V Bujorilor - BMM - valcel - V Bujorilor

Martie 2012
Ileana, Adi, Dinu(tzu),Gabi


Spre sfarsit de iarna avem in plan creasta Acelor. Iar cea mai lesne cale catre creasta (atunci cand avem zapada) este valea Bujorilor.

Asa ca iata-ne dimineata (si nu prea ...8.30 ) la Gura Diham, unde lasam masina si ne pregatim de drum.

Pana la cabana de vanatoare zarim urme ale potecii, acum insa acoperita de un strat de 20-50 cm. Facem cu randul la batut urme, cel mai rau este ca atunci cand ai senzatia ca ai pus bine piciorul si dai sa mergi mai departe, atunci piciorul se afunda. Ajungem totusi relativ repede (cam 1 ora si un sfert), luam o gustare si ne echipam cu cele tehnice.

De aici, nu mai gasim nici un fel de urme, iar cei 100m in urcare pana in poteca TR sunt istovitori, zapada pana la brau. Nu am realizat atunci, dar acesta a fost doar preambulul a ceea ce avea sa urmeze.

Pe poteca TR, nici o urma. Nu avem mult de mers si in cateva minute ajungem si la intrarea in V Bujorilor.

Dinu, pe TR la intrarea in vale

Intram pe vale si zapada este cam moale fata de ceea ce ne asteptam. De fapt nu moale este cuvantul potrivit ci ... ZAHAR. Inaintam cu greu dar parca mai mult ne inversuneaza.

Valea Bujorilor

La prima panta mai abrupta incepe si distractia cea mare.

Avem la suprafata o crusta de vant de cam 3-4cm, apoi ZAPADA DE ZAHAR variind intre 50 si 100cm. Este imposibil de mers prin aceasta zapada. Crusta nu tine de nici un fel dar nici nu pot merge direct prin ea, trebuie pasit pe ea pentru a o sparge. Dupa aceea urmeaza o (ne)placuta afundare in zahar in proportii variabile: in cazul fericit pana la genunchi, in cazul mai grav, pana la brau.
Bobitele mici, ca de zahar, nu prind deloc unele de celelelalte. Formeaza o zapada uscata. Nu putem merge nici daca incercam sa tasam cu genunchiul in fatza noastra (ca in cazul zapezii proaspete, sau a celei ude). Presam, dar cand punem piciorul ne afundam. cea mai urata zapada prin care am mers vre-odata!
Nici cel din urma noastra nu beneficiaza prea mult de urmele celui din fata, pentru ca zapada nu se taseaza, ramane ca un rau valurit, de zahar.

Cum ochim un copacel, mergem direct catre el...pardon, innotam direct catre el, pentru a ne ajuta de ramurile sale. Ne mai ajutam si de bolovanii de pe marginea vaii - ne agatam cu pioletii  tehnici si-i folosim la tractiune.

Eu sunt in zapada pana la brau, Ileana abia a iesit din transeul ei

A trecut peste jumatate de ora si noi am inaintat 50 m. Pe poteca TR trece un grup mic, caren epriveste o perioada apoi isi vede de drum. Ce-o fi fost in mintea lor vazandu-ne bagati cu totul in zapada ?!

O trimit pe Ileana prima. Pe considerentul ca este mai usoara si crusta o mai tine din cand in cand, plus ca nu se afunda asa ca noi. Fain, nu...? Trei baieti trimit o fata sa le sparga urme !!!  Dar s-a dovedit o solutie bunicica. Crusta crapa sub ea, iar eu veneam si treceam prin crusta (nemaifiind nevoit sa pasesc si peste ea). Dar nu a fost cu mult mai usor. Cel din urma mea trebuia sa stea aproape de mine, daca se departa la mai mult de 2m, nu mai putea beneficia de santul facute de mine, caci totul se astupa cu aceasta zapada.

Intr-unul dintre putinele locuri unde am stat deasupra zapezii si primul colt insorit al vaii (in dreapta ceva mai sus)

Ne este clar ca trebuie facuta o schimbare de plan, Acele nemaifiind o optiune viabila. Ne intrebam daca nu cumva mai bine ne intoarcem si sa o luam pe V Adanca pentru a ajungela Omu. Dar cine ne garanteaza ca nu gasim aceeasi zapada si acolo? Pana la urma hotaram sa mergem inainte si in functie de ora la care terminam valea vedem incotro o luam. Ca si optiuni: intoarcerea pe vale, BMM pana pe Adanca si apoi la Omu (depinde de zapada), sau pe Adanca la vale, etc

Incercam sa o mai schimbam pe Ileana, dar cu rezultate catastrofale. Noi intram in zapada pana la brau si apoi ne chinuim sa iesim din groapa facuta. Cu ea in fatza mergem ceva mai bine. Totusi mergem intr-un fel de 4x4, punand foarte mare forta in maini, aproape egala cu cea de la picioare, pentru a distribui cat mai uniform greutatea. Parca merge ceva mai bine, dar incheieturile mainilor se vor resimti cateva zile de acum incolo.

Cam 3 ore de la intrarea in vale si am mers numai la umbra. Aceasta poate fi una dintre explicatiile acestei zapezi, care nu a apucat sa se umezeasca si apoi sa se taseze. Stabilim sa facem pauza de masa la primul colt insorit, ce se vede undeva la 100 m in fata. Ne rasfiram, ficare urca cum poate. Ileana ajunge prima la locul respectiv, ajung si eu imediat, Adi si Dinu sunt ceva mai in spate.

Cinci minute ne ia Ilenei si mie sa batem o platforma pe care sa putem sta toti patru. Noi deja mancam, iar Adi si Dinu sunt inca in urcus.
Parca vad o imagine dintr-un film ciudat .... Eu si Ileana deja mancam si ne bucuram de razele soarelui iar Adi, doar 15m mai jos se chinuie sa treaca prin zapada, sa urce catre noi. Imi permit sa rad putin (ne cunoastem de atata timp...), apoi arunc coarda pentru a urca mai usor folosind-o ca si coarda fixa.

Aproape am terminat de mancat cand ajung si ei pe paltforma. Soarele s-a mutat ceva mai sus si eu plec, deja mi-e rece. Valea este acum jumatate in soare jumatate in umbra.

Surpriza! Crusta este ceva mai tare si nu ma mai afund. Ce binee !   PUFFF..BUFFFF...hopa iar in zapada pana la brau. Mda, cu 4x4 merge deasupra crustei, daca incerci sa mergi doar pe picioare te afunzi. Oricum, tot este muuult mai bine decat pana acum.

Dinu, iar in spate M-tii Dihamului, Postavarul si Piatra Mare

Inaintam mult mai repede si la confluenta firelor de obarsie panta se accentueaza iar zapada se intareste. Abia aici ne punem coltarii care ne vor fi de mare ajutor de acum incolo.

Noi am luat-o pe stanga, se poate si prin dreapta

Iesim si in BMM, nu fara o noua repriza de scufundari nivologice (chiar, poate inventam un nou sport) prin jnepenisul de sub brau. Aruncam o privire vaii pe care am facut cam 6 ore !!

Aici hotaram sa mergem spre Adanca, apoi in functie de zapada urcam sau coboram. In continuarea BMM nu sunt foarte sigur pe unde sa o luam, vad doua optiuni, una ceva mai sus iar una oarecum mai jos de locul unde ne aflam acum.  Pentru ambele trebuie insa facuta o traversare destul de mare care imi cam da fiori reci.
Asa ca scot coarda si asigur la un copacel. Adi pleaca catre varianta de sus, legat in coarda. Ajunge acolo (cam 1lc) si-mi spune ca nu se poate mai departe. Asadar, varianta de mai jos este cea buna.

Foto Adi "de sus"

Este randul meu sa plec, intai usor oblic in sus pentru a prinde niste jnepeni ca asigurari, apoi in jos traversez cu inima cat un purice si ajung la jnepenis. Asigur capatul corzii si balustrada pentru ceilalti este gata.

Pentru a castiga timp ma duc in recunoastere pe BMM (nu am mai fost pe aici) si ajung la V Poienii de unde se vede clar pana spre V Morarului. Braul urca si coboara in firele ce brazdeaza Morarul in partea de N (V Poienii, rapa Zapezii, etc). Insa aici vantul bat cu putere. Dinu apare dupa o creasta si imi face semn sa merg la el. Eu fac semn ca el sa vina la mine insa el insista. ma intreb ce o fi.
Cand ma apropii de el aud ceva de genul "...s-a fracturat..." dar din cauza vantului nu aud mai multe. Inghet putin gandidu-ma ca s-a intamplat ceva urat, ca cineva a patit ceva!
Ajungem la locul unde am legat balustrada,vad pe Adi si pe Ileana OK si intreb ce e cu fractura. Aflu ca s-a fracturat placa de zapada pe care o traversaseram. O fisura in V de 30-40 cm fiecare latura si adanca de cativa cm, totul acompaniat de un BUFFF infundat si sinistru...din spusele lor...si ii cred!

Ca si o paranteza. Placa a crapat la trecerea celui de-al treilea din grup, de aceea ultimul a mers ff incet si cu mare teama, normal.
Am mai asistat o data la o rupere de avalansa pe zapada proaspata, la traversare unui valcel. Si atunci s-a rupt tot cand a trecut al treilea membru..hmmm..sa tin minte sa nu trec la treilea....

Acesta a fost un factor decisiv in continuarea turei. Cu majoritate de voturi se decide renuntarea la BMM si intoarcerea pe Bujori. Numai ca ... nu-i mai vine nimanui sa re-traverseze bucata respectiva.
Observasem eu mai devreme, chiar la marginea V Poienii o crestulitza cu jnepeni (cred ca este unul dintre versantii V Poienii - nu sunt sigur) care dadea intr-un valcel rezonabil ce parea a duce catre Bujori. In cel mai rau caz era 1 rapel pe undeva. O luam pe acolo si admiram Acele dintr-o noua perspectiva

Coboram mult mai usor decat ne-am fi asteptat, zapada moale ne ajuta de data aceasta. Dupa mai putin de 1 ora iesim in V Bujorilor, 10 m mai sus de platforma pe care o facuseram pt masa de pranz (adica undeva pe la jumatatea vaii)

Incercam sa coboram alunecand controlat, dar nu dureaza mult deoarece zapada-zahar nu ne permite o alunecare indelungata.

In poteca TR, hotaram sa coboram tot pe firul vaii, s anu mai trecem pe poteca de la casa de vanatoare. Daca tot nu am reusit sa facem ce ne-am propus, macar sa balaurim prin locuri noi. Pana la confluenta cu V Moraului mergem foarte bine, cele cateva saritori (redutabile vara, cred) fiind acoperite sau partial acoperite.
Trecem printr-o zona foarte ingusta, un fel de jgheab, nu ma asteptam ca in padure sa se formeze asa valea.

De la confluenta cu V Morarului lucrurile se schimba putin. Trebuie sa alternam mersul prin firul efectiv, pe bolovani mai mari sau mai mici .... cu mersul pe versanti abrupti, dar accesibili. Ne ajuta si niste urme d e Mos Martin, pe ideea ca stie el ursul pe unde sa mearga la el acasa. Evident facem mult mai mult decat daca am fi luat-o pe poteca dar am explorat o zona necunoscuta noua.

La un moment dat observam o silueta de zapada ce parca se odihneste in hamac...de-ale naturii jocuri.

Pe la 21-21.30 ajungem si la Caminul Alpin unde vom innopta, bineinteles dupa o masa copioasa si o sticla de vin!


Zile senine!

Actiune umanitara Bisoca (Buzau) - 1. Organizarea

13-17 februarie
Echipa de organizare/coordonare: Adrian Birsa, Ileana Muica, Florin Fratu, Gabi Colea


In urma actiunii din satele Cotatcu si Plesesti , impreuna cu Adi si Ileana am decis ca trebuie sa acem acelasi lucru si saptamana urmatoare (din pacate doar in week-end am putut).

Am postat jurnalul si am deschis si un topic pe site-ul carpati.org. Apoi evenimentele s-au derulat rapid. In numai 1 zi foarte multe persoane s-au aratat interesate, astfel ca marti dimineata deja simteam ca situatia ia a amploare mai mare decat ma asteptam si va fi destul de dificil de coordonat.

Pe cand ma agitam sa vad ce si cum reusesc sa fac sa mearga treaba primesc un telefon de la AMC. Cunosteam cateva persoane din asociatia asa ca dialogul s-a inchegat rapid. Pe scurt, doreau sa participe la actiune. Am fost surprins de faptul ca am fost sunat si intrebat daca sunt de acord cu implicarea asociatiei. Surprins placut si surprins pentru ca in Romania mai rar se intampla asa.

Pentru ca dorinta mea era sa ajutam, evident am fost de acord. Mai mult, solicitarea lor a venit intr-un moment in care simteam si eu nevoia de ajutor pe multiple planuri: organizare, logistica, obiectiv, etc.

Drept urmare a aparut si un anunt pe site:

Saptamana ce a urmat a fost nebuna, nebuna de tot! De la extaz la agonie, de la speranta la disperare am trecut prin toate starile posibile, pe masura ce evenimentele se derulau pe repede-inainte.
Am avut discutii cu muulte persoane, multe mesaje. Adi a pus contul personal pentru a strange donatii, Ileana urmarea evenimentele, vena cu idei.

Impreuna cu Florin (din partea AMC) si Adi am facut si desfacut planuri, impartit si reimpartit sarcini.

Florin

Adi si Ileana

Mai jos pun mesajul lui Florin, postat pe site-ul carpati.org, mesaj care sintetizeaza foarte bine cele intamplate pentru organizarea actiunii si starile prin care am trecut:

Mesaj postat joi la pranz:

"Asa cum stiti, am propus sa mergem sa caram ajutoarele colectate de altii. Am apelat la Ministerul Apararii Nationale, Crucea Rosie si IGSU ca la potentiali colaboratori.

Auspiciile cele mai favorabile ni s-au parut a fi pentru colaborarea cu IGSU. Inspectorul general al IGSU a primit cererea noastra de colaborare, am primit o scrisoare de multumiri pentru intentie si de solicitare a colaborarii pentru zona judetului Vrancea. A doua zi oficialitatile din Vrancea au renuntat la colaborarea cu noi apreciind ca fortele proprii si ajutorul unor cluburi de offroad si al unor persoane cu snowmobile le este suficient.

Am fost redirectionati catre IGSU Buzau, de la care am primit o noua scrisoare de multumire si care ne-a trimis lista cu localitatile izolate in care am fi putut interveni, solicitandu-ne ajutorul de miercuri. Lucru pe care nu il puteam face.

Discutia cu IGSU Buzau a fost purtata, initial, in termeni in care IGSU a propus ca voluntarii sa se prezinte in Buzau, IGSU sa puna la dispozitie camioane de transport care sa mute voluntarii in fiecare zi la locul misiunii si sa-i aduca inapoi in Buzau, unde urma sa se asigure o cazare intr-o institutie, liceu, ...

In zilele de marti si miercuri rand pe rand, fiecare din aceste propuneri ale IGSU s-a reconsiderat. Intai n-au fost masini de transport pentru voluntari. Am propus sa ne lipsim de ele, sa ne ducem cu masinile noastre cat permite drumul si sa preluam de-acolo ajutoarele, sa le caram pedestru si sa innoptam pe la localnici. Pe urma n-au mai fost masini sa care ajutoarele din depozitul de la Buzau pana la capatul deszapezit al drumului. Ni s-a cerut sa imbarcam ajutoarele in masinile proprii. Am acceptat. Am si discutat cu firme care sa ne faca, contra cost, serviciul de a ne cara aceste materiale din Buzau pana in zonele afectate. Ni s-a cerut sa preluam materialele cu acte, pe proces verbal. Am acceptat sa implicam Asociatia Montana Carpati ca girant al bunelor intentii. In ultima instanta aseara, la ora 21, ni s-a spus ca nu exista modalitatea legala de a ni se incredinta aceste materiale, decat daca va exista dispozitie expresa din partea Institutiei Prefectului. Astazi am cerut prefectului de Buzau sa ne accepte drept colaboratori. Asteptam inca raspuns. Pana la ora 18. (...)

Solutia finala a fost ca mi s-a incredintat sarcina sa va descriu cat mai complet aventurile acestor zile de organizare -  (lucru pe care nu l-am facut chiar complet, am omis sa va mai spun picanterii de genul ca organizatorii mai au cate o mama in spital si n-au vorbit cu ea de marti, ca unul din copiii organizatorilor i-a cerut lu’ tac-su duminica sa-i trimita un pachet in Olanda cu masina care pleca miercuri si tac-su a uitat de el, ca altuia a inceput sa-i curga sangele pe nas pe cand interlocutorul de la IGSU ii spunea ca nu poate sa ii mai dea nici un fel de sprijin),
(...)si in final, dupa ce v-am povestit cat am putut mai complet sa va las si latitudinea de a participa sau nu, in aceste conditii, la activitatea preconizata, prin mentinerea sau prin stergerea de pe tabelul voluntarilor."

Din pacate, din partea autoritatilor nu am mai primit nici un raspuns.

Vineri dimineata am primit de la IGSU Buzau o lista  a localitatilor inca cu problme iar Florin a incercat sa dea de primarii acestora. In cele din urma a ajuns la primarul din comuna Bisoca, care a fost incantat de actiunea noastra si ne-a promis si sprijin pentru cazarea a aprox. 50 persoane.

Asadar, abia vineri la ora 12.00 (cu mai putin de 24 ore inainte de plecare) am reusit sa stabilim locul exact in care vom merge. Vineri dupa-amiaza am mers cu Adi si am cumparat produse de banii primiti ca donatii.

Cum s-a desfasurat tura este o alta poveste cu care voi reveni foarte curand.


Descrieri ale actiunii gasiti aici:

https://morbidangeldyana.wordpress.com/2012/02/18/bisoca-tura-de-ajutor-pe-dealurile-buzaului/

http://cezarpart.blogspot.com/2012/02/prin-sate-bisocene-18-19022012.html

http://www.carpati.org/stire/ac%C5%A3iune_umanitar%C4%83_%C3%AEn_jud._buz%C4%83u/3183/



Zile senine!

Cu painea-n spate printre nameti

11 feb 2012
Participanti: Ileana, Adi, Costin, Bogdan, Gabi si Vali ("ghidul" catre Cotatcu)
Locatia: satele Cotatcu si Plesesti (com Podgoria, jud Buzau)


11 februarie fusese rezervata unei ture de cocotz in Ch Rasnovului, prilej de initiere pentru Adi si Ileana in catararea pe mixt. A fost insa sa fie o initiere intr-ale iernii in Baragan.

Vineri am luat decizia de a incerca sa ajungem undeva, intr-un sat izolat. Vazusem, auzisem despre nenumarate astfel de sate insa mi-era dificil sa ma hotarasc incotro. Am sunat cativa amici de prin orasele mai apropiate de zonele cu probleme, am primit detalii si intr-un final am decis unde sa mergem: satul Cotatcu, de langa Ramnicu Sarat.

Traseul parcurs: Podgoria-Cotatcu-Plesesti (cu rosu, la dus); Plesesti-Podgoria (cu albastru, la intors)

A anuntat lucrul acesta colegilor mei de serviciu sin in mai putin de 2 ore am strans peste 500 lei. Adi a mai strans si el de la cunsotinte (chiar si de la unele cu care nu mai vorbise de luni bune) iar Costin a contribuit si el la strangerea de fonduri.

Aici vreau sa multumesc tuturor acestor persoane care au contribuit: colegilor mei de birou, prietenilor si cunostintelor lui Adi si lui Costin. Fara ei probabil ca mul tmai putine persoane ar fi putut beneficia de acest ajutor.


Am strans banii, ce facem cu ei? Dupa discutii, intrebari pe la unii si pe la altii ne decidem asupra produselor ce le vom lua: paine, orez, paste, zahar, ulei, mezeluri, dulciuri si medicamente. Sambata la 6.00 ne vedem la un supermarket, evident personalul de acolo face ochii mari la cantitatile pe care le cumparam. Au fost cam 65-70 kg de alimente.

Pana la Rm. Sarat nu au fost probleme. Din Buzau l-am luat pe Vali (care deja mersese 10-12 km pe jos in ziua precedenta pentru a ajunge la lucru), cel care locuieste in Cotatcu si ne va conduce. La intrarea in comuna Podgoria ne intampina muntii de zapada dizlocati de pe sosea.

In scurt timp ajungem si la excavatorul care lucra la deszapezire. Aici lasam masina (undeva prin mijlocul comunei) si incepem adevaratul drum. Ne echipam si luam sacii in spate, calauziti de Vali.

Mai departe las fotografiile sa vorbeasca.

Imagini din comuna Podgoria:

Drumul catre Cotatcu:

Si imagini din sat:

Ursa, catelul Ilenei si al lui Adi, pe una dintre strazile principale.

Pe drum, tot discutand cu Vali, aflam ca mai este un sat si mai departe dar ca probabil este foarte greu de ajuns la el. Probabil tocmai de aceea atat eu cat si Adi ne hotaram imediat ca trebuie sa incercam sa ajungem si acolo.
Gazdele noastre parca nu ne-ar lasa, nu stiu ce ar putea fi pe drum, mai ales ca avem o portiune si printr-o padurice. Noi am luat insa decizia, urmand a tine legatura prin telefon.
Impartim produsele, o parte o lasam aici cu gand de a reveni spre seara, cealalta parte o punem in saci si o luam la picior.

Pana acolo trebuie urcat un deal, oscurtatura pe poteca (drumul catre Plesesti incepe din Podgoria). Speram sa mai fi trecut cineva pe acolo. Si avem noroc, au mai taiat oamenii lemne au mai mers prin zona si gasim urme.

Incepem sa ne simtim ca pe munte, un pic de urcus, ne incinge imediat desi temperatura e pe undeva pe la -12/-13 grade. Si dupa scurt timp iesim la drum.

Adica, AM IESIT LA DRUM ?? Unde este, asta sa fie?

Mda, doua siruri de copaci pe margini, cam asta ar trebui sa fie drumul. Uite si niste urme, pe aici a mai trecut cineva. OK, pe aici mergem.
Drumul prin padurice este mult mai usor decat ne-am fi asteptat dupa spusele celor din sat. Insa imediat dupa, iesim intr-o faleza unde vantul ne ia in primire in fata si ne va insoti cam 1 ora. Nu foarte puternic dar exact cat sa teinghete..slab pana la moderat in termeni tehnici.

Imagini de pe drum:

Ajungem in sat si nu prea stim ce sa facem. Pe strada nu se vede nimeni. La o poarta apare totusi cineva, atras de latraturile cainelui din batatura. Este o doamna in varsta, pe care o intrebam daca are paine. Destul de tampita intrebarea. Nu stiu de ce. Asa ne-a venit, trebuia sa deschidem cumva subiectul.
Ne raspunde ca nu a mai vazut paine de 7 zile. Scoatem opaine si i-o dam ... nu prea-i vine a crede, pare a nu sti cum sa reactioneze. Nici noi. In cele din urma intrebam daca mai sti eceva batrani, singuri. Ne arat peste drum locuinta unui batran de 91 ani, singur si bolnav despre care spune ca-i mai face ea mancare.

Indraznim sa intram in curte, ne strecuram printre nameti, deschidem cu greu usa veche de lemn si batem la geam. Nu am indraznit totusi sa intram pana in casa. Cu mare greutate apare un batran, destul de linistit desi se vede cu straini in batatura, aproape in casa. Probabil ca cele prin care a trecut o viata-ntreaga precum si iarna aceasta l-au facut sa nu se mai teama de nimic.

Abia pot vorbi, sa-i spun ca am venit sa-l ajutam, emotiile ma coplesesc, iar in momentul in care ma intreaba cat costa mi se umezesc ochii. Nici macar nu mai pot ridica ochii sa indraznesc sa-l privesc. Mai tarziu Adi mi-a spus ca a vazut lacrimi in ochii batranului. A fost momentul de maxima emotie al zilei, cel putin pentru mine.

Ceva mai incolo vedem in curte alti batrani. Intrebam daca nu au nevoie de paine, deja nu mai simtim nici o retinere, doar pentru ast aam venit pana aici. Raspunsul lor este iarasi datator de emotii: "Nu, maica, am facut ieri, mergeti mai inspre sat ca acolo sunt oameni mai cu nevoi". fara comentarii.

Ne uitam si la case, intram in curtile celor ce par mai putin instarite, intrebam despre oameni batrani si singuri, familii cu copii multi. Un localnic ne conduce la 2-3 case unde stau batrane singure. Il intreb daca vrea sa-i dau si lui ceva si ma refuza; "Eu sunt om in putere, dati la babele astea ca nu pot nici merge!"

Alt localnic ne opreste si ne spune ca vecina lui are 6 copii. Dam femeii cate putin din tot ce am adus. Un altul ne indreapta catre alti batrani singuri.Si tot asa.

Am terminat tot ceea ce aveam in rucsaci si ne incearca un sentiment amestecat, de bucurie dar si de tristete. Evident, ceea ce am adus noi a fost mult prea putin fata de ceea ce am fi dorit sa facem. Nutrim insa speranta ca ceea ce am facut noi va fi un exemplu si pentru multi altii.

Data fiind ora destul de inaintata (17.30) si drumul lung pe care il aveam in fata, il sun pe Vali si il rog sa distribuie el in Cotatcu. Oricum avea pregatita lista cu persoanele la care sa mergem, doar ca se va duce numai el, fara noi. A doua si aveam sa aflu ca oamenii intrebau cui sa multumeasca. In general raspunsul a fost "Celui de sus ca mai exista oameni pe pamant".

Drumul de intoarcere a fost un mars fortat de aproximativ 12-13 km. La lumina zapezii si a lanternelor. Am discutat destul de putin, probabil toti eram coplesiti de cele vazute. In Podgoria, drumul fusese deszapezit inca 2-3 km (doar in localitate) insa putin probabil sa poata ajunge curand la cei izolati.

Ajuns acasa dupa miezul noptii aveam sa aflu ca un camion cu ajutoare a ajuns la Podgoria. Insa nu au putut ajunge nici la Cotatcu si nici la Plesesti, doua dintre satelei zolate de nameti pentru inca cine stie cat de acum incolo.

Cum a vazut Costin aceasta actiune puteti citi   AICI - "Buzaul sub zapada".


Zile senine!

V.Bucsoiului, vf. Omu, v. Morarului

31 Dec 2011 - 01 Ian 2012
Adi, Ileana, Gabi, Dan

Adi, Ileana, Gabi, Dan in saua Bucsoiului, la inceput de an

Care este cel mai scurt si interesant traseu catre vf Omu, pe care nu am mai fost? Pai, nu prea multe ... dar unul despre care am auzit lucruri frumoase: valea Bucsoiului.

Cu rosu traseul de urcare, cu verde traseul de coborare

Trupa noastra primeste de aceasta data un invitat, Dan, pe care dorim sa-l initiem in ale vailor de abrupt pe timp de iarna.
Ajungem cu masina, nu foarte devreme, la Gura Diham si o luam usurel spre Poiana Izvoarelor. Nu am mai fost de ceva timp prin zona si de data asta traseul mi s-a parut mai usor dar mai lung decat in alte dati. La cabana Poiana Izvoarelor, surprinzator, nu este nimeni.

Ciocanim la bucatarie, apare cineva, cerem 3 ceaiuri si niste apa. Apa, nu se poate, nu se poate! Hmm...ma rog. Dan merge afara si umple cu zapada o sticla de 1l. Peste zapada punem un ceai si apoi sticla o asezam langa radiatorul existent pt a se mai topi ceva pana plecam.
 Adi are nevoie la toaleta, ii arat unde este si cand revine imi spune ca este o chiuveta unde curge apa. Ma duc si eu la toaleta si cu ocazia asta umplu 2 sticle de 0.5l. Pe care le asez langa radiator. In 2 minute usa ce duce catre toaleta este incuiata pe cealalta parte. Oare cata apa putem sa luam 4 insi? Ca altii nu mai erau pe acolo... Interesanta faza, s-a mai sters o cabana de pe lista !!!

Mai apar 2 persoane ce au drum catre Malaiesti. Ne uram drum bun si plecam. Zapada buna de mers, nu este deloc mare sunt urme ale celor ce au mers catre Malaiesti. In poiana Bucsoiului ajungem pe la ora 13.00 si observam ca este ceva zapada dar care nu acopera toti bolovanii. Recunosc locul unde am facut exercitii practice la cursul de alpinism de iarna, atunci era insa mult mai multa zapada.

Noi suntem insa fericiti ca ne aflam din nou pe munte. Este si destul de frig, mult sub zero, cred ca pe parcursul turei am avut intre -5 (la gura diham) si -17 grade (la vf omu) posibil ceva mai rece pe canionul vaii.  Oricum, majoritatea turei a fost la sub -10.

Imediat dupa ce intram pe vale ne punem hamurile si castile, nu de alta dar mai bine le caram pe noi decat sa nu le avem aranjate daca este nevoie.

Ajungem la un bolovan unde inaintarea necesita pioletii. Aplicam tactica bagajelor date jos, urc cei 2-3 m intr-o diagonala cu un "picior de lemn" si un piolet bagat intr-o fisura (si lasat acolo pt coechipieri), asigur sus la pioleti apoi trag bagajele si asigur coechipierii. Scurta dar dificila trecere.

Pe la 14.20 (noroc cu aparatele foto astea noi ca memoreaza si ora fotografiei) ajungem in fata primei saritori mari, ce se poate trece pe partea stanga, dupa un scurt traverseu. 

Panta este mai accentuata decat pare in foto; mie mi-a adus aminte de Hornul Coamei

Adi si Ileana o iau inainte, obisnuiti cu astfel de zone. Eu raman in spatele lui Dan pentru orice eventualitate. Si eventualitatea apare :)
In zona cea mai tehnica, un fel de mixt zapada, gheata, stanca, Dan are ceva retineri si nu mai stie cum sa inainteze. Nu este in pericol dar sta intr-o pozitie obositoare. Strig dupa Adi care arunca coarda (eh, uite...de-aia ne-am pus hamurile mai devreme cand parea a nu fi nevoie de ele) si-l ajuta pe Dan sa iasa. Mai mult psihic, pt ca tot pe picioarele lui a iesit.

Dupa aproape inca o ora traseul face un cot. Intai 90 grade stanga (spre sud-vest, verificat si cu busola), trece peste o treapta apoi facem din nou dreapta, aproape 90 grade, revenind pe directia de urcare nord-vestica.

90 grade stanga, apoi dreapta

In scurt timp iesim intro sa de unde va trebui sa facem o traversare destul de aeriana. Varianta ar fi sa rapelam si apoi sa urcam dar parca nu ne vine. Se vede si continuarea vaii care se transforma in canion.

Traversare se face pe la baza stancii;  in plan indepartat canionul care urmeaza

Desi nu ar fi fost neaparat nevoie, pentru a evita orice emotii amenajez o balustrada asigurand la un capat intr-un jneapan iar la celalalt capat la doi pioleti. Avem totusi cu noi un incepator care insa s-a descurcat foarte bine.

Poate unghiul este un pic mare,  sub 90 grade ar fi si mai bine

Peretii canionului sporesc impresia de abrupt iar Dan se cere legat in coarda. Asa vom merge pana in saua Bucsoiului. Mi-a placut ca nu a bravat aiurea si daca asa s-a simtit el confortabil, mi-a cerut acest lucru.
S-a facut deja 16.30, nu am mers foarte repede,dar avem si saci grei si mari in spate.

"Am cam obosit, dar merg inca, stai linistit!"

Pe de alta parte nu ne grabeste nimeni, doar frigul incepe sa se simta din ce in se mai aprig ... si odata cu intunericul va fi din ce in ce mai rece. Adi are niste bocanci noi, Scarpa Mustang, in care a cam simtit frigul, i-au inghetat degetele pana sus. Dan are niste no name, dar din piele groasa, nu are probleme.

Pana sus nu au mai fost saritori descoperite. La fereastra, ne strecuram prin ea, mai usnt cam 2 m pana sa se astupe fereastra.
Adi si Ileana maresc ritmul in ideea de a ajunge in creasta pe lumina, eu raman cu dan in coarda. Mergem fiecare in ritmul lui, coarda se mai intinde, ma mai opresc..si tot asa inca vre-o ora.

Iesim in saua Bucsoiului, acum s-a facut deja intuneric, deci este trecut de 18.00, am facut cam 4-5 ore pe vale, cu scosde 2 ori coarda cu sacii grei, ma declar multumit  :). Ne oprim sa mai si mancam cate ceva.

Vedem luminile de le Omu si o luam pe poteca marcata ce coboara dinspre Bucsoiu. Nu a fost chiar plimbare, cum m-am asteptat. Mai urcam 2 mototoaie care ne solita putin. Apoi vizibilitate excelenta, eu si Dan ne permitem sa mergem n ritm de plimbare. Ne mai ia cam 2 ore pana la Omu. Per total, de la intrarea pe vale pana la Omu au fost 7-7.5 ore cu mers relativ incet.

Exemplificare pentru temperatura la care ne-am plimbat in ultimile 2-3 ore:

Ora  17.30   ......................... si ..................................... ora 20.30

A doua zi, o vreme superba, un ger de crapa pietrele. Facem o scurta plimbare de dezmortire pana la hornurile malaiestilor si inapoi. In horn e friggg !!! La soare este inca bine.

Decidem sa coboram pe V.Morarului. Prima parte este usoara, zapada este numai buna si pierdem altitudine rapid. La trecerea in caldarea inferioara scoatem coarda deoarece nu este zapada suficienta iar stancile nu se vad clar fiind totusi acoperite de un strat subtire de zapada.

Intalnim zone cu zapada ceva mai multa iar eu si Adi nu ne putem abtine de la joaca

Uiuhuuu...!!!!

Se face din ce in ce mai cald. Probleme pe traseu nu mai sunt. Batem la picior poteca si  iesim in TR. Cam 3 ore de la vf Omu.
Facem dreapta pana la cabana de vantoare, apoi pe langa ea direct la Gura Diham.

Mai multe fotografii AICI.


Zile senine!