Un an cat o viata - In Memoriam Liviu

"Mai bine o zi vultur decat o viata cioara!"

20 decembrie ... a trecut o luna de atunci. O luna lunga si grea, parca a trecut un veac. O luna in care noi, cei ramasi impreuna, suntem cei ce ne-am simtit singuri, parasiti. Si totusi, el ne este si ne va fi mereu prezent alaturi. In gandurile si simtamintele noastre, in visele si realizarile celor ce l-au cunoscut si indragit

.

 A trait intr-un an cat altii intr-o viata. Drumetia si alpinismul, prietenii si fotografia, buna dispozitie si altruismul, au fost coordonatele definitorii ale unei vieti traite din plin. A fost o aurora boreala pentru unii dintre noi: s-a aprins, (ne-) a luminat feeric si s-a stins prea repede, lasandu-ne fericiti si tristi totodata.

Acest material se vrea o modesta incercare de a trece in revista un an cat o viata a celui caruia am avut fericirea, privilegiul si onoarea de a-i fi partener de coarda, martor al inaltarii si coborarii sale, omul despre care nu am auzit de la nimeni si nici nu a spus despre nimeni ceva rau  -  Liviu.

Cateva dintre gandurile colegilor de tura, exprimata la aflarea tristei vesti:

"De atatea ori ne-a insotit pe carari de munte, am calcat pe urmele lui in zapada, am ras la glumele lui si am luat aminte la sfaturile lui. O sa-mi lipseasca grija lui, eforturile lui de a usura povara celorlalti, ingreunind-o pe a lui, cafeaua lui in diminetile geroase, bataia cu zapada, blestemul trenului, povestile lui..."

"(...) as vrea sa spun ca, a fost un camarad de nadejde pe munte, respecta regulile si legile muntelui, frumusetile acestuia, isi respecta colegii de tura si ii ajuta cat putea de mult. (...)Era un caracter tare, pe viscol, ploaie sau soare, in momentele de criza in care un caracter slab cedeaza, El avea taria de a continua si de a impulsiona pe ceilalti"

"Atat cat l-am cunoscut, (...) mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ca e un om asa cum trebuie, care isi traia din plin pasiunea pentru viata. O sa tin minte (...) inegalabila seara de la Piatra Mare, in bretelele care mi-au trezit in minte imaginea de Don Corleone"

"Doua zile, atat mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ce om extraodrinar era Liviu."

"M-a impresionat firea lui volubila si plina de viata, culoarea pe care o dadea oricarui loc si oricarui moment"

"Liviu ... atat, il stiu doar dupa numele mic, prietenii il mai strigau si "Don Corleone". (...) avea un farmec anume prin care reusea sa ne capteze la toti atentia ... in acea tura a fost singurul care a dormit la cort, l-am ajutat sa si-l monteze, el dorea sa se antreneze pentru alpinism hivernal, avea cel mai greu rucsac dintre noi, in timp ce noi am preferat caldura cabanei el a ramas fidel sacului lui de dormit"

"Il cunoscusem pe Liviu in vara cand am fost la cateva ture (...) mi se parea un baiat care isi traia viata din plin, iubea muntele si escalada"

"Tati" te voi pastra mereu in suflet, voi urca pe Mont Blanc impreuna cu tine in suflet, vei fi acolo cu mine pentru ca meriti"

"Pe Liviu l-am cunoscut putin (...). Un om deosebit, simpatic si cald (...). Acum suntem mai saraci ... mai tristi ... mai goi"

Liviu a inceput sa mearga pe munte prin 2007. Prima tura serioasa a fost in Iezer, in octombrie, la doar cateva zile dupa ce s-a alaturat comunitatii de pe carpati.org

http://www.carpati.org/jurnal/weekend_in_iezer_-_papusa_13-14_octombrie_2007/688/

Intalnirea mea cu el s-a produs prin ianuarie 2008, cu ocazia unei ture pe Valea Seaca dintre Clai, care a trasat parca coordonatele relatiei abia nascute: prietenie, aventura, respect, situatii neprevazute, dar mai presus de toate incredere! In mai putin de jumatate de zi am avut deplina incredere unul in celalalt.

Atunci am stiut ca devenisem mai bogat cu un prieten si tovaras de nadejde.

A fost tura in care Liviu a facut cunostinta cu coarda, cu hamul, cu rapelul, cu pioletul. M-a impresionat felul in care receptiona sfaturile mele si modul in care le-a pus in aplicare imediat, de parca asta facuse toata viata.

Eu imi aduc aminte ca la cursul de alpinism mi-a fost cu mult mai greu.

Dupa aceea, am planificat sa facem si creasta Pietrei Craiului in acea iarna. Pentru a fi cat mai in forma Liviu a facut o tura si la inceput de februarie la Piatra Arsa.

 http://incomprehensible4you.wordpress.com/jurnale-de-calatorie/200802-piatra-arsa/

Apoi, tot in februarie, am ajuns si in maretul Crai. Aici a simtit gustul amar al renuntarii, pentru ca, desi fizic era intr-o forma foarte buna, echipa nu era omogena, experienta echipei era redusa, s-a plecat destul de tarziu de la refugiu si am luat decizia de a ne retrage (nu fara regrete), dupa ce am parcurs o bucata din creasta nordica. A ramas totusi cu prima noapte la refugiu la peste 2000 m (Grind 2) si atingerea varfului "La om", iarna.

Prima intalnire cu stanca a avut-o in martie. Antrenamente la panou, schimb de cunostinte teoretice si practice, achizitionare de echipament de catre toti echipierii si iata-ne in CreastaGeneralului (3B; 4A0 (5), 8 lc), traseul clasic de alpinism al Cheilor Rasnovului, pentru ceea ce avea sa fie prima iesire la stanca.

Si pentru ca luna sa se incheie cu bine, o tura de relaxare la Diham, iar grupul de prieteni crestea, asa cum intotdeauna si-a dorit.

A urmat o tura despre care Liviu imi spunea ca a fost una dintre cele mai reusite din punct de vedere al atmosferei intalnite, Retezatul, in aprilie.

http://www.carpati.org/jurnal/cum_ne-am_"retezat"_avantul_si_am_"lolait"-o_printre_pietre_8230_/891/

http://www.carpati.org/jurnal/piano..._crescendo_12-13.04.2008_/890/

Chemarea muntelui am simtit-o din ce in ce mai tare si intr-un inceput de mai am intrat din nou pe stanca.

Dupa o seara de acomodare in cariera din Poiana Tapului, a doua zi am mers in Muchia Caprioarei din Cheile Rasnovului (4A; 5A0, (6+), 6 lc). Liviu a vrut sa fie si el cap de coarda si a urcat astfel lungimile 1, 2, 4 si 6!

Tot in mai am incercat Muchia Iepurasului insa ploaia ne-a oprit in prima lungime, iar a doua zi am incercat Cezar Manea, dar inca nu sosise timpul pentru acest traseu.

Fagaras ! Un alt vis devenit realitate ! Iunie i-a adus o scurta tura prin vestul masivului impreuna cu mai vechi dar si cu noi prieteni.

Iulie a fost cu siguranta una dintre lunile cele mai reusite din punct de vedere alpin. A fost luna in care a(m) realizat doua trasee clasice: Acele Morarului (partial totusi) si vf. Picatura

Morar: http://www.carpati.org/jurnal/pe_creasta_morarului_prima_intalnire/1007/

 

 Picatura (mic jurnal AICI):

Dupa varf, inainte de Fata Inalta, ne-a prins o furtuna teribila si am rapelat 5 ore pana in Valea Alba, prin apa si noroi cum numai pe Albisoare poti intalni. Imi spunea ca asa frig nu a mai tras niciodata, uzi pana la piele si sub un vant necrutator, desi in luna lui Cuptor. Vedeam cum, din Circuri (pe versantul opus) se formasera 3-4 cascade de apa.

In august, o tura prin munti mai putin umblati dar care l-au incantat - Siriu.

In septembrie ne-am intalnit cu totii in Leaota, cu ocazia intalnirii de vara a membrilor site-ului carpati.org, prilej de buna dispozitie si planuri de toamna

Octombrie a fost o luna plina, cu iesiri saptamanale.

Mai intai Piatra Mare; cu aceasta ocazie cred ca a devenit "Don Corleone"

http://www.carpati.org/jurnal/plimbarica_prin_piatra_mare_4_5_octombrie/1210/

Calimanii au urmat la rand, spre incantarea ochiului si desfatarea fotografului.

http://www.carpati.org/jurnal/calimani/1241/

Intr-o zi racoroasa de toamna, am intrat in cel mai tehnic traseu de catarare realizat impreuna - Cezar Manea (4B; 5 A1 (8), 5lc). Avandu-l pe Liviu secund nu am avut nici cea mai mica emotie, fiind partenerul perfect, fara nici o exagerare. A fost momentul in care ne-am simtit alpinisti.

 

Luna a fost incheiata in stil mare, cu o tura Tiganesti-Omu.

Noiembrie a inceput foarte frumos. Pentru a pregati cat mai bine parcurgerea crestei nordice a Pietrei Craiului iarna am decis sa facem o incursiune pe timp frumos pentru a cunoaste zona si a o urmari, dupa cum spune un mare om de munte "vara cu ochi de iarna". Liviu era intr-o forma senzationala, de cateva ori trebuind sa se opreasca sa ne astepte.

Inca vremea frumoasa in Noiembrie, a mai urmat o tura cu putin cocotz si o vale alpina din Bucegi, V. Galbinele, fir secundar.

In decembrie ne-am intalnit in Poiana Brasov, eu cu familia, el venind dintr-o scurta tura in Baiului. Venise randul pentru a incerca si schiul.

Au urmat ture interesante. Prima, combinata Ciucas - salina (Slanic Prahova) cu buna dispozitie si veselia ca insotitoare

Cozia a fost un loc nou pentru el. Din cate imi spunea, s-a simtit extraordinar, iar participantii la tura au fost pe masura.

http://www.carpati.org/jurnal/cozia_13_14_dec/1263/

Si a urmat ... mi-e greu sa scriu, sa-mi aduc aminte ... a urmat chemarea de sus, ne place sa credem ca cineva probabil a decis ca locul lui nu mai este aici, ca este prea bun pentru aceasta lume. Si trecerea nu se putea face decat din locul pe care-l iubea cel mai mult: muntele.

(ultimile 2 poze: la plecarea de la Caminul Alpin si imediat sub Refugiul Costila)

"Cand o stea pe cer ne va face zambind cu ochiul, vom sti ca Liviu vrea sa ne faca in continuare viata un pic mai senina si ca noi, toti cei ce il iubim, il vom pastra mereu in suflet"

Drum bun, Liviu! Nu te vom uita.