Padina Lancii si Braul Rosu

August 2012
Raluca, Dana, Ancuta, Catalin, Gabi
Alpinism clasic - 1A

Maxima turei:
"Zano, stii cat era iedutul acela?"
"Cat era, zanutzo?"
"Miiicc-miic-mic-mic- de tot!"

Din nou in Piatra Craiului, din nou in zona cabanei garofita Pietrei Craiului; de data aceasta pentru ceva mai linistit decat de obicei.
Ultime data cand am fost pe aici am avut o tura de neuitat in Muchia Rosie.

Si de aceasta data am ceva de neuitat: un rucsac original (vedeti in foto mai jos) care a fost vedeta drumului de putin peste o ora pana la cabana.

Rucsacul de umar ... ultimul trend  :)

  La cabana doar am lasat corturile si bagajele, am mancat si am plecat rapid, Raluca (Irimia) si Dana (Acaccia) dorind sa faca Braul Rosu integral, trecand prin Padina Lancii.

Putin mai sus de cabana avem o priveliste minunata a locurilor pe unde vom umbla astazi.

In stanga, Padina lancii, in centru Peretele Central al marelui grohotis si Muchia Rosie, apoi Peretele Piscului Rece.

Initial urmam poteca ce duce spre Cerdacul Stanciului, iar la intersectia cu poteca dinspre Plaiul Foii o luam direct in sus pe un fir larg, prin padure, o poteca relativ vizibila. Cand padurea de foioase lasa loc coniferelor firul devine plin de pietre si grohotis iar peretele se zareste din ce in ce mai aproape. Mai este totusi de urcat si o tinem tot spre dreapta atunci cand avem de ales intre mai multe variante.

Bolovani cam instabili, trebuie grija la glezne.

Iesim in poteca ce trece pe la baza peretilor dupa ce urcam o treapta stancoasa (mai usoara sau mai interesanta, depinde pe unde alege fiecare sa o urce) si ajungem la intrarea in firul vaii, marcata vizibil pe stanca.
Aici facem o pauza mai lunga si schimbam planul. Ancuta, revenita dupa o accidentare, decide ca nu e cazul sa forteze mai mult. Nu o putem lasa singura, Catalin decide sa o insoteasca si ei vor face o tura mai lejera pana la cerdacul Stanciului si inapoi la cabana.  Eu cu Raluca si Dana continuam traseul.


La odihna

 

Intrarea in fir

Dupa pauza incepem urcusul. Auzisem ca ar fi frumos pe aici dar acum pot spune ca este intr-adevar ceva deosebit. Desi nu este lung, firul vaii ofera cateva trepte stancoase atractive, majoritatea putand fi totusi ocolite.
Ne punem in miscare, fetele-"zanele" sunt in mare verva si trebuie sa avem grija din cauza rasului care nu ne da pace  :)

Si incepe seria de saritori care mai de care mai frumoase. Iata prima dintre ele.

Si vazuta de sus:

Usurel-usurel, fara bagaje mari, dintr-o gluma intr-alta, luam altitudine. Si mai dam peste o saritoare, mi s-a parut cea mai dificila de abordat direct, cel putin p eunde am luat-o eu, am dat de nist epuncte d emuschi si umezeala (se poate si ocoli).

De fapt cam asta este valea, o succesiune de trepte stancoase si saritori. Am ajuns si la saritoarea cu cablu.

Mda, aici cred ca tineam peretii, nu cumva sa se pravale peste Dana

 

Si inca o treapta stancoasa, cea mai lunga (cred ca si ultima), dar fara dificultati serioase. Foarte placuta la catarat.

Deasupra am avut o surpriza, cativa spectatori (desi se spune ca alpinismul este sportul fara spectatori):

Ideea este ca ne-am trezit fata in fata, ele voiau sa coboare pe poteca noi tocmai ce am aparut. Parca stateau si analizau pe unde sa o ia. Daca merita riscul sa coboare direct pe fata pe care eu si Raluca tocmai o urcaseram sau sa forteze o trecerela 1-2 metri de noi. Una dintre ele a coborat in poteca la 2 metri de noi. Ne-am retras usor pe un mic promontoriu, partial pentru a-i face loc, partial pentru a nu provoca o imbratisare cu respectiva (nu stiam cum poate reactiona).

In cele din urma au coborat putin poteca apoi au taiat peste traepta stancoasa asa cum numai ele stiu. Noi incepuseram sa ne temem pentru Dana, care tocmai urca fata respectiva, nu cumva sa se trezeasca cu caprele peste ea, sau chiar in ea. S-au hotarat sa nu mai coboare si au luat-o undeva intr-o parte, Dana nici nu le-a observat.

Dupa acest episod, mai urcam putin si ajungem aproape de Poiana Inchisa.

Inainte de intrarea in poiana, in spate peretele ce inchide poiana, adevarate metereze

Poiana Inchisa este ceva ce cu greu iti poti imagina. Suspendata (la cucurigu cum ar zice cineva) si marginita fie de pereti ce par inexpugnabili fie de hauri ce fac sa tresalte inima oricui. Este o minunatie a naturii si sper sa ramana linistita si curata. Izvorul picura destul de slab dar cu rabdare puteai strange ceva apa de baut.

Aici, un ciopor de capre negre cum nu am mai vazut, peste 20, inclusiv cativa puiuti. Am cam dat buzna in casa lor, la ora siestei. Ne-am cerut scuze si apoi am trecut la foto-shooting. .

Cred ca am stat aproape 2 ore sa admiram privelistea si caprele. Nu ne mai saturam si cu greu ne-am decis sa ne miscam. O ultima privire asupra minunatiei de care am avut parte.

Si spre locul de unde am plecat de dimineata

Fetele aveau informatii despre locul pe unde se iese din poiana si am gasit repede poteca. La o prima privire nu ai zice ca se poate trece pe acolo. Dar este mai usor decat te astepti. Bineinteles daca stii pe unde sa o iei.

Am admirat Peretel central, acum putem vedea si continuarea drumului nostru. Vom cobori spre Marele Grohotis dar nu chiar pana la poteca marcata ci vom urma potecuta de la baza peretilor. Se vede Braul rosu, aninat si suspendat, apoi continuarea acestuia pe scocul inverzit. Aceasta zona este cea mai datatoare de emotii.

Fetele, cu chef de joaca

De la grohotis, continuam pe langa perete si urcam spre braul efectiv (pentru poteca marcata, coboram). Poteca se subtiaza si imediat ce trecem un mic umar, avem in dreapta un hau de toata frumusetea.

Trecem pe langa placa pusa in memoria lui Nae Anghelide, intalnim 2-3 zade (de langa ele se pleaca in Muchia Rosie), coboram usor pe langa Peretele Piscului Rece apoi uram scocul inierbat din fata noastra, Cam asta este zona in care trebuie mare atentie (cam 10-15 minute).



Venim de la coltul de stanca de langa jnepenisul din spate, coboram, apoi tinem braul, urcam pana la Muchia Rosie dupa care coboram din nou si urcam din nou; foto este facuta de la capatul de sus al socului inierbat

Mai departe, braul nu mai pune decat usoare probleme de orientare. Si este ceva mai lung decat crezusem. O serie parca nesfarsita de urcusuri si coborasuri peste picioare coborate din creasta principala.

Dar pe langa pereti impresionanti pe de o parte, iar in cealalta parte pivelisti largi spre Iezer si Fagaras.

Avem parte si de jnepeneala.

Dupa cateva ore ajungem si la V urzicii, pe care o stiam eu (tot de cand cu Muchia Rosie). De aici incepem sa bagam gaz mai tare pentru ca Dana isi sarbatoreste ziua de nastere si vrea sa fie la cabana la exact ora la care s-a nascut. Si aproape ca alergam, desi eu nu prea vad cum putem realiza acest lucru.

Trecem si pe la Cerdacul si Pestera Stanciului. Facem cateva fotografii in fuga.

Ne-a prins seara pe drum dar noi tot intr-o fuga. Si am reusit: am ajuns la cabana cu 2 minute inainte de ora respectiva  :) (cadou pt Dana).

Seara, lume multa, foc, gratar, bere, vin si altele. Veselie, buna dispozitie si somn. Totul asezonat din belsug cu ...
"Zano, stii cat era iedutul acela?"
"Cat era, zanutzo?"
"Miiicc-miic-mic-mic- de tot!"

V Bujorilor - BMM - valcel - V Bujorilor

Martie 2012
Ileana, Adi, Dinu(tzu),Gabi


Spre sfarsit de iarna avem in plan creasta Acelor. Iar cea mai lesne cale catre creasta (atunci cand avem zapada) este valea Bujorilor.

Asa ca iata-ne dimineata (si nu prea ...8.30 ) la Gura Diham, unde lasam masina si ne pregatim de drum.

Pana la cabana de vanatoare zarim urme ale potecii, acum insa acoperita de un strat de 20-50 cm. Facem cu randul la batut urme, cel mai rau este ca atunci cand ai senzatia ca ai pus bine piciorul si dai sa mergi mai departe, atunci piciorul se afunda. Ajungem totusi relativ repede (cam 1 ora si un sfert), luam o gustare si ne echipam cu cele tehnice.

De aici, nu mai gasim nici un fel de urme, iar cei 100m in urcare pana in poteca TR sunt istovitori, zapada pana la brau. Nu am realizat atunci, dar acesta a fost doar preambulul a ceea ce avea sa urmeze.

Pe poteca TR, nici o urma. Nu avem mult de mers si in cateva minute ajungem si la intrarea in V Bujorilor.

Dinu, pe TR la intrarea in vale

Intram pe vale si zapada este cam moale fata de ceea ce ne asteptam. De fapt nu moale este cuvantul potrivit ci ... ZAHAR. Inaintam cu greu dar parca mai mult ne inversuneaza.

Valea Bujorilor

La prima panta mai abrupta incepe si distractia cea mare.

Avem la suprafata o crusta de vant de cam 3-4cm, apoi ZAPADA DE ZAHAR variind intre 50 si 100cm. Este imposibil de mers prin aceasta zapada. Crusta nu tine de nici un fel dar nici nu pot merge direct prin ea, trebuie pasit pe ea pentru a o sparge. Dupa aceea urmeaza o (ne)placuta afundare in zahar in proportii variabile: in cazul fericit pana la genunchi, in cazul mai grav, pana la brau.
Bobitele mici, ca de zahar, nu prind deloc unele de celelelalte. Formeaza o zapada uscata. Nu putem merge nici daca incercam sa tasam cu genunchiul in fatza noastra (ca in cazul zapezii proaspete, sau a celei ude). Presam, dar cand punem piciorul ne afundam. cea mai urata zapada prin care am mers vre-odata!
Nici cel din urma noastra nu beneficiaza prea mult de urmele celui din fata, pentru ca zapada nu se taseaza, ramane ca un rau valurit, de zahar.

Cum ochim un copacel, mergem direct catre el...pardon, innotam direct catre el, pentru a ne ajuta de ramurile sale. Ne mai ajutam si de bolovanii de pe marginea vaii - ne agatam cu pioletii  tehnici si-i folosim la tractiune.

Eu sunt in zapada pana la brau, Ileana abia a iesit din transeul ei

A trecut peste jumatate de ora si noi am inaintat 50 m. Pe poteca TR trece un grup mic, caren epriveste o perioada apoi isi vede de drum. Ce-o fi fost in mintea lor vazandu-ne bagati cu totul in zapada ?!

O trimit pe Ileana prima. Pe considerentul ca este mai usoara si crusta o mai tine din cand in cand, plus ca nu se afunda asa ca noi. Fain, nu...? Trei baieti trimit o fata sa le sparga urme !!!  Dar s-a dovedit o solutie bunicica. Crusta crapa sub ea, iar eu veneam si treceam prin crusta (nemaifiind nevoit sa pasesc si peste ea). Dar nu a fost cu mult mai usor. Cel din urma mea trebuia sa stea aproape de mine, daca se departa la mai mult de 2m, nu mai putea beneficia de santul facute de mine, caci totul se astupa cu aceasta zapada.

Intr-unul dintre putinele locuri unde am stat deasupra zapezii si primul colt insorit al vaii (in dreapta ceva mai sus)

Ne este clar ca trebuie facuta o schimbare de plan, Acele nemaifiind o optiune viabila. Ne intrebam daca nu cumva mai bine ne intoarcem si sa o luam pe V Adanca pentru a ajungela Omu. Dar cine ne garanteaza ca nu gasim aceeasi zapada si acolo? Pana la urma hotaram sa mergem inainte si in functie de ora la care terminam valea vedem incotro o luam. Ca si optiuni: intoarcerea pe vale, BMM pana pe Adanca si apoi la Omu (depinde de zapada), sau pe Adanca la vale, etc

Incercam sa o mai schimbam pe Ileana, dar cu rezultate catastrofale. Noi intram in zapada pana la brau si apoi ne chinuim sa iesim din groapa facuta. Cu ea in fatza mergem ceva mai bine. Totusi mergem intr-un fel de 4x4, punand foarte mare forta in maini, aproape egala cu cea de la picioare, pentru a distribui cat mai uniform greutatea. Parca merge ceva mai bine, dar incheieturile mainilor se vor resimti cateva zile de acum incolo.

Cam 3 ore de la intrarea in vale si am mers numai la umbra. Aceasta poate fi una dintre explicatiile acestei zapezi, care nu a apucat sa se umezeasca si apoi sa se taseze. Stabilim sa facem pauza de masa la primul colt insorit, ce se vede undeva la 100 m in fata. Ne rasfiram, ficare urca cum poate. Ileana ajunge prima la locul respectiv, ajung si eu imediat, Adi si Dinu sunt ceva mai in spate.

Cinci minute ne ia Ilenei si mie sa batem o platforma pe care sa putem sta toti patru. Noi deja mancam, iar Adi si Dinu sunt inca in urcus.
Parca vad o imagine dintr-un film ciudat .... Eu si Ileana deja mancam si ne bucuram de razele soarelui iar Adi, doar 15m mai jos se chinuie sa treaca prin zapada, sa urce catre noi. Imi permit sa rad putin (ne cunoastem de atata timp...), apoi arunc coarda pentru a urca mai usor folosind-o ca si coarda fixa.

Aproape am terminat de mancat cand ajung si ei pe paltforma. Soarele s-a mutat ceva mai sus si eu plec, deja mi-e rece. Valea este acum jumatate in soare jumatate in umbra.

Surpriza! Crusta este ceva mai tare si nu ma mai afund. Ce binee !   PUFFF..BUFFFF...hopa iar in zapada pana la brau. Mda, cu 4x4 merge deasupra crustei, daca incerci sa mergi doar pe picioare te afunzi. Oricum, tot este muuult mai bine decat pana acum.

Dinu, iar in spate M-tii Dihamului, Postavarul si Piatra Mare

Inaintam mult mai repede si la confluenta firelor de obarsie panta se accentueaza iar zapada se intareste. Abia aici ne punem coltarii care ne vor fi de mare ajutor de acum incolo.

Noi am luat-o pe stanga, se poate si prin dreapta

Iesim si in BMM, nu fara o noua repriza de scufundari nivologice (chiar, poate inventam un nou sport) prin jnepenisul de sub brau. Aruncam o privire vaii pe care am facut cam 6 ore !!

Aici hotaram sa mergem spre Adanca, apoi in functie de zapada urcam sau coboram. In continuarea BMM nu sunt foarte sigur pe unde sa o luam, vad doua optiuni, una ceva mai sus iar una oarecum mai jos de locul unde ne aflam acum.  Pentru ambele trebuie insa facuta o traversare destul de mare care imi cam da fiori reci.
Asa ca scot coarda si asigur la un copacel. Adi pleaca catre varianta de sus, legat in coarda. Ajunge acolo (cam 1lc) si-mi spune ca nu se poate mai departe. Asadar, varianta de mai jos este cea buna.

Foto Adi "de sus"

Este randul meu sa plec, intai usor oblic in sus pentru a prinde niste jnepeni ca asigurari, apoi in jos traversez cu inima cat un purice si ajung la jnepenis. Asigur capatul corzii si balustrada pentru ceilalti este gata.

Pentru a castiga timp ma duc in recunoastere pe BMM (nu am mai fost pe aici) si ajung la V Poienii de unde se vede clar pana spre V Morarului. Braul urca si coboara in firele ce brazdeaza Morarul in partea de N (V Poienii, rapa Zapezii, etc). Insa aici vantul bat cu putere. Dinu apare dupa o creasta si imi face semn sa merg la el. Eu fac semn ca el sa vina la mine insa el insista. ma intreb ce o fi.
Cand ma apropii de el aud ceva de genul "...s-a fracturat..." dar din cauza vantului nu aud mai multe. Inghet putin gandidu-ma ca s-a intamplat ceva urat, ca cineva a patit ceva!
Ajungem la locul unde am legat balustrada,vad pe Adi si pe Ileana OK si intreb ce e cu fractura. Aflu ca s-a fracturat placa de zapada pe care o traversaseram. O fisura in V de 30-40 cm fiecare latura si adanca de cativa cm, totul acompaniat de un BUFFF infundat si sinistru...din spusele lor...si ii cred!

Ca si o paranteza. Placa a crapat la trecerea celui de-al treilea din grup, de aceea ultimul a mers ff incet si cu mare teama, normal.
Am mai asistat o data la o rupere de avalansa pe zapada proaspata, la traversare unui valcel. Si atunci s-a rupt tot cand a trecut al treilea membru..hmmm..sa tin minte sa nu trec la treilea....

Acesta a fost un factor decisiv in continuarea turei. Cu majoritate de voturi se decide renuntarea la BMM si intoarcerea pe Bujori. Numai ca ... nu-i mai vine nimanui sa re-traverseze bucata respectiva.
Observasem eu mai devreme, chiar la marginea V Poienii o crestulitza cu jnepeni (cred ca este unul dintre versantii V Poienii - nu sunt sigur) care dadea intr-un valcel rezonabil ce parea a duce catre Bujori. In cel mai rau caz era 1 rapel pe undeva. O luam pe acolo si admiram Acele dintr-o noua perspectiva

Coboram mult mai usor decat ne-am fi asteptat, zapada moale ne ajuta de data aceasta. Dupa mai putin de 1 ora iesim in V Bujorilor, 10 m mai sus de platforma pe care o facuseram pt masa de pranz (adica undeva pe la jumatatea vaii)

Incercam sa coboram alunecand controlat, dar nu dureaza mult deoarece zapada-zahar nu ne permite o alunecare indelungata.

In poteca TR, hotaram sa coboram tot pe firul vaii, s anu mai trecem pe poteca de la casa de vanatoare. Daca tot nu am reusit sa facem ce ne-am propus, macar sa balaurim prin locuri noi. Pana la confluenta cu V Moraului mergem foarte bine, cele cateva saritori (redutabile vara, cred) fiind acoperite sau partial acoperite.
Trecem printr-o zona foarte ingusta, un fel de jgheab, nu ma asteptam ca in padure sa se formeze asa valea.

De la confluenta cu V Morarului lucrurile se schimba putin. Trebuie sa alternam mersul prin firul efectiv, pe bolovani mai mari sau mai mici .... cu mersul pe versanti abrupti, dar accesibili. Ne ajuta si niste urme d e Mos Martin, pe ideea ca stie el ursul pe unde sa mearga la el acasa. Evident facem mult mai mult decat daca am fi luat-o pe poteca dar am explorat o zona necunoscuta noua.

La un moment dat observam o silueta de zapada ce parca se odihneste in hamac...de-ale naturii jocuri.

Pe la 21-21.30 ajungem si la Caminul Alpin unde vom innopta, bineinteles dupa o masa copioasa si o sticla de vin!


Zile senine!

V.Bucsoiului, vf. Omu, v. Morarului

31 Dec 2011 - 01 Ian 2012
Adi, Ileana, Gabi, Dan

Adi, Ileana, Gabi, Dan in saua Bucsoiului, la inceput de an

Care este cel mai scurt si interesant traseu catre vf Omu, pe care nu am mai fost? Pai, nu prea multe ... dar unul despre care am auzit lucruri frumoase: valea Bucsoiului.

Cu rosu traseul de urcare, cu verde traseul de coborare

Trupa noastra primeste de aceasta data un invitat, Dan, pe care dorim sa-l initiem in ale vailor de abrupt pe timp de iarna.
Ajungem cu masina, nu foarte devreme, la Gura Diham si o luam usurel spre Poiana Izvoarelor. Nu am mai fost de ceva timp prin zona si de data asta traseul mi s-a parut mai usor dar mai lung decat in alte dati. La cabana Poiana Izvoarelor, surprinzator, nu este nimeni.

Ciocanim la bucatarie, apare cineva, cerem 3 ceaiuri si niste apa. Apa, nu se poate, nu se poate! Hmm...ma rog. Dan merge afara si umple cu zapada o sticla de 1l. Peste zapada punem un ceai si apoi sticla o asezam langa radiatorul existent pt a se mai topi ceva pana plecam.
 Adi are nevoie la toaleta, ii arat unde este si cand revine imi spune ca este o chiuveta unde curge apa. Ma duc si eu la toaleta si cu ocazia asta umplu 2 sticle de 0.5l. Pe care le asez langa radiator. In 2 minute usa ce duce catre toaleta este incuiata pe cealalta parte. Oare cata apa putem sa luam 4 insi? Ca altii nu mai erau pe acolo... Interesanta faza, s-a mai sters o cabana de pe lista !!!

Mai apar 2 persoane ce au drum catre Malaiesti. Ne uram drum bun si plecam. Zapada buna de mers, nu este deloc mare sunt urme ale celor ce au mers catre Malaiesti. In poiana Bucsoiului ajungem pe la ora 13.00 si observam ca este ceva zapada dar care nu acopera toti bolovanii. Recunosc locul unde am facut exercitii practice la cursul de alpinism de iarna, atunci era insa mult mai multa zapada.

Noi suntem insa fericiti ca ne aflam din nou pe munte. Este si destul de frig, mult sub zero, cred ca pe parcursul turei am avut intre -5 (la gura diham) si -17 grade (la vf omu) posibil ceva mai rece pe canionul vaii.  Oricum, majoritatea turei a fost la sub -10.

Imediat dupa ce intram pe vale ne punem hamurile si castile, nu de alta dar mai bine le caram pe noi decat sa nu le avem aranjate daca este nevoie.

Ajungem la un bolovan unde inaintarea necesita pioletii. Aplicam tactica bagajelor date jos, urc cei 2-3 m intr-o diagonala cu un "picior de lemn" si un piolet bagat intr-o fisura (si lasat acolo pt coechipieri), asigur sus la pioleti apoi trag bagajele si asigur coechipierii. Scurta dar dificila trecere.

Pe la 14.20 (noroc cu aparatele foto astea noi ca memoreaza si ora fotografiei) ajungem in fata primei saritori mari, ce se poate trece pe partea stanga, dupa un scurt traverseu. 

Panta este mai accentuata decat pare in foto; mie mi-a adus aminte de Hornul Coamei

Adi si Ileana o iau inainte, obisnuiti cu astfel de zone. Eu raman in spatele lui Dan pentru orice eventualitate. Si eventualitatea apare :)
In zona cea mai tehnica, un fel de mixt zapada, gheata, stanca, Dan are ceva retineri si nu mai stie cum sa inainteze. Nu este in pericol dar sta intr-o pozitie obositoare. Strig dupa Adi care arunca coarda (eh, uite...de-aia ne-am pus hamurile mai devreme cand parea a nu fi nevoie de ele) si-l ajuta pe Dan sa iasa. Mai mult psihic, pt ca tot pe picioarele lui a iesit.

Dupa aproape inca o ora traseul face un cot. Intai 90 grade stanga (spre sud-vest, verificat si cu busola), trece peste o treapta apoi facem din nou dreapta, aproape 90 grade, revenind pe directia de urcare nord-vestica.

90 grade stanga, apoi dreapta

In scurt timp iesim intro sa de unde va trebui sa facem o traversare destul de aeriana. Varianta ar fi sa rapelam si apoi sa urcam dar parca nu ne vine. Se vede si continuarea vaii care se transforma in canion.

Traversare se face pe la baza stancii;  in plan indepartat canionul care urmeaza

Desi nu ar fi fost neaparat nevoie, pentru a evita orice emotii amenajez o balustrada asigurand la un capat intr-un jneapan iar la celalalt capat la doi pioleti. Avem totusi cu noi un incepator care insa s-a descurcat foarte bine.

Poate unghiul este un pic mare,  sub 90 grade ar fi si mai bine

Peretii canionului sporesc impresia de abrupt iar Dan se cere legat in coarda. Asa vom merge pana in saua Bucsoiului. Mi-a placut ca nu a bravat aiurea si daca asa s-a simtit el confortabil, mi-a cerut acest lucru.
S-a facut deja 16.30, nu am mers foarte repede,dar avem si saci grei si mari in spate.

"Am cam obosit, dar merg inca, stai linistit!"

Pe de alta parte nu ne grabeste nimeni, doar frigul incepe sa se simta din ce in se mai aprig ... si odata cu intunericul va fi din ce in ce mai rece. Adi are niste bocanci noi, Scarpa Mustang, in care a cam simtit frigul, i-au inghetat degetele pana sus. Dan are niste no name, dar din piele groasa, nu are probleme.

Pana sus nu au mai fost saritori descoperite. La fereastra, ne strecuram prin ea, mai usnt cam 2 m pana sa se astupe fereastra.
Adi si Ileana maresc ritmul in ideea de a ajunge in creasta pe lumina, eu raman cu dan in coarda. Mergem fiecare in ritmul lui, coarda se mai intinde, ma mai opresc..si tot asa inca vre-o ora.

Iesim in saua Bucsoiului, acum s-a facut deja intuneric, deci este trecut de 18.00, am facut cam 4-5 ore pe vale, cu scosde 2 ori coarda cu sacii grei, ma declar multumit  :). Ne oprim sa mai si mancam cate ceva.

Vedem luminile de le Omu si o luam pe poteca marcata ce coboara dinspre Bucsoiu. Nu a fost chiar plimbare, cum m-am asteptat. Mai urcam 2 mototoaie care ne solita putin. Apoi vizibilitate excelenta, eu si Dan ne permitem sa mergem n ritm de plimbare. Ne mai ia cam 2 ore pana la Omu. Per total, de la intrarea pe vale pana la Omu au fost 7-7.5 ore cu mers relativ incet.

Exemplificare pentru temperatura la care ne-am plimbat in ultimile 2-3 ore:

Ora  17.30   ......................... si ..................................... ora 20.30

A doua zi, o vreme superba, un ger de crapa pietrele. Facem o scurta plimbare de dezmortire pana la hornurile malaiestilor si inapoi. In horn e friggg !!! La soare este inca bine.

Decidem sa coboram pe V.Morarului. Prima parte este usoara, zapada este numai buna si pierdem altitudine rapid. La trecerea in caldarea inferioara scoatem coarda deoarece nu este zapada suficienta iar stancile nu se vad clar fiind totusi acoperite de un strat subtire de zapada.

Intalnim zone cu zapada ceva mai multa iar eu si Adi nu ne putem abtine de la joaca

Uiuhuuu...!!!!

Se face din ce in ce mai cald. Probleme pe traseu nu mai sunt. Batem la picior poteca si  iesim in TR. Cam 3 ore de la vf Omu.
Facem dreapta pana la cabana de vantoare, apoi pe langa ea direct la Gura Diham.

Mai multe fotografii AICI.


Zile senine!