Insa si un episod neplacut peste care nu pot sa trec. Un membru al grupului desi apucase sa doarma aproape1 ora nu a considerat necesar sa ia parte la efortul nostru de a-i ghida pe cei plecati dupa lemne. Raspunsul lui m-a lasat perplex "se descurca ei singuri". Nu-i face cinste si sper sa fi inteles ca a gresit. Grupul plecat dupa lemne ne-a spus ca i-a ajutat foarte mult ghidajul nostru iar noi la randul nostru le-am multumit pentru efortul facut.

Seara a fost incinsa atat la propriu cat si la figurat. Sus era o caldura ca in sauna, am dat de pe mine tot ce s-a putut da jos pana la limita indecentei. In acelasi timp veselia era intretinuta cu bancuri, glume si amintiri despre capre, Maricici si alte chestii, intr-o originala limba moldoveneasca.

A doua zi, plecam asa cum am venit, adica eu cu Adi, restul grupului dorind sa mai petreaca cateva ore la refugiu. Iarna deja se instalase

Refugiul, duminica dimineata

Poteca este OK pana ajungem la padure. Nu inteleg de ce gasim 4-5 stalpi de marcaj din fier in padure. Dar cel mai greu de digerat sunt taierile masive care au transformat poteci in adevarate drumuri in care suvoaiele de apa sunt la ele acasa. Trist, trist, trist !

In Campulung am savurat deja traditionala pentru noi shaorma de Campulung.


In total, am facut 9.45 ore, am plecat la 6.30 de la Cuca, am ajuns la 16.15 la refugiu. Cu tot cu pauze, dar acestea nu au depasit 5-10 minute fiecare.Mers alert a contat faptul ca am fost doar 2.


Cuca - sub vf Papusa (la stalpul BR din poteca)  -  3 h   
sub Vf Papusa  -  vf Rosu                                   -  4.30 h
vf Rosu - refugiu                                                 -  2.15 h (dupa Iezerul mare am coborat direct in caldare)


Mai multe fotografii, inclusiv ale indicatoarelor de pe vf Rosu gasiti  aici.


Zile senine

Franturi de amintiri (2)

 Drumetiile montane.

Ianuarie 1996. Un coleg din Liga Studentilor imi propune o excursie pe la nu mai stiu ce manastiri prin Prahova. Cu 1 zi inainte de plecare au loc inundatii in zona respective iar eu nu stiam ce sa fac, aranjasem totul pentru o plecare de 2 zile. Accept noua lui propunere fara sa ma gandesc prea mult “hai pe munte la Malaiesti ca am mai fost eu acolo”.  Habar nu aveam pe unde vine asta, timp sa intreb nu era, iar internet … he-he … mai rar pe atunci! Echipamenul e tot acelasi: bocanci de armata facuti rost de tata, ranita kaki de armata, pantaloni raiati, o bluza de lana (probabil crosetata de mama), un trening de bumbac de schimb, 2-3 tricouri, de bumbac ca altceva nu aveam, geaca de iarna, cam asta era echipamnetul pentru o tura de iarna. Aaa,  si untura pentru bocanci  J

Asta a fost inceputul unei noi ere. In urmatoarele luni am mers destul de des pe munte , am reusit sa achiztionez o harta, dar cel mai mult m-a bucurat o colectie de harti (Drumetie in Carpati) - o mai am si acum) care cuprindea descrieri a 3-4 trasee din aproape toate masivele. Am inceput sa fac diferenta dintre a merge “la munte” si  a merge “pe munte”.

Mi-a incoltit un plan pe care l-am tot dezvoltat si actualizat, plan concretizat in ceea ce eu numesc “Marea calatorie” (voi dedica un capitol separat).

 Eu nu cunosteam pe nimeni cu experienta pe munte iar dintre cei intalniti pe munte … cred ca eram eu prea timid pentru a intra in vorba cu cineva mai in varsta (aici as da vina insa si pe educatia primita, fara alte detalii). Totusi am reusit sa strang ceva legaturi cu cateva persoane (la fel de tinere ca si mine) cu care m-am tot intalnit pe la diverse cabane.

Uite asa, dupa 2-3 luni ajunsesem sa fiu “cel cu experienta pe munte” din grupul meu. De prin martie am inceput sa organizez iesiri la munte pentru prietenii mei si amicii acestora. Mai mult din dorinta de a avea cu cine sa merg. Maximul a fost de 17 persoane, cu care am fost la vf Omu (5-6 dintre ele erau la prima experienta pe munte).

vf Omu, iulie 1996

 Am batut potecile marcate din Bucegi in lung si in lat, de la Padina la Malaiesti, prin Omu si prin Caraiman. Din pacate dintre toti cei cu care am fost (cu unii chiar de 4-5 ori) nici unul nu a continuat sa mearga pe munte.

Intr-una dintre aceste ture (sau sa le numesc excursii?) am intalnit 2 austrieci, Hans si Wolf, care isi satisfaceau stagiul militar. De fapt, pentru a nu face armata ei trebuiau sa faca un voluntariat si isi alesesera sa participe la activitatile unei fundatii care se ocupa de construirea unor case de copii din Romania (gasiti detalii aici http://www.concordia.or.at/romania/ ).

Cu Wolf mai ales am tinut legatura si am pasit in majestuosul Fagaras intr-un iulie 1997. Pe traseul Victoria-Turnuri-Podragu- Vistea-ref Vistea-Victoria, ne-a plouat 2 zile jumatate din 3. Era o ceata de nu am vazut pe unde urcam pe Vistea.

Pe timpul armatei am mers de 2 ori, o data in Ciucas (de 1Mai), cred ca a fost cantecul de lebada, ultima mare zi a fostei cabane Ciucas. S-a dormit inghesuit pana si in hol. Eu am apucat un loc in camera, pe jos.

Am covins apoi doi colegi sa mergem la Omu, prin Bran, apoi Padina si am coborat pe Jepii mici. Nici cu ei nu m-am mai intalnit pe munte.

la cabana Omu, vara 1998

 Apoi am continuat sa merg pe munte, insa mai rar. Iesiri mai scurte, usoare. Viata isi urmeaza cursul firesc, prioritatile materiale trebuie si ele indeplinite, serviciul mananca mult timp, multinationala ti-l rapeste pe tot.

Totusi in acesta perioada am avut primele experiente alpine. Am descoperit site-ul Alpinet si in urma descrierilor am intrat in Seaca dintre Clai. Aici este o poveste interesanta. Am intrat singur, m-am accidentat si am revenit in Busteni dupa 15 ore (cred ca voi pune o postare speciala cu diversele peripetii avute de-a lungul anilor pe aceasta vale. Am avut mai mult succes pe valea Morarului, impreuna cu Nelu, bunul meu prieten inca din liceu.

Am incercat vf Omu pe zapada, insa nu am reusit (cred ca fost prima tura in care a trebuit sa renunt la planul initial), nu aveam nici coltari, iar Nelu nu avea experienta de iarna, ceata, vant si zapada inghetata.

spre vf Omu, primavara 2000

Din nou in Fagaras in sept 2000 (cu cineva de pe Alpinet, ne-a cunoscut in gara).  Tren pana la Fagaras, apoi schimbam trenul pana la Ucea (parca). O luam pe jos pana la DN. Este prea devreme pt ocazie, dormim 2 ore in porumb. Apoi ocazie pana la Cartisoara. Autobuz pana la Balea cascada, apoi ocazie pana la Balea lac. Frumos, asa-i?

Am avut vreme foarte buna prima zi apoi a inceput sa se strice si am coborat. Totusi de neuitat Balea-Ref Caltun-vfNegoiu-cab Negoiu-cab Barcaciu-Porumbacu si apoi camionul cu cartofi pana la Avrig.

vf Negoiu, sept 2000

Dupa anul 2000 activitatea montana s-a redus drastic, maxim 1-2 iesiri pe an, mai cu cortul, mai la cabana, familia si activitatea profesionala trecand pe primul loc. 

In 2006 insa, muntele avea sa capete noi dimensiuni, alpine ...

Zile senine!

Acele Morarului

Septembrie 2010

Monica, Mihai, Dan, Dinu, Gabi

Textul acestui jurnal a fost pregatit de catre Monica Tocaciu, subsemnatul fiind cam uituc si cam lenes.

Asadar, urmeaza o prezentare frumoasa prin ochii unui participant in premiera la crestele ascutite ale Bucegilor.

Textiera

Vineri pregatesc toate cele necesare pentru a doua zi (18 septembrie 2010). Dupa doar 3 ore dormite, la 5,45 Gabi, Dan si Dinu ajung la mine in zona, ma imbarc in masina si mergem spre Otopeni, de unde il luam pe Mihai.

Ne indreptam spre Busteni. In Busteni intram pe Valea Cerbului, pana la locul unde incepe traseul nostru. Aici lasam masina, ne echipam si la deal cu noi.

 Mergem spre Valea Cerbului si avem un ritm destul de bun. Mihai, Dinu si Dan fac cu schimbul la caratul corzii, cate jumatate de ora fiecare. Eu sunt scutita medical azi de la aceasta activitate, din cauza genunchiului. Parca ajungem imediat in Poiana Costilei.

Intram pe Valea Cerbului si Gabi incepe sa ne arate vaile, spunand cum se numesc. La intrarea in Valea Urzicii facem o mica oprire si mancam cate ceva.

 Continuam sa urcam pe Valea Cerbului care se deschide din ce in ce mai larg, permitandu-ne sa cuprindem cu privirea multitudinea de vai si valcele care se insira de o parte si de alta a ei.

Curand ajungem in locul unde trebuie sa parasim Valea Cerbului si sa intram pe Brana Mare a Morarului. Aici mai facem o scurta oprire si ne uitam si pe schitele cu vaile, incercand sa le identificam.

Gabi, cu schita in brate

Urcam pe Brana Mare a Morarului, iar peisajul care ni se infatiseaza este de vis, din ce in ce mai spectaculos pe masura ce inaintam.

Nu pot sa nu ma opresc ca sa fac poze, parca cu fiecare metru cu care inaintez vad un unghi si mai frumos. Incerc sa cuprind cat pot de mult din frumusetea locurilor, m-as aseza in iarba moale mangaiata de vant si as ramane acolo in linistea muntelui sa ascult si sa simt, sa opresc timpul in loc.

Pe Braul mare al Morarului

Trecem de Fantanita si facem un scurt popas in Saua Fantanitei, acolo unde mancam si exersam nodului Machard. 

Fantanita, de fapt o piatra pe care se scurge putina apa (asta daca nu seceta)

Gabi face bucle din cordelina pentru cei care nu au. Luam fiecare cate un bat si incercam sa executam cat mai corect nodul. 

Dinu, cu nodul bine facut

Mai facem poze cu peisajul, se vad foarte frumos statiunile Busteni si Azuga, Muntii Baiului, Muntii Neamtului, Piatra Mare, Postavaru, cabana Diham, chiar si Ciucasul, in departare.

La masa

Din Saua Fantanitei continuam sa mergem putin pe Braul Mare al Morarului, printre jnepeni, trecem de Valea Comorilor si urcam pe portiunea finala a Vaii Bujorilor spre Creasta Ascutita

Ajungem pe Creasta Ascutita, care imi aduce aminte de Creasta Sudica din Piatra Craiului. De jos parea mult mai ingusta decat este de fapt. Avem acum in fata Acul Mare.

Mihai, pe Creasta Ascutita

Ne uitam inapoi catre Creasta Ascutita

Inainte de creasta Acului Mare ne echipam si ne imbracam mai gros, vantul bate destul de tare. Gabi porneste primul, filat de Dinu, apoi pleaca si Dan, pentru intaia oara pe un astfel de traseu. Urmeaza Dinu, apoi eu si Mihai inchide grupul. In timp ce eram pe Acul Mare ne ajunge din urma si echipa pe care o vazusem mai devreme pe Brana Mare.

Acul Mare este cel mai aerian, ofera senzatii dosebite. In dreapta si in stanga imaginile gonesc rapid la vale, totul este impresionant. Cu atentie, traversam cu totii primul ac si ajungem la pitonul de rapel. Aici se pot face doua rapeluri mai scurte sau unul lung pana in Strunga Acului Mare. Gabi pregateste corzile pentru un rapel lung si ne mai explica cum e cu nodul Machard.

Gabi pleaca primul in rapel, urmat de Dan. Intre timp, echipa din spate ne ajunge si miscandu-se ceva mai repede ca noi o iau inainte si fac rapel de la pitonul intermediar. Plec si eu in rapel, prima data cu nod Machard. Pana acum am facut rapel fara nod de asigurare, dar este mai usor decat ma aseptam. Urmeaza Dinu si in final Mihai.

Ajungem in Strunga Acului Mare aproape concomitent cu cealalta echipa, care pleaca inaintea noastra pe Degetul Rosu, pe varianta care porneste in stanga, pe niste brane inierbate.

Pleaca si Gabi, pe aceeasi varianta abordata de echipa cealalta, eu il filez. 

Unii cu privirea: Dinu, altii cu munca: Monica la filat

Baietii fac poze. Dupa Gabi urmeaza Dan. Imediat ce ajunge, plec eu cu Dinu. Chiar cand incepe sa se zareasca Dan, il aud pe Gabi ca striga sa ma grabesc sa il filez, plecase in urcare pe Degetul Rosu si ajunsese la un pasaj mai dificil. Las rucsacul, urc rapid si il filez pe Gabi. Ajuns sus, ma fileaza si pe mine, ca sa urc. La pasajul mai dificil abordez o alta varianta decat cea pe care a urcat Gabi, mi se pare ca m-as descurca mai bine pe acolo.

Depasesc pasajul si ajung pe Degetul Rosu unde incep sa ma uit dupa controversatul caiet. Intre timp ajunge sus Dinu, urmat de Mihai. De data asta Dan ramane jos. Ne notam si noi in noul caietel bucuria ca am ajuns in aceste locuri extraordinare, apoi pun la locul ei, in siguranta, cutia. Facem cateva poze si pornim intr-un rapel scurt. Intai Mihai, apoi eu, Dinu si Gabi.

Mihai pleaca pe coarda in cel de-al doilea rapel si dupa ce ajunge jos este urmat de Dan. Plec si eu, concomitent, pe semicoarda. La fel procedeaza si Dinu cu Gabi, unul pe coarda, celalalt pe semicoarda. Ajungem in Strunga Degetelor.

Gabi, Dinu si Dan pleaca spre Acul Crucii. Gabi urca primul fiind urmat de Dan si de Dinu. 

Acul Crucii, Gabi este sus, Dan il urmeaza

Cand porneste si Mihai, Gabi deja coboara de pe Ac. Nu este prea generos in spatiu pe varf si in nici un caz nu incapem toti 5 in acelasi timp.

Dan deja este sus

Eu il filez pe Mihai, intre timp Gabi, Dan si Dinu coboara la pitonul de rapel. Vantul bate continuu si ma ia frigul de la stat pe loc, dar nu am cum sa imi pun ceva pe mine, nu stau in cea mai buna pozitie, nu am nici loc, asa ca incerc sa nu ma mai gandesc la asta. Raman singura, ma bucur de liniste si de peisaj. Este extraordinar cum se vede de aici, parca visez. Cerul, in lumina calda a apusului, pare a fi un tablou. Ma trezesc din visare cand primesc unda verde sa pornesc si eu.

Ajung pe Ac si incerc sa evit sa ating crucea, este foarte instabila. Stau cateva clipe aici incercand sa cuprind in inima tot ce imi ofera muntele. Ne-a primit inca o data cu bratele deschise si ne-a aratat toata frumusetea lui. Am senzatia ca timpul s-a oprit in loc si plutesc deasupra tuturor lucrurilor superficiale, trecatoare. Parca nu mai exista nimic rau. E un sentiment extraordinar ce nu poate fi cuprins in cuvinte.

Frigul ma face sa ma misc din loc; cobor pana la piton. unde mai este doar Mihai si fac ultimul rapel, in Strunga Acului de Sus. Dupa ce ajung vine si Mihai in rapel.

  

Aici, vazand ca deja este tarziu, decidem sa nu mai urcam pe Acul de Sus ci sa coboram pe valcelul care porneste din Strunga in partea sudica. Dan, Dinu si Gabi o iau repede la vale. Eu imi pun polarul si caciula. Mai punem din echipamentul de pe noi in rucsac. Pastram doar ce ne trebuie pentru rapel, in caz de nevoie.

Pe aici, la vale

Coboram pe panta destul de abrupta si incepe sa se insereze. La un moment dat facem dreapta, Gabi este in fata si incearca sa gaseasca varianta cea mai buna pentru coborare. Intre timp se intuneca complet si pe cerul senin si instelat apare luna, aproape plina. In aceasta lumina de poveste Costila pare un urias.

Ajungem intr-un loc unde facem o scurta oprire pentru identificarea variantei optime de coborare. La lumina frontalei vad ca si aici este plin de flori de colt, abia ai pe unde sa calci. Pe partea cealalta, pe o vale din Costila vad luminile a trei frontale, le arat si baietilor ca nu suntem singurii care coboara.
Intram pe o portiune plina cu pietre care tine pana ce aproape iesim in Valea Cerbului. O data ajunsi in poteca ne oprim sa mancam cate un sandvis. Ne continuam coborarea pe Valea Cerbului si in dreptul iesirii din Valea Priponului ne intalnim cu posesorii celor trei frontale pe care le vazusem mai devreme in coborare.

Mihai, Dinu si Dan incep sa cante. La inceput cant si eu, dar mi se face prea somn ca sa mai fiu in stare de altceva decat sa merg. Lumea este bine dispusa si pe buna dreptate dupa un asemenea traseu. Dupa miezul noptii ajungem la masina si o data asezata adorm pana la Bucuresti.

A fost o tura mult dorita, una dintre cele mai frumoase pe care le-am facut pana acum, un traseu unic cu o echipa formata din persoane alaturi de care mi-a facut placere sa merg mereu si carora le multumesc pentru turele si momentele frumoase.