Iezer cu multe fetze

15-16 Octombrie 2011
Adi si Gabi

Vremea se anunta tare capricioasa, frig, ploi, lapovita ..brrr! Cum creasta Iezer-Papusa nu o facusem ne indreptam gandurile si pasii intr-acolo.Nu ma fusesem pe aici de cand cu rataceala cu Ileana.
Ca in bancul cu apostolii, am fost 5, am plecat 3, iar pe creasta am facut tura in 2.

Inca de vineri seara primim un telefon ce ne anunta avertizare meteo pentru sambata dupa amiaza, vreme rece, vant puternic si ceva precipitatii. Hmmm..deloc imbietor, deci urma sa tragem tare pentru a evita intunericul si mai sus descrisele placeri ...

Deci, vineri seara hop la Voina apoi tzup pana la Cuca. Acum renovata, placata cu OSB si in pod, cald si oameni primitori. Un grup de amici petreceau de zor (am numarat 5 litri de tuica si cam 40 de vin, nu stiu daca asta a fost tot). Printre ei si fiul fostului cabanier, evident cu alte simtaminte fata de cabana decat toti ceilalti. Asta e viata!
La rugamintea noastra au mutat boxa de sus astfel incat sa nu ne mai deranjeze. Sincer, nu speram sa ne intelegem cu ei asupra acestui lucru, dar viata iti rezerva si surprize placute. Pana la urma oamenii au fost foarte intelegatori si ospitalieri, cum as vrea sa intalnesc peste tot. In pod, curat si cald , am folosit sacul pe post de patura.

A doua zi dimineata, plecare la 6.30, calculele fiind facute pentru 10-12 ore pana la vf Rosu, de acolo socotind eu ca ne putea prinde noaptea, cunoscand zona. Urcusul prin padure pe intuneric seamana nu un concurs de orientare, scopul fiind de a urma marcajul. Iesim in gol alpin odata cu zorile si trecem pe langa stana din Gradisteanu.

Stana este in stanga potecii,  vizibila la 10-15 minute dupa iesirea din padure

Urcusul pana spre Papusa pare usor insa ne stoarce la propriu, cu tot frigul diminetzii. Incepe sa se vada tinta noastra de astazi.

Plaiul Fracea in prim plan, plaiul lui Patru acoperit de nori, iar in fundal tot in nori culmea Iezer-Rosu

Pantele de iarba, fara o poteca foarte evidenta ne solicita din plin, dar gasim timp sa ne jucam.

Avem o frumoasa vedere si spre barajul Rausor.

 Urmam BR si decidem sa nu mai urcam pe varf desi stam bine cu timpul (este 9.30). Ar mai fi fost cam 20 minute urcare si 10 coborare. Deja insa norii isi faceau aparitia si se alergau de-a lungul crestelor

Adi, in BR sub Papusa

Norii si soarele s-au jucat toata ziua. In zonele cu zapada simteai ca te ia cu calduri, la propriu, din cauza radiatiei din zapada+soare, pentru ca in 30 secunde sa ingheti, pentru ca un nor acoperea soarele si un vanticel isi facea aparitia. Destul de dificila coborarea in Spintecatura Papusii, abrupta iar pietrele si bolovanii acoperiti de un strat de zapada de la 5cm pana la 30cm, astfel incat sa te incurce, nici sa nu vezi bolovanii, nici sa nu poti merge linistit pe zapada.
Urmeaza "platoul" pana la vf Batrana. Bagam gaz si mergem continuu, pauzele nedepasind 4-5 minute fiecare. Norii isi fac de cap dar nici soarele nu se lasa.

Nori grei dinpre Papusa

S-au dus norii, acum e soare

 Vf Rosu in fundal, mai este ceva de mers pana acolo

E bine la putin soare dupa nori si frig

Inainte de vf Piscanu inceram o pauza mai lunga,ma simt stors de puteri avem deja 7-8 ore de mers sustinut. Mancam si altceva, nu doar ciocolata. Eu, bineinteles cu nelipsitul shake.  Ne intindem la soare, ca soparlele, ne tragem seva din razele lui calde. Nu stam mai mult de 15 minute, caci apare un nor si ne strica siesta. Dar ne este suficient, bateriile sunt incarcate, norii se vad adunandu-se deasupra Fagarasilor, semn ca frontul atmosferic previzionat este aproape.
Urcusul pana pe vf Rosu incepe pe o panta sustinuta, apoi insa se domoleste.

Adi, pe vf Rosu, prima data

Renuntam la a mai urca pe vf Iezerul Mare si urmam poteca ce ocoleste varful. Vantul se inteteste iar noi ne grabim sa ajungem in caldarea Iezerului, la refugiu. Speram sa gasim caldut inauntru, datorita grupului ce se anuntase de pe carpati.org.
Cand poteca revine in creasta o luam direct la vale in caldare, evitand ocolisul pe la Iezerul mic si crucea ateneului. Coborarea necesita putina orientare printre bolovani si atentie la alunecari.

Coborarea in caldarea Iezerului, direct, nu pe poteca

De acolo venim, iar refugiul este sub noi

La refugiu, o surpriza placuta: se face focul in soba. Evident, deocamdata este mai mult fum decat foc dar sunt sperante de mai bine. Suntem bine primiti, eram asteptati (anuntasem ca vom veni) insa locuri nu mai sunt decat la etaj, aproape de tavan. Ne bucuram ca va fi cald. Ei bineeee...va fi muuult mai cald decat ne asteptam.
Deja  ninsoarea se inteteste iar vantul prinde puteri. Eugen, organizatorul grupului solicita voluntari pentru a mai aduce lemne, undeva la 20-30 minute mai jos. Atat eu cat si Adi suntem foarte obositi dar ne intelegem din priviri ... este randul meu sa trage de mine. Din fericire se strang 5 voluntari iar eu pot sa renunt.

La gura sobei

Facem cu randul la intretinut focul din soba cu lemnele deja existente si....trece juma de ora, trece 1 ora, trece 1 ora jumate si nici semn de cei plecati. Afara bezna si viscol, noroc ca nu era si ceata. Suntem 4-5 care facem cu schimbul pe promontoriul din fata refugiului, stam cu frontalele aprinse sa ne vada cei de jos. Apar si ei in raza vizuala dar semisca incet-incet, mai ales pentru noi care facem cu schimbul la fiecare 5 minute, este imposibil sa stai mai mult in vantul care acum sufla turbat. Am "lucrat" in schimburi ceva mai mult de juma de ora. In acest timp Dana tot facea la ceaiuri sa fie pentru cei de pe drum.

Insa si un episod neplacut peste care nu pot sa trec. Un membru al grupului desi apucase sa doarma aproape1 ora nu a considerat necesar sa ia parte la efortul nostru de a-i ghida pe cei plecati dupa lemne. Raspunsul lui m-a lasat perplex "se descurca ei singuri". Nu-i face cinste si sper sa fi inteles ca a gresit. Grupul plecat dupa lemne ne-a spus ca i-a ajutat foarte mult ghidajul nostru iar noi la randul nostru le-am multumit pentru efortul facut.

Seara a fost incinsa atat la propriu cat si la figurat. Sus era o caldura ca in sauna, am dat de pe mine tot ce s-a putut da jos pana la limita indecentei. In acelasi timp veselia era intretinuta cu bancuri, glume si amintiri despre capre, Maricici si alte chestii, intr-o originala limba moldoveneasca.

A doua zi, plecam asa cum am venit, adica eu cu Adi, restul grupului dorind sa mai petreaca cateva ore la refugiu. Iarna deja se instalase

Refugiul, duminica dimineata

Poteca este OK pana ajungem la padure. Nu inteleg de ce gasim 4-5 stalpi de marcaj din fier in padure. Dar cel mai greu de digerat sunt taierile masive care au transformat poteci in adevarate drumuri in care suvoaiele de apa sunt la ele acasa. Trist, trist, trist !

In Campulung am savurat deja traditionala pentru noi shaorma de Campulung.


In total, am facut 9.45 ore, am plecat la 6.30 de la Cuca, am ajuns la 16.15 la refugiu. Cu tot cu pauze, dar acestea nu au depasit 5-10 minute fiecare.Mers alert a contat faptul ca am fost doar 2.


Cuca - sub vf Papusa (la stalpul BR din poteca)  -  3 h   
sub Vf Papusa  -  vf Rosu                                   -  4.30 h
vf Rosu - refugiu                                                 -  2.15 h (dupa Iezerul mare am coborat direct in caldare)


Mai multe fotografii, inclusiv ale indicatoarelor de pe vf Rosu gasiti  aici.


Zile senine

Iezer (cu final neasteptat)

Decembrie 2009
Gabi si Ileana

Cum ne-a stat noua bine o perioada, turele se prelungesc pana in noapte si in plus, daca mergem pe trasee marcate, facem ce facem si ajungem tot pe nemarcate (asta ca sa nu spun ca o rataciram putin).

Pe o vreme de iarna destul de uscata dar foarte friguroasa (cred ca am prins cea mai geroasa noapte a perioadei respective) plecam undeva sambata spre pranz din Azuga spre Iezer. Abia in partea de sus a culoarului Rucar-Bran apar semne de iarna evidenta, chiciura cat cuprinde care creeaza peisaje deosebite.

De la cabana Voina o luam usurel pe punct albastru catre refugiu. Daca l ainceput poteca este frumoasa in curand ajungem la niste doboraturi pe unde facem genuflexiuni si sarituri pe sub si peste trunchiuri, ca intr-o cursa peste si pe sub obstacole.

Trecem de acesta zona si intalnim paraul ce pe alocuri este inghetat. Mai sus poteca si albia paraului merg concomitent pana la un punct unde trebuie sa traversam apa, o chestiune mai delicata.

Totul este inghetat de la frig sus se zareste ceva ceata iar noi resimtitm efortul de a urca. Ultima parte este destul de sustinuta si trebuie si coltarii pe o portiune.
Refugiul ne asteapta, e gol si inghetat si el. Frig si inauntru. Desi sunt sobe de unde lemne? Ne incalzim noi cumva.

Cum era destul de devreme plecam pe poteca marcata catre vf Iezer si ca idee de a face o recunoastere pe unde urma samergem a doua zi. Pana pe varf nu a fost greu, am avut vantul cumva din spate, vizibilitate, etc
La intoarcerea de pe varf am luat vantul in plina figura. Cagula era jos. Asa ca am facut dublu ca timp, plus ca jumatate de fatza era aproape inghetata. Vantul nu era foarte puternic dar batea destulcat sa te inghete. Plus ca soarele era si el deja la culcare.

Ne bucuram cand revenim la refugiu. Strang toate saltele, inconjor cu ele paturile unde vom dormi si creez un fel de incapere, "garsoniera" i-am spus noi. Chiar a functionat, in cubul nostru temperatura era sensibil mai ridicata decat in restul incaperii.

Ileana, la masa in "garsoniera"

Seara fiind, frig cat cuprinde, ne bagam in saci si ne punem la povesti. Mai mult Ileana ca ea avea ce povesti, expeditia din Caucaz fiind pe primul loc. Eu , obosit (veneam de la petrecerea de sfarsit de an a firmei cu 1 noapte inainte) am cam adormit. La un moment dat fac jumatate de ochi si spun Ilenei ca povesteste foarte frumos dar ca eu deja dorm si sa-si pastreze ceva amintiri si pentru data viitoare. Nu stiu ce o fi zis sau ce o fi gandit ca imediat am adormit la loc.

Dorm ce dorm si ma trezesc. Ma intorc de pe o parte pe alta si incep sa-mi fac griji "sa vezi ca m-am trezit in miezul noptii si ma chinui pana dimineata". Cum pusesem saltele si la geamuri, era bezna inauntru. Imi fac curaj sa ies din sac ...brrr....mamaaa ce frig este !!!!
Zaresc o geana de lumina pe langa o saltea, ma duc pana acolo si ... victorie !!!! Afara este lumina. Ileana doarme dusa, ma gandesc s ao mai las putin, asa ca rasplata a probabil frumoaselor povestiri despre Caucaz pe care s-a chinuit sa le spuna unui adormit.

Ies din refugiu si vad marea de nori ce ne inconjoara si Bucegiul parca in flacari, un rasarit de soare mult asteptat;

Intr-un final se trezeste si Ileana, mancam si plecam. Nu o mai luam pe poteca marcata, care face un ocol, ci de la refugiu ne indreptam spre saua de dinainte de vf. Iezer, zapada fiind excelenta. Uite la ce ajuta si recunoasterea si inghetul de aseara..hihihi...

Suntem gata de plecare

Soare, frig de crapa pietrele si marea de nori sub noi, undeva pana pe la 1800m.  Usor, usor, urcam panta ce ne solicita din ce in ce mai mult. Ajungem in cresta si privim in urma.

Urme prin zapada,  dovezi efemere ale trecerii noastre:

Ajungem pe vf Iezer si urmeaza cea mai tehnica parte, cresta ce face legatura intre acesta si urmatorul varf, vf Rosu, cel mai inalt din masiv.
Coborarea este cea care necesita atentie sporita la cornise si la pietrele de sub zapada. Din sa, urcusul nu mai prezinta pericol ci doar putin orientare pt a ajunge cu bine sus.

Pana pe varf ne delectam cu privelisti largi si incercam sa ghicim muntii: Fagarasul (cu piramida Vistea-Moldoveanu), Cozia, Parangul, se vede si mai departe...extraordinar.

Pe vf Rosu:

Mai jos unii se stramba la noi, sau ne asteapta...ori doar se joaca:

Dupa ce coboram de pe varf  creasta se domoleste, doar urmatorul varf (Piscanu) este mai obositor, celelalte ce urmeaza nu mai sunt nici atat de abrupte nici atat de obositoare, pe timp de ceata insa orientarea poate fi extrem de dificila. Sa spunem ca este un platou al Bucegilor in miniatura.

Pana aici toate bune si frumoase, decidem sa mergem pe creasta si sa facem retargerea pe plaiul lui Patru. ceta urca usor acum cred ca este undeva la peste 2000m, refugiul fiind deja acoperit. In fapt, cum cobori putin sub creasta intri in ceata.

Duap ce trecem de vf Batrana stim ca trebuia sa coboram. Coboram si intram in ceata deasa. Vedem primul stalp de marcaj cu triunghi rosu, nu si pe urmatorul. Scot busola, ma ghidez cu harta si determin un unghi de coborare.
Eroare: unghiul de pe harta nu este cel corect. lterior am observat ca de fapt poteca face o intoarcere de cam 150grade fata de creasta (evident in coborare d epe vf Batran) si nu doar 90 grade cum apare pe harta.

Ne trezim undeva langa un abrupt. Ooops, nu e pe aici. Hai ceva mai inapoi, totusi cu grija sa intram in alte chestii grave.Uite ca si aici e abrupt, hai inapoi  de unde am venit. Si uite asa ne-am plimbat o vreme intre cele 2 fire ale izvorului Fracea, de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga.
Intr-un final, hai la vale vedem ce o fi nu prea avem de ales, in ruptul capului nu credeam ca am depasit plaiullui Patru - conform hartii si unghiului facut de poteca pe harta fata de creasta.

Iote-ma si cu harta in fata, nedumerit:

Si uite asa am coborat de-a dreputl.Initial prin ienupar apoi au aparut jnepenii. Aici am innotat printre ei, multe crengi le-am folosit drept lift. Ne urcam pe craci langa tulpina si pe masura ce inaintam spre varf ele ne lasau usor pe urmatorul jneapan. Si tot asa cam 1 ora. Avem ace pe sub toate hainele. Problem noastra este ca deja auzeam apa atat la stanga cat si in dreapta si ne era clar ca undeva va avea loc o jonctiune. Si nu stiam cum se va termina peretele: abrupt sau ne va permite sa-l coboram.
Am avut noroc, am putut cobori relativ usor la confluenta celor 2 parauri. Am continuat pe marginea paraului care acum varia intre 2 si 6-7 metri latime. Insa nu a fost ca o plimbare pe langa rau sau prin chei. Nuuu!!! De multe ori a trebuit sa o luam direct in sus pe versant caci stanci masive ne blocau accesul pe albia raului. Si nu era mereu usor, panta mare, pe covor de frunze iar dedesubt pamant ud. Dupa 2-3 astfel de urcusuri si coborasuri deja nervii nostri erau intinsi...oare cat mai mergem asa?
 Am si traversat de 2 sau de 3 ori raul. Nu a fost o placere ci o necesitate.


Dupa cam 3 ore de astfel de traseu un nou baraj ne blocheaza calea. Pare totusi ca nu e natural, mai degraba unul din acele mici baraje puse pe cursul raurilor de munte pentrua opri aluviunile sau trunchiurile aduse de apa la topirea zapezilor sau in urma averselor.
Nu vedeam totusi foarte bine,oricum ar fi fost trebuia din nou s aurcam pe versant si sa gasim o coborare.
Am urcat, de data asta nu foarte dificil, iar sus am observat ca se poate cobori usor pe partea cealalta, unde parea o alta albie de rau ceva mai primitoare. Duap ce coboram, eu ma opresc sa ma odihnesc putin iar Ileana se uita prin jur. Deodata o aud mirata: "ma, astia au facut drum pe albia raului?" Sar in sus, m auit si eu si vad ca suntem pe un drum forestier.
Ahaaaa...muult mai bine asa, macar putem merge linsititi. Dupa 5 metri hop, un marcaj, banda albastra. Ce naiba, sa fim chiar acolo? Ei da, chiar acolo eram, pe drumul dintre Cuca si Voina. Cativa metri mai incolo, pe dreapta zaresc si barajul de mai dreveme. Bun asa, hai la drum ca suntem ca si acasa.
Ne-a luat cam 4 ore balauritul de cand am pierdut poteca pana am iesit la drum

In Campulung ne oprim la o saormerie ... eu in colanti cu pantalonii scurti deasupra, restul hainelor fiind relativ ude. Tremuram 5 minute pana e gata mancarea, cu capul bagat pe ferestruica vanzatorei, pentru a ne incalzi. A fost cea mai buna saorma din acel an !


Zile senine!