Peretele Vaii Albe - Traseul Lespezilor

4 August 2012
Alex si Gabi
5A, 6+ (6A0), 10-12 lc


In tura aceasta m-am gandit mult la prietenii nostri care nu mai sunt cu noi Gabriela si Liviu. Am reusit sa completez trilogia visata de Liviu: Creasta Picaturii, traseul Fluturele de Piatra si acum peretele Vaii Albe. Ma copleseste un amalgam de sentimente: satisfactie, recunostinta, regret, tristete, bucurie, etc.

Si ca sa vezi cum este viata, toate aceste ture le-am realizat cu Alex. Alex, cel care a gasit si mi-a returnat amintiri de la Liviu, cazute odata cu el. Iar pe Alex l-am cunoscut datorita Gabrielei, la Clubul Alpin Roman.

Este primul meu traseu in cel mai mare perete din tara, cu siguranta si cel mai spectaculos perete in care am intrat pana acum. Mai tare si decat ceea ce am facut in Dolomiti, din punct de vedere al expunerii.

Povestea incepe sambata dimineata, la ora 4.48 cand suna alarma telefonului, dupa o noapte destul de agitata din cauza caldurii din centrul orasului. Culeg pe Alex apoi pe tovarasii clasici de ture (Adi si Ileana). Adi are probleme cu spatele si nu se simte in stare sa catere, asa ca raman eu cu Alex pentru Lespezi iar ei doi vor face Brana Aeriana si ne vedem pe creasta Vaii Albe.

La Busteni ne intalnim cu Silvia si Catalin, apoi cu Rudi si Corina. Lume multa spre pereti in acest weekend.

Cald, foarte cald. Cu totii urmam poteca spre refugiul Costila, apoi spre Circuri. Adi si Ileana se ofera sa care mai mult echipament pentru a nu ne obosi prea mult. Multumim mult, s-a simtit pe traseu!

Ajunsi in Circul 1

In circul 1 ne oprim la bolovan, mancam ceva, bem muuulta apa si ne echipam. Intre timp observam o echipa in Fisura Albastra iar o alta ajunge si ea langa noi. Din echipa face parte si D-na Felicia (Nusa) Enache, care anul trecut a atins Cho Oyo, la o varsta la care altii numara anii pana la pensie. Prezentarea dansei de la Festivalul Alpin, organizat de CAR de anul trecut a fost exceptionala! Respect!

Pleaca ei primii, apoi Alex incepe prima din multele lungimi de coarda. Inca suntem la bocanci, terenul fiind o combinatie de trepte de iarba si bolovani. Prima regrupare este inainte de hornul ce se vede si de la bolovan.

Alex in prima regrupare si echipa dinaintea noastra in horn

Hornul este scurt, placut la catarat, are cateva asigurari si este ceva mai interesant ramonajul cu rucsac in spate. Intra tot Alex in lungimea doua si regrupeaza deasupra hornului, la copacei, nu inainte de a face o fotografie.

Adi si Ileana, la plaja pe bolovan, eu in regrupare, iar Alex ... face fotografii din horn

Urmatoarea lungime plec eu cap, incerc un mic diedru/horn ce duce direct catre urmatorul piton, insa dupa doi pasi decid ca nu-mi place. Asa ca traversez "terenul de fotbal" fac un mic oblic spre dreapta, pe trepte de iarba apoi prind brana spre stanga.  O prima traversare ... mic copil pe langa celelate din traseu. Gasesc si primul piton, continui, apoi regrupez inainte de hornuletzul de la "Ruine".

Pana aici este o tura asa cum imi place mie, cu un inceput usor care sa te incalzeasca si sa-ti ofere incredere. Traseele care incep cu zone dificile nu-mi ofera aceeasi placere, efortul fiind foarte mare iar increderea mai mica la inceputul traseului.

In foto mai sus, pe linia corzii se vede diedrul/horn pe care am plecat inital. De fapt eu am ocolit cam 10m prin dreapta. Alex urca direct pe linia corzii, insa el este mai bine antrenat.
Fisura Albastra iti capteaza imediat privirea iar simpla ei vecinatate imi ofera un sentiment de satisfactie greu de descris.

Ileana si Adi continua sa faca plaja, dar mai arunca cate un ochi si la noi. Privirile lor ce ne urmaresc jinduind catre traseu parca ard mai tare decat soarele care ne bate in cap. Veti ajunge si voi pe aici, cu siguranta, imi promit eu. Sssst...sa nu le spuneti inca.... vreau sa le fac o surpriza!

Peretele Vaii Albe, partea vizibila din Circul 1; Eu si Alex, undeva la mijlocul peretelui

Alex pleaca in urmatoarea lc. Si sta destul de mult, coarda nu se mai misca la un moment dat. Comunicarea este greoaie, bate si vantul. Ma gandesc ca asteapta dupa echipa din fata. Aveam sa aflu insa, ca s-a oprit sa-si puna espadrilele de catarat inainte de Fisura Ascunsa, lucru pe care aveam sa-l fac si eu exact in acelasi loc.
Fisura Ascunsa ofera un prim pasaj de catarare, sprait pe prize mici si dese. Nu ma omor dupa conglomerat,  nu-mi plac prizuletzele mici de mana de echilibru, insa in aceasta tura parca imi este totul mult mai usor. Imi face chiar placere sa folosesc micile prize de picior si sa observ cat de aderenta este roca. Evident, asta dupa ce ai verificat de 2 ori ... conglomeratul ascunde multe surprize, nu toate placute.

Ca o paranteza, undeva pe traseu am ochit o pietricica rotunda caracteristica conglomeratului. Cum in aceasta tura am fost mult mai increzator in astfel de prize, pun mana pe ea sa ma ridic la echilibru. Simt ca se misca si inciudat o scot de la locul ei. Surpriza! A ramas o alveola de toata frumusetea pe care, dupa ce am curatat-o de praf, am folosit-o excelent. Asta nu inseamna sa ne apucam acum sa scoatem toate pietrele iesite in evidenta...hi-hi-hi!

Incurcam cumva regruparile, Alex regrupeaza imediat dupa Fisura Ascunsa si inainte de Marea Traversare.

Eu, in pasajul dinainte branei pe care se face Marea Traversare

De aici admiram Fisura Albastra iar Alex imi povesteste una alta din tura lui in Fisura. Hmm, sper sa ajung si eu intr-o zi pe acolo.

Intru eu in Marea Traversare, care initial pare banala. O brana de iarba15-20 cm latime. Numai ca sunt 2 lucruri care pigmenteaza aceasta zona:  unu, traversarile nu sunt chiar visul meu; doi, peretele nu ofera prize prea mari de sustinere.
Asa ca uite-l pe Gabi mergand ca pe oua, ca pe ace...ca pe ce vreti voi. Extrem de atent, probabil si foarte incet. Incetineala si atentia cu care fac fiecare miscare imi amintesc de miscarile felinelor ce isi urmaresc prada. Iar prada mea este hornul la care trebuie sa ajung. Pas cu pas inaintez, cu mainile caut ceva, orice, nu ca sa ma tin ci  ca sa ma pot echilibra. O alveola de o falanga este mana cereasca,o pietricica iesita din relief este o usurare. Gasesc un piton si mai respir putin. O cadere aici inseamna un balans de cativa metri buni si o sperieture pe cinste.
Chiar inainte de Diedrul Pupezei trebuie sa descatar 40-50 cm. Gata! am ajuns. Simturile mi-au fost incordate la maxim. Clar, nu ma omor dupa traversari!

Dupa traversare, in horn; in prim-plan Diedrul Pupezei

Pe la jumatatea hornului regrupez la un spit, coarda incepuse sa frece. Alex ma urmeaza si confirma faptul ca traversarea este cu emotii, chiar si secund. Riscul de balans este acelasi.

Marea Traversare:
- cu albastru catre Fisura Albastra
- cu rosu, catre Diedrul Pupezei si Lespezi

Trece Alex cap de coarda si da o lungime intinsa, pana dupa pasajul cheie. Catararea pana la pasajul cheie este foarte frumoasa, pentru mine este acolo unde trebuie sa fie ca nivel de dificultate pentru a-mi face placere sa catar la liber.

Pasajul cheie, un diedru cu surplomba in capat, m-a solicitat si am tras bine de bucle. Nu am inca deplina incredere in micile prize de conglomerat, mai ales la maini. E nevoie de mers la echilibru iar eu nu am acum tupeul sa fac asta. Desi imi dau seama ca pe aici ar fi o catarare foarte frumoasa la liber. Cei cativa pasi impusi (pentru ca la un moment distanta dintre pitoane este de 3-4m) pe care-i reusesc imi confirma acesta ipoteza. Foarte frumos!

Cand ajung la Alex decidem sa ne oprim in prima regrupare amenajata, indiferent cat de aproape este. Plec eu direct in sus insa iesirea este intr-un balcon de iarba, un fel de surplomba verde. Desi pe tot traseul folosesti mult tehnica celor 30-50-100 fire (depinde de mana si inima fiecaruia) aici nu-mi vine. Ocolesc putin  spre dreapta, pe piatra solida, urc 2-3 m apoi revin in stanga si ies in balcon, unde gasesc regruparea.

Aici salutam o veche cunostinta, Creasta Picaturii.

Hotaram sa plec tot eu, schita aratand un 5+ si calculand ca ultima lc (de 6) sa fie facuta de Alex. Intre timp, pe un promontoriu in dreapta apare echipa din fata noastra ce terminase deja traseul si era in coborare spre ref Costila. S-au miscat extraordinar. Ne salutam si ne vedem fiecare de ale noastre.

O iau hotarat in sus, ma mir de cat de multe  pitoane gasesc pe acest horn inierbat, fac un pas catre stanga (o fandare frumoasa) pentru a iesi din horn, asigur la ultimul piton vizibil si ..... incotro?

In stanga o brana te imbie catre o fisura frumoasa, dar nu vad nici o asigurare pe cativa metri. In dreapta, ceva peste un bolovan, nu se observa prea bine. In sus o fisura cu un mic biscuite. Hmmm..arata bine in sus, probabile vre-un piton prin iarba pe acolo. Schita parca spune stanga, nu-mi este clar unde ma aflu (raportandu-ma la schita). Pun un anou la un mare bolovan si o dau in sus. Catar 3-4 m si imi dau seama ca nu e bine. In sus apareau cateva burtici..departe de gradul 6- care urma conform schitei. Ma mai uit in stanga catre fisura reperata anterior...nu vad nici o asigurare. Ma uit spre dreapta, parca e o zona inierbata mai accesibila dar pe unde e trecerea catre ea? Jos, direct din regrupare sau aici sus, unde am pus ultima asigurare?
Anunt pe Alex ca m-am blocat si vreau sa revin in regrupare. Dupa cum stie toata lumea, mai usor este cateri decat sa descateri. Incet-incetisor revin la ultima asigurare si Alex ma aduce in regrupare. De data aceasta nu am simtit nici un fel de teama, de frica, ci doar am avut sentimentul ca ceva nu este bine, trebuie reparat, dar nu stiu cum.

Urca Alex si incearca brana spre stanga. Cum nu vede nici un piton la inceputul fisurii e clar ca nu pe acolo trebuie sa mergem. Trece peste bolovanul cu ultima asigurare, traverseaza putin dreapta si vede pitonul, apoi regruparea. Ufff... cat timp si energie am pierdut aici!

In foto de sus este zona cu pricina. Dupa iesirea din horn (1 pas spre stanga) se trece peste bolovanul din capatul acestuia, catre dreapta.

Incordat, studiind terenul

De aici banuim ca mai sunt cam 2lc. In regruparea foarte comoda, luam o pauza mai mare, mancam ceva, ne hidratam, ne uitam la siluetele ce se zaresc langa crucea de pe Caraiman. Pe scurt, putina leneveala.

Protagonistul nr.1: Alex

Protagonistul nr.2: Gabi

Cam asa arata regruparile din traseu

Mai departe pleaca tot Alex, se zaresc deja urmatoarele 2 pitoane.

Pleaca usor, se vede ca gusta bucuria catararii, asa cum de fapt am facut-o amandoi in aceasta tura.

Inainte de a pleca surprind umbra Bucegilor (cu cativa nori) peste Busteni

Dificultati majore nu mai sunt din acest punct. Totusi traversarea de dinainte de regruparea urmatoare imi da fiori, dar este si foarte spectaculoasa. Se vede tot peretele sub noi. Pe prima parte are prize mici de picior, iar la maini ..mai nimic (cel putin pt mine). Cu destula greutate reusesc sa trec, apoi ultima parte a traversarii nu mai pune probleme. Doar regruparea in grota este incomoda pentru 2.

Ce unghi preferati?

Foto pe diagonala

Foto de sus

Peretele Vaii Albe si abruptul Caraimanului, despartite de V Alba; foto din ultima regrupare

 Ultima lc pleaca diagonal dreapta, un fel de traversare ascendenta peste o muchie rotunjita. Frumosi pasi si aici, asigurari multiple (pitoane si spituri) si foarte dese. Iesirea in creasta imi ofera un amalgam de sentimente: satisfactie, recunostinta, regret, tristete, bucurie, etc. Este primul traseu in peretele acesta incarcat de istorie.

Ma gandesc la premieristii traseului, ma gandesc la prietenii care nu mai sunt, ma gandesc la prietenii care nu au putut urca astazi. Ma gandesc la Alex, ne felicitam si ii multumesc.

Destul de obositi dar sigur foarte fericiti.

Pana la platou, o surpriza deosebit de placuta, intalnim pe Florin, cu care am facut o tura superba de iarna in Albisoara Branei, dar si Muchia Iepurasului intr-un ianuarie secetos  (precum si alte cateva iesiri interesante).
Asteptam si pe Dana si Baza, care veneau din Furci. Facem o gasca mare,vesela si galagioasa pe Brana Costilei. Mancam, bem ... mai punem o bluza cu maneca lunga, un pantalon, vantul adie iar soarele se duce hotarat spre apus.

Intr-un final ne miscam si noi, fiecare cautand odihna bine meritata. Apusul peste platou si joaca norilor cu soarele este fascinanta.

Doi oameni, cu treaba facuta, indreptandu-se spre apusul zilei ... 

Zile senine !

V Bujorilor - BMM - valcel - V Bujorilor

Martie 2012
Ileana, Adi, Dinu(tzu),Gabi


Spre sfarsit de iarna avem in plan creasta Acelor. Iar cea mai lesne cale catre creasta (atunci cand avem zapada) este valea Bujorilor.

Asa ca iata-ne dimineata (si nu prea ...8.30 ) la Gura Diham, unde lasam masina si ne pregatim de drum.

Pana la cabana de vanatoare zarim urme ale potecii, acum insa acoperita de un strat de 20-50 cm. Facem cu randul la batut urme, cel mai rau este ca atunci cand ai senzatia ca ai pus bine piciorul si dai sa mergi mai departe, atunci piciorul se afunda. Ajungem totusi relativ repede (cam 1 ora si un sfert), luam o gustare si ne echipam cu cele tehnice.

De aici, nu mai gasim nici un fel de urme, iar cei 100m in urcare pana in poteca TR sunt istovitori, zapada pana la brau. Nu am realizat atunci, dar acesta a fost doar preambulul a ceea ce avea sa urmeze.

Pe poteca TR, nici o urma. Nu avem mult de mers si in cateva minute ajungem si la intrarea in V Bujorilor.

Dinu, pe TR la intrarea in vale

Intram pe vale si zapada este cam moale fata de ceea ce ne asteptam. De fapt nu moale este cuvantul potrivit ci ... ZAHAR. Inaintam cu greu dar parca mai mult ne inversuneaza.

Valea Bujorilor

La prima panta mai abrupta incepe si distractia cea mare.

Avem la suprafata o crusta de vant de cam 3-4cm, apoi ZAPADA DE ZAHAR variind intre 50 si 100cm. Este imposibil de mers prin aceasta zapada. Crusta nu tine de nici un fel dar nici nu pot merge direct prin ea, trebuie pasit pe ea pentru a o sparge. Dupa aceea urmeaza o (ne)placuta afundare in zahar in proportii variabile: in cazul fericit pana la genunchi, in cazul mai grav, pana la brau.
Bobitele mici, ca de zahar, nu prind deloc unele de celelelalte. Formeaza o zapada uscata. Nu putem merge nici daca incercam sa tasam cu genunchiul in fatza noastra (ca in cazul zapezii proaspete, sau a celei ude). Presam, dar cand punem piciorul ne afundam. cea mai urata zapada prin care am mers vre-odata!
Nici cel din urma noastra nu beneficiaza prea mult de urmele celui din fata, pentru ca zapada nu se taseaza, ramane ca un rau valurit, de zahar.

Cum ochim un copacel, mergem direct catre el...pardon, innotam direct catre el, pentru a ne ajuta de ramurile sale. Ne mai ajutam si de bolovanii de pe marginea vaii - ne agatam cu pioletii  tehnici si-i folosim la tractiune.

Eu sunt in zapada pana la brau, Ileana abia a iesit din transeul ei

A trecut peste jumatate de ora si noi am inaintat 50 m. Pe poteca TR trece un grup mic, caren epriveste o perioada apoi isi vede de drum. Ce-o fi fost in mintea lor vazandu-ne bagati cu totul in zapada ?!

O trimit pe Ileana prima. Pe considerentul ca este mai usoara si crusta o mai tine din cand in cand, plus ca nu se afunda asa ca noi. Fain, nu...? Trei baieti trimit o fata sa le sparga urme !!!  Dar s-a dovedit o solutie bunicica. Crusta crapa sub ea, iar eu veneam si treceam prin crusta (nemaifiind nevoit sa pasesc si peste ea). Dar nu a fost cu mult mai usor. Cel din urma mea trebuia sa stea aproape de mine, daca se departa la mai mult de 2m, nu mai putea beneficia de santul facute de mine, caci totul se astupa cu aceasta zapada.

Intr-unul dintre putinele locuri unde am stat deasupra zapezii si primul colt insorit al vaii (in dreapta ceva mai sus)

Ne este clar ca trebuie facuta o schimbare de plan, Acele nemaifiind o optiune viabila. Ne intrebam daca nu cumva mai bine ne intoarcem si sa o luam pe V Adanca pentru a ajungela Omu. Dar cine ne garanteaza ca nu gasim aceeasi zapada si acolo? Pana la urma hotaram sa mergem inainte si in functie de ora la care terminam valea vedem incotro o luam. Ca si optiuni: intoarcerea pe vale, BMM pana pe Adanca si apoi la Omu (depinde de zapada), sau pe Adanca la vale, etc

Incercam sa o mai schimbam pe Ileana, dar cu rezultate catastrofale. Noi intram in zapada pana la brau si apoi ne chinuim sa iesim din groapa facuta. Cu ea in fatza mergem ceva mai bine. Totusi mergem intr-un fel de 4x4, punand foarte mare forta in maini, aproape egala cu cea de la picioare, pentru a distribui cat mai uniform greutatea. Parca merge ceva mai bine, dar incheieturile mainilor se vor resimti cateva zile de acum incolo.

Cam 3 ore de la intrarea in vale si am mers numai la umbra. Aceasta poate fi una dintre explicatiile acestei zapezi, care nu a apucat sa se umezeasca si apoi sa se taseze. Stabilim sa facem pauza de masa la primul colt insorit, ce se vede undeva la 100 m in fata. Ne rasfiram, ficare urca cum poate. Ileana ajunge prima la locul respectiv, ajung si eu imediat, Adi si Dinu sunt ceva mai in spate.

Cinci minute ne ia Ilenei si mie sa batem o platforma pe care sa putem sta toti patru. Noi deja mancam, iar Adi si Dinu sunt inca in urcus.
Parca vad o imagine dintr-un film ciudat .... Eu si Ileana deja mancam si ne bucuram de razele soarelui iar Adi, doar 15m mai jos se chinuie sa treaca prin zapada, sa urce catre noi. Imi permit sa rad putin (ne cunoastem de atata timp...), apoi arunc coarda pentru a urca mai usor folosind-o ca si coarda fixa.

Aproape am terminat de mancat cand ajung si ei pe paltforma. Soarele s-a mutat ceva mai sus si eu plec, deja mi-e rece. Valea este acum jumatate in soare jumatate in umbra.

Surpriza! Crusta este ceva mai tare si nu ma mai afund. Ce binee !   PUFFF..BUFFFF...hopa iar in zapada pana la brau. Mda, cu 4x4 merge deasupra crustei, daca incerci sa mergi doar pe picioare te afunzi. Oricum, tot este muuult mai bine decat pana acum.

Dinu, iar in spate M-tii Dihamului, Postavarul si Piatra Mare

Inaintam mult mai repede si la confluenta firelor de obarsie panta se accentueaza iar zapada se intareste. Abia aici ne punem coltarii care ne vor fi de mare ajutor de acum incolo.

Noi am luat-o pe stanga, se poate si prin dreapta

Iesim si in BMM, nu fara o noua repriza de scufundari nivologice (chiar, poate inventam un nou sport) prin jnepenisul de sub brau. Aruncam o privire vaii pe care am facut cam 6 ore !!

Aici hotaram sa mergem spre Adanca, apoi in functie de zapada urcam sau coboram. In continuarea BMM nu sunt foarte sigur pe unde sa o luam, vad doua optiuni, una ceva mai sus iar una oarecum mai jos de locul unde ne aflam acum.  Pentru ambele trebuie insa facuta o traversare destul de mare care imi cam da fiori reci.
Asa ca scot coarda si asigur la un copacel. Adi pleaca catre varianta de sus, legat in coarda. Ajunge acolo (cam 1lc) si-mi spune ca nu se poate mai departe. Asadar, varianta de mai jos este cea buna.

Foto Adi "de sus"

Este randul meu sa plec, intai usor oblic in sus pentru a prinde niste jnepeni ca asigurari, apoi in jos traversez cu inima cat un purice si ajung la jnepenis. Asigur capatul corzii si balustrada pentru ceilalti este gata.

Pentru a castiga timp ma duc in recunoastere pe BMM (nu am mai fost pe aici) si ajung la V Poienii de unde se vede clar pana spre V Morarului. Braul urca si coboara in firele ce brazdeaza Morarul in partea de N (V Poienii, rapa Zapezii, etc). Insa aici vantul bat cu putere. Dinu apare dupa o creasta si imi face semn sa merg la el. Eu fac semn ca el sa vina la mine insa el insista. ma intreb ce o fi.
Cand ma apropii de el aud ceva de genul "...s-a fracturat..." dar din cauza vantului nu aud mai multe. Inghet putin gandidu-ma ca s-a intamplat ceva urat, ca cineva a patit ceva!
Ajungem la locul unde am legat balustrada,vad pe Adi si pe Ileana OK si intreb ce e cu fractura. Aflu ca s-a fracturat placa de zapada pe care o traversaseram. O fisura in V de 30-40 cm fiecare latura si adanca de cativa cm, totul acompaniat de un BUFFF infundat si sinistru...din spusele lor...si ii cred!

Ca si o paranteza. Placa a crapat la trecerea celui de-al treilea din grup, de aceea ultimul a mers ff incet si cu mare teama, normal.
Am mai asistat o data la o rupere de avalansa pe zapada proaspata, la traversare unui valcel. Si atunci s-a rupt tot cand a trecut al treilea membru..hmmm..sa tin minte sa nu trec la treilea....

Acesta a fost un factor decisiv in continuarea turei. Cu majoritate de voturi se decide renuntarea la BMM si intoarcerea pe Bujori. Numai ca ... nu-i mai vine nimanui sa re-traverseze bucata respectiva.
Observasem eu mai devreme, chiar la marginea V Poienii o crestulitza cu jnepeni (cred ca este unul dintre versantii V Poienii - nu sunt sigur) care dadea intr-un valcel rezonabil ce parea a duce catre Bujori. In cel mai rau caz era 1 rapel pe undeva. O luam pe acolo si admiram Acele dintr-o noua perspectiva

Coboram mult mai usor decat ne-am fi asteptat, zapada moale ne ajuta de data aceasta. Dupa mai putin de 1 ora iesim in V Bujorilor, 10 m mai sus de platforma pe care o facuseram pt masa de pranz (adica undeva pe la jumatatea vaii)

Incercam sa coboram alunecand controlat, dar nu dureaza mult deoarece zapada-zahar nu ne permite o alunecare indelungata.

In poteca TR, hotaram sa coboram tot pe firul vaii, s anu mai trecem pe poteca de la casa de vanatoare. Daca tot nu am reusit sa facem ce ne-am propus, macar sa balaurim prin locuri noi. Pana la confluenta cu V Moraului mergem foarte bine, cele cateva saritori (redutabile vara, cred) fiind acoperite sau partial acoperite.
Trecem printr-o zona foarte ingusta, un fel de jgheab, nu ma asteptam ca in padure sa se formeze asa valea.

De la confluenta cu V Morarului lucrurile se schimba putin. Trebuie sa alternam mersul prin firul efectiv, pe bolovani mai mari sau mai mici .... cu mersul pe versanti abrupti, dar accesibili. Ne ajuta si niste urme d e Mos Martin, pe ideea ca stie el ursul pe unde sa mearga la el acasa. Evident facem mult mai mult decat daca am fi luat-o pe poteca dar am explorat o zona necunoscuta noua.

La un moment dat observam o silueta de zapada ce parca se odihneste in hamac...de-ale naturii jocuri.

Pe la 21-21.30 ajungem si la Caminul Alpin unde vom innopta, bineinteles dupa o masa copioasa si o sticla de vin!


Zile senine!

V.Bucsoiului, vf. Omu, v. Morarului

31 Dec 2011 - 01 Ian 2012
Adi, Ileana, Gabi, Dan

Adi, Ileana, Gabi, Dan in saua Bucsoiului, la inceput de an

Care este cel mai scurt si interesant traseu catre vf Omu, pe care nu am mai fost? Pai, nu prea multe ... dar unul despre care am auzit lucruri frumoase: valea Bucsoiului.

Cu rosu traseul de urcare, cu verde traseul de coborare

Trupa noastra primeste de aceasta data un invitat, Dan, pe care dorim sa-l initiem in ale vailor de abrupt pe timp de iarna.
Ajungem cu masina, nu foarte devreme, la Gura Diham si o luam usurel spre Poiana Izvoarelor. Nu am mai fost de ceva timp prin zona si de data asta traseul mi s-a parut mai usor dar mai lung decat in alte dati. La cabana Poiana Izvoarelor, surprinzator, nu este nimeni.

Ciocanim la bucatarie, apare cineva, cerem 3 ceaiuri si niste apa. Apa, nu se poate, nu se poate! Hmm...ma rog. Dan merge afara si umple cu zapada o sticla de 1l. Peste zapada punem un ceai si apoi sticla o asezam langa radiatorul existent pt a se mai topi ceva pana plecam.
 Adi are nevoie la toaleta, ii arat unde este si cand revine imi spune ca este o chiuveta unde curge apa. Ma duc si eu la toaleta si cu ocazia asta umplu 2 sticle de 0.5l. Pe care le asez langa radiator. In 2 minute usa ce duce catre toaleta este incuiata pe cealalta parte. Oare cata apa putem sa luam 4 insi? Ca altii nu mai erau pe acolo... Interesanta faza, s-a mai sters o cabana de pe lista !!!

Mai apar 2 persoane ce au drum catre Malaiesti. Ne uram drum bun si plecam. Zapada buna de mers, nu este deloc mare sunt urme ale celor ce au mers catre Malaiesti. In poiana Bucsoiului ajungem pe la ora 13.00 si observam ca este ceva zapada dar care nu acopera toti bolovanii. Recunosc locul unde am facut exercitii practice la cursul de alpinism de iarna, atunci era insa mult mai multa zapada.

Noi suntem insa fericiti ca ne aflam din nou pe munte. Este si destul de frig, mult sub zero, cred ca pe parcursul turei am avut intre -5 (la gura diham) si -17 grade (la vf omu) posibil ceva mai rece pe canionul vaii.  Oricum, majoritatea turei a fost la sub -10.

Imediat dupa ce intram pe vale ne punem hamurile si castile, nu de alta dar mai bine le caram pe noi decat sa nu le avem aranjate daca este nevoie.

Ajungem la un bolovan unde inaintarea necesita pioletii. Aplicam tactica bagajelor date jos, urc cei 2-3 m intr-o diagonala cu un "picior de lemn" si un piolet bagat intr-o fisura (si lasat acolo pt coechipieri), asigur sus la pioleti apoi trag bagajele si asigur coechipierii. Scurta dar dificila trecere.

Pe la 14.20 (noroc cu aparatele foto astea noi ca memoreaza si ora fotografiei) ajungem in fata primei saritori mari, ce se poate trece pe partea stanga, dupa un scurt traverseu. 

Panta este mai accentuata decat pare in foto; mie mi-a adus aminte de Hornul Coamei

Adi si Ileana o iau inainte, obisnuiti cu astfel de zone. Eu raman in spatele lui Dan pentru orice eventualitate. Si eventualitatea apare :)
In zona cea mai tehnica, un fel de mixt zapada, gheata, stanca, Dan are ceva retineri si nu mai stie cum sa inainteze. Nu este in pericol dar sta intr-o pozitie obositoare. Strig dupa Adi care arunca coarda (eh, uite...de-aia ne-am pus hamurile mai devreme cand parea a nu fi nevoie de ele) si-l ajuta pe Dan sa iasa. Mai mult psihic, pt ca tot pe picioarele lui a iesit.

Dupa aproape inca o ora traseul face un cot. Intai 90 grade stanga (spre sud-vest, verificat si cu busola), trece peste o treapta apoi facem din nou dreapta, aproape 90 grade, revenind pe directia de urcare nord-vestica.

90 grade stanga, apoi dreapta

In scurt timp iesim intro sa de unde va trebui sa facem o traversare destul de aeriana. Varianta ar fi sa rapelam si apoi sa urcam dar parca nu ne vine. Se vede si continuarea vaii care se transforma in canion.

Traversare se face pe la baza stancii;  in plan indepartat canionul care urmeaza

Desi nu ar fi fost neaparat nevoie, pentru a evita orice emotii amenajez o balustrada asigurand la un capat intr-un jneapan iar la celalalt capat la doi pioleti. Avem totusi cu noi un incepator care insa s-a descurcat foarte bine.

Poate unghiul este un pic mare,  sub 90 grade ar fi si mai bine

Peretii canionului sporesc impresia de abrupt iar Dan se cere legat in coarda. Asa vom merge pana in saua Bucsoiului. Mi-a placut ca nu a bravat aiurea si daca asa s-a simtit el confortabil, mi-a cerut acest lucru.
S-a facut deja 16.30, nu am mers foarte repede,dar avem si saci grei si mari in spate.

"Am cam obosit, dar merg inca, stai linistit!"

Pe de alta parte nu ne grabeste nimeni, doar frigul incepe sa se simta din ce in se mai aprig ... si odata cu intunericul va fi din ce in ce mai rece. Adi are niste bocanci noi, Scarpa Mustang, in care a cam simtit frigul, i-au inghetat degetele pana sus. Dan are niste no name, dar din piele groasa, nu are probleme.

Pana sus nu au mai fost saritori descoperite. La fereastra, ne strecuram prin ea, mai usnt cam 2 m pana sa se astupe fereastra.
Adi si Ileana maresc ritmul in ideea de a ajunge in creasta pe lumina, eu raman cu dan in coarda. Mergem fiecare in ritmul lui, coarda se mai intinde, ma mai opresc..si tot asa inca vre-o ora.

Iesim in saua Bucsoiului, acum s-a facut deja intuneric, deci este trecut de 18.00, am facut cam 4-5 ore pe vale, cu scosde 2 ori coarda cu sacii grei, ma declar multumit  :). Ne oprim sa mai si mancam cate ceva.

Vedem luminile de le Omu si o luam pe poteca marcata ce coboara dinspre Bucsoiu. Nu a fost chiar plimbare, cum m-am asteptat. Mai urcam 2 mototoaie care ne solita putin. Apoi vizibilitate excelenta, eu si Dan ne permitem sa mergem n ritm de plimbare. Ne mai ia cam 2 ore pana la Omu. Per total, de la intrarea pe vale pana la Omu au fost 7-7.5 ore cu mers relativ incet.

Exemplificare pentru temperatura la care ne-am plimbat in ultimile 2-3 ore:

Ora  17.30   ......................... si ..................................... ora 20.30

A doua zi, o vreme superba, un ger de crapa pietrele. Facem o scurta plimbare de dezmortire pana la hornurile malaiestilor si inapoi. In horn e friggg !!! La soare este inca bine.

Decidem sa coboram pe V.Morarului. Prima parte este usoara, zapada este numai buna si pierdem altitudine rapid. La trecerea in caldarea inferioara scoatem coarda deoarece nu este zapada suficienta iar stancile nu se vad clar fiind totusi acoperite de un strat subtire de zapada.

Intalnim zone cu zapada ceva mai multa iar eu si Adi nu ne putem abtine de la joaca

Uiuhuuu...!!!!

Se face din ce in ce mai cald. Probleme pe traseu nu mai sunt. Batem la picior poteca si  iesim in TR. Cam 3 ore de la vf Omu.
Facem dreapta pana la cabana de vantoare, apoi pe langa ea direct la Gura Diham.

Mai multe fotografii AICI.


Zile senine!