Bicicleta si catarare. Basarbovo

16 Aprilie 2012
Bicicleta Giurgiu-Basarbovo
Catarare
Bicicleta Basarbovo - Giurgiu
Participanti: Monica, Mihai, Dan, Pishti, Gabi, Adi + cutzu Ursa


A doua zi de Pasti se anunta o fereastra de vreme buna intre zilele capricioase ale acestei perioade. La noi la munte e totusi urat, asa ca ne orinetam mai spre sud, la traditionalul deja loc de deschidere a sezonului de catarat - Basarbovo.

Conform zicerii  "Cei patru  apostoli erau de fapt trei: Luca si Matei" ne-am pregatit 9 si am plecat 6. Restul au fost decimati de efectele meselor imbelsugate de Pasti.

Astia suntem, astia plecam. La Giurgiu lasam o masina in parcare la Kaufland si ne impartim. Adi si Dan vor merge cu masina la Basarbovo, ceilalti vom da o tura scurta de bicicleta.

Traseul parcurs pe biciclete

Avem un usor vant din fatza dar in combinatie cu soarele iese un amestec bun. Dupa cativa km ramanem la tricourile cu maneca scurta. De pe pod admiram Dunarea curgand lin in aceasta zi insorita.

                          

Eu, cu bicicleta de oras (Kona Dew 2009) (restul au MTB-uri), duc trena pe soseaua de centura a orasului Ruse. Adi are chef de tras mai tare si mai iese din rand dar il prindem rapid  :). Pe aceasta sosea avem un fals plat, in usoara urcare, punctat de 2 sau 3 usoare urcari.

Iesim de pe soseaua principala, catre stanga, inspre Basarbovo, chiar inainte de un pod. Este si un indicator.  Pe coborarea ce urmeaza plecam tare insa suntem nevoiti sa incetinim din cauza unui autobuz vechi si prafuit care parca nu se incumeta sa coboare mai rapid. La fel de adevarat este si faptul ca la intersectia de jos drumul nostru are un indicator de "Stop", asadar mare atentie !

Stiind ca in curand urmeaza o urcare mai serioasa (dealul dinainte de Basarbovo), oprim putin pentru odihna si hidratare. Fiecare va urca dupa cum il vor tine puterile. Pentru cei obisnuiti mai des cu bicicleta nu este decat o usoara catarare, pentru cei mai amatori, asa ca noi, este o catarare dificila (cred ca lungimea este cam 400-500m pe aceasta parte).
Eu reusesc sa urc cu foaie 2, pinion 3 (din 8) sideocamdata sunt multumit ca nu a fost nevoie sa cobor. Ceilalti reusesc si ei sa urce fara a cobori de pe bicicleta. Evident, pauza de 5 minute in varf pentru recapatarea suflului.

Iesirea din Ruse, undeva in varful dealului

Urmeaza coborarea mult asteptata iar viteza creste ametitor. De data aceasta mi s-a parut mult mai scurta, de aceea banuiesc ca am ajuns undeva la peste 60 km/h (coborirea de anul trecut am masurat-o si era pe la 55km/h). Conteaza insa mai putin.

Inainte de dealul ce trebuie urcat si coborat spre faleza fac schimb cu Pishti. Un DHS de 20 kile, tanc nu alta. Merge relativ ok  la urcareape sosea, iar la coborire se vede diferenta fata de a mea. Pe jos nu mai este asfalt ci doar beton. Cu a mea as fi stat foarte concentrat cu ghidonul bine strans in palme. Acum insa ma simt mult mai lejer cu tancul de sub mine.

La faleza nu era nimeni inca, desi prin zona erau 5-6 masini cu oameni la pescuit si la iarba verde. Deja incalziti cu biclele intram in actiune la catarat. Eu fac echipa cu Adi evident. La fel de evident, Monica urmeaza sa catere cu Mihai. Iar Dan, fara chef de catarare, il va fila pe Pishti.

Eu intru in trasul usor din diedru Uvelichenie (Zoom) (grad 5 dupa cum e scris pe stanca), Mihai pleaca pe
Premahvane (Removal) (4+, o crestulita simpatica) iar Pishti intra in Dinamichen obhvat (Dynamic range) (grad 6, pe o fisura in mare parte a traseului).
Deja e cald (desi este abia 10.30-11.00), faleza este in plin soare si ne gandim cum va fi mai incolo (prognoza indica o maxima de 21-22 grade, evident la umbra)

Eu, in primul traseu (foto este mai veche, nu este de la iesirea aceasta)

Pasul cheie al traseului, se iese putin pe pretele din dreapta, apoi se revine pe fisura
 (foto este mai veche, nu este de la aceasta iesire)

Incep sa apara si alti amatori de catarare, bulgari si romani. Recunosc oameni atat de la sala de la Cornel Sain cat si de la sala de la Adi Burcea. Noi ne vom roti pe traseele din peretele aflat in dreapta diedrului.

Pana la pranz mai fac Dinamichen obhvat (Dynamic range) (gr 6) cap de coarda. Traseu care presupune ceva miscari mai intinse, cel putin acum dupa perioada de iarna, asa le simt. Si apoi Rumansko momche (Romanian boy) (-7/7) dar cu buclele deja puse de Pishti. Si tot a trebuit sa ma trag de 2 bucle in punctele cheie. Asta e nivelul acum, trebuie sa pun osul (aka muschii, articulatiile si mai ales degetele) la munca!

In Dynamic Range (in stanga traseului este Romanian Girl cu iesire prin dreapta cavitatii de sus ,
apoi si mai in stanga Romanian Boy cu iesire prin stanga cavitatii) - foto mai veche

Este pranz, este foarte cald, noroc ca am luat fiecare destula apa. Ne retragem la umbra pentru pranz. Apa, apa si iar apa ...apoi mancare si odihna (unii i-ar spune leneveala ... dar e de discutat). Faleza este plina, dar am vazut-o si mai aglomerata.

Cu greu (dupa aprox 2 ore) ne miscam de la umbra. Stanca arde dar si noua inca ne mai arde de catarat.
Eu si Adi intram facem fiecare cap Premahvane (Removal) (4+, o crestulita simpatica). Atentie la traseu, este necesara o coarda de minim 60m pentru retragere, fie rapel fie coborat. Coarda de 50 m nu este suficienta!
Pishti face Kloun (Clown) (grad 7) in mansa. Nu ma incumet, din ceea ce vad ma depaseste clar, surplomba cu prize fine. Eu mai fac Rumansko momiche (Romanian girl) (grad 6) in mansa si recuperez si buclele din traseul alaturat.
Dupa inca 15-20 minute de pauza incerc Patyat na bezrabotnite (The way of the unemployed) (grad 6). La pasul dintre a doua si a trei ancora renunt, nu ma mai tin degetele desi prinsesem priza care trebuie. Dimineata probabil as fi reusit. Data viitoare sper ca iese.

Peretele din stanga diedrului, cu traseele Dulfer si  the Way of the unemployed  "pe coltz"

Gata cu cataratul, mai ales ca mai avem si aprox 20 km de biciclit. Monica renunta la mersul cu bicicleta si va veni cu masina. Eu, Adi si Pishti ne echipam si plecam. Admiram de departe manastirea de la Basarbovo.

La dealul de la iesirea din Basarbovo nu am avut tragere de inima sa-l urcam in sa si am dat-o pe jos. Pe aceasta parte este mai lung si mai dificil decat pe partea cealalta.
Insa catararea ce da in soseaua de centura am facut-o in sa. Apoi pe falsul plat (in usoara coborare) mergem rapid si ajungem repede la pod. Asfaltul este groaznic pe pod, plin de gropi, denivalri si rosturi de dilatatie.

Intrarea in tara

Apoi la vama, pe scurtatura in oras ... parcare ...  masina ...bicle sus ... si spre casa!


Zile senine!


NOTA: fotografiile sunt mai vechi si sunt facute de Costin Mircea

Bicla - canion Cerni Lom

Noiembrie 2010
Participanti: 17
Traseu:  *  Giurgiu - Ruse - Ivanovo - (canion Cerni Lom) - Cherven
             *  retur prin aceleasi localitati dar pe sosea             (total 110 km)

Aproape tot grupul

 La tura initiata de Cezar a raspuns neasteptat de multa lume si astfel ne-am strans 17 insi in Giurgiu dornici de o plimbare de 80 km prin tara vecina (80 estimase Cezar, ce a iesit este altceva).

Mirare pe fata vamesilor atat la noi cat si la bulgari. Nu cred sa mai fi vazut atatia ciclisti la un loc.
Ne duce Cezar prin Ruse, prin oras ( eu stiam varianta care ocoleste orasul). La acea ora matinala in weekend aproape nimeni prin oras sau prin parcuri. Dupa peste juma de ora de traversat orasul iesim la sosea si dam tare pe inainte. Sosea fiind am inceput imediat sa zburd. Paranteza: eu am fost singurul cu bicla de oras Kona Dew 2009) toti ceilalti avand MTB.
Pana la dealul de dinainte de Basarbovo s-a mers relativ grupat apoi pe deal ne-am imprastiat iar coborarea in Basarbovo este dementiala, atingi peste 50km/h, depinde cat te tine sufletul (am auzit si de 65km/h pe acolo). Acolo facem o prima regrupare (scurta) a zilei. Trecem de drumul ce duce la faleza de catarat, dupa care ma urmeaza vre-o 3 "cocoase" cum le zice Cezar (denivelaturi ale reliefului de urcat si coborat). La iesirea din Basarbovo gasesc un loc numai bun pentru prima pauza mai serioasa, se cerea o pauza de papica si bauturica.

E bine la soare

Urmeaza o portiune relativ dreapta unde din nou ne insiram, fiecare dupa posibilitati. Traficul lejer ne permite sa mergem chiar si 3 in paralel pentru diferite discutii. La intersectia de la intrarea in Ivanovo ne oprim din nou pentru a strange grupul, de aici urmeaza sa coboram spre canion.

La intrare in Ivanovo

Coboram spre canionul Cerni Lom (in parcul national Russenski Lom). Inainte de intrarea in el ajungem la faleza Gramovetz unde sunt ceva foste chilii, biserici sapate in stanca (in acesta zona sunt foarte multe, chiar si la Basarbovo sunt unele foarte apreciate). La baza falezei cateva panouri explicative referitoare la zona.

Faleza Gramovets; noi vom continua pe canion, undeva in dreapta jos. In plan indepartat faleza si bisericile rupestre din Beli Lom, obiective Unesco.

Intrarea in canion se face pe poteca asfaltata

 Dupa ce admiram imprejurimile, de la inaltimea falezei, revenim cu picioarele pe pamant, apoi cu ele pe pedale. Continuarea drumului pare lejera, asfaltata, dupa care insa vine balaureala maxima. Ma rog, Cezar zicea ca e parfum, balaureala maxima ar fi prin luna mai - iunie cand vegetatia este si mai deasa...o fi posibil asa ceva?!

Intrarea in jungla

Mergem ce mergem, poteca se ingusteaza, ramurile copacilor sunt din ce in ce mai jos si mai in poteca, apar si balarii, buruieni, hopa si ceva sleauri. Ceilalti se misca relativ bine, eu cu bicla mea incep sa am greutati de deplasare si sunt portiuni unde nu pot merge in sa. Hop, uite si altii la fel ca mine, deci chiar nu e de gluma!

Nu ar fi stricat o maceta pe aici

Apar si primele pene, ma mir ca nu la mine. reusim sa iesim din "stransoarea" plantelor si ne mai tragem sufletul, pe sa bineinteles.

Gata! Am scapat din jungla

Continuarea se vede mai linistita si frumoasa. Mergem pe la baza stancilor, pe iarba.

Foarte cald afara, noroc ca ajungem laun fel de satuc, Kosov, unde gasim pe cineva intr-o curte. Cezar sare imediat "Drugare, voda!" ..da, da..voda nu vodka. Ne facem cu totii plinul de apa si parca viata e ceva mai roz acum.

Drugare, voda !

Cam 2-3 kilometri, dupa Kosov, drumul a devenit foarte valurit.

Tttootttzi nnne-aammm dddaarrdddaaaiitttt ssssiii bbbaaarrrraaaiiittt sssiii aabbbiiiaaa aaasttteeppttaammm ssaaaa ssseee tteermmiinneeee!!!

Mai ales eu care nu am deloc suspensii. Dar nici celorlati nu le-a fost prea bine, parca eram cu totii niste tremurici. Colac peste pupaza hop si eu cu pana mea. Noroc cu Vali si Muha ca m-au ajutat, aveau experienta in aceste treburi si au terminat repede. Multumesc!

Spital de campanie pentru biciclete

Pe drum ne impartim in 2-3 grupuri. Cei din fata (printre care si eu) rateaza intrarea spre orasul vechi, fosta cetate Cherven. Ceilalti, care erau cu Cezar, fac stanga si urca pana la ruine. Noi terminam poteca si iesim la drumul asfaltat
Iata ce au vazut cei de sus:

Drumul nostru este pe la baza falezei.

Dupa reuniunea grupului intram in Cherven, orpim la un magazinas, mancam, bem, pe euro, pe leva, (nu si pe lei!). Binevenita odihna, caci urmeaza iesirea din zona joasa a canionului si urcam o panta de mai mare dragul. Norocul meu ca este asfaltata si atunci discut altfel.
Iesim in drumul national odata cu lasarea serii. Nu stiu ce o fi fost in mintea soferilor care vedeau un sir lung de luminite rosii in fata lor. Oricum, mie mi-a placut imaginea.
Drumul de intoarcere, pe intuneric, e cam fara istoric, fiecare a tras cum a putut, s-au mai facut 2-3 regrupari. In cele din urma, la numaratoarea finala, la vama, am iesit tot atatia cati am plecat  :)

Lume fericita dupa peste 100 km de sosea si coclauri (si mai urmau cam 10  km pana la masini)

Trebuie sa inchei specificand ca produsele Herbalife pe care l-am avut cu mine (shake, vitamine, batoane proteice si tablete energizante) si-au facut pe deplin traeba. Le stiam efectele din turele de drumetie si alpinsim, uite ca au mers excelent si la ture mai lungi de bicicleta.

Zile senine!

Dolomiti. Via ferrata Giovanni Lipella

Iulie 2010

Ileana, Adi, Vlad, Andrei, Gabi

Dificultate: medie  

Dupa ce in prima zi de Dolomiti am facut cunostinta cu  catararea si istoria de la Cinque Torri, a doua noastra zi in Dolomiti ne-a purtat pasii in Tofana di Rozes, planificat fiind un traseu de via ferrata: Giovanni Lipella.

Tofana di Rozes, vazuta de la Rifugio Dibona, in lumina diminetii

De la Cortina D'Ampezzo pana la Rifugio Dibona se poate ajunge cu masina. Este o parcare mare chiar langa cabana. Exista panouri cu informatii despre traseele din zona.

Poteca merge intre 1.30 si 2 ore pe la baza muntelui, ocolind toata partea vestica, pana la intrarea in tunelul Castalleto.Intr-o zona cu jnepenis des reusim sa ne imprastiem. Iesim din incalceala crengilor, plini de ace, fiecare dupa cum a putut, avantaj Ileana ca e mai mica si s-a strecurat mai usor.

Poteca pe grohotis, imagine clasica a Dolomitilor din zona Cortina

Mai multe echipe la intrare

Scara de fier cu intrarea in tunel, inceputul efectiv al traseului

Tunelul a fost folosit de armatele italiene in 1917 pentru a bombarda/dinamita varful "Castalleto di Tofana" acolo unde era pozitionata o unitate austriaca. Tunelul este ascendent, lung de 500m si urca o diferenta de nivel de120m. Pe alocuri inclinatia este semnificativa iar scarile sunt prezente doar partial. Este necesara o sursa de lumina deoarece pe cea mai mare parte nu are iluminare naturala.

Dupa iesirea din tunel continuam pe fata de V/NV a Tofana di Rozes. Intram pe o brana plina de grohotis, lata, unde incepem sa simtim caldura ce ne va insoti si se va intensifica toata ziua. 

La iesirea din tunel

Tres chaud, ma cherie, tres chaud ...

In tunel am mers mai mult impreuna cu celelalte 2 grupuri cu care ne-am intalnit la intrare, apoi am preluat si alte 2 grupulete intalnite in tunel. De aici am inceput sa ne rasfiram, fiecare dupa ritmul de mers. Noi am mers in ritmul nostru, dar probabil destul de tare pentru ca am mai trecut de cateva grupulete pe parcurs. La finalul zonei cu grohotis dam si d eprimele zone mai abrupte, dotate cu cablu de asigurare. 

Chiar ma intrebam ce fel de via ferrata e asta, timp de 2 ore nu am dat peste nici un cablu. Eu ma asteptam la scari batute , cuie, etc asa cum auzisem eu. Dar, uite ca poate fi si altfel. Oricum o sa dam peste toate, mai putin peste scari batute in perete. Dar nu le-am dus lipsa, imi place sa simt stanca.

Prima dintre zonele frumoase, de catarat

Eu si Andrei am vrut sa cataram totul fara a ne trage de cablu. L-am folosit doar pentru asigurare, si aceea mai mult de moral. Totusi, in unele zone, traseul este cu adevarat expus si nu e de dorit sa cazi.

O traversare expusa

Cam asa arata peisajul sub zonele de traversare

Traseul urmeaza o oarecare rutina, alternand pasajele de catarat cu traversarile. Intotdeauna catre stanga, ocolind muntele. 

 Dam si peste zone umede. Ne racorim putin imbratisand stanca umeda si ceva mai rece. Cum iesim in soare ne topim,dar traseul este cu adevarat spectaculos.

Cu Andrei, pe un promontoriu iesit din poteca

Cataram cu grija

Mici fiinte, pierdute in imensitatea muntelui. Pe brana de sus continua traseul spre varf

Ajungem aproape de "Tre Dita" in punctul in care traseul se bifurca (aprox 2680m). In stanga se urmeaza o poteca usoara catre Rifugio Giussani, iar in dreapta continua traseul de via ferrata spre varf. Este prima traversare catre dreapta a zilei, si se merge fara cablu de asigurare o buna bucata de drum. Dam si peste zapada, ascunsa dupa niste bolovani.

Nu banuiam ca abia de aici incepe partea cea mai interesanta a traseului. 

Vara, soare, caldura mare

 Perete la aproape 90 grade!  Se schimba treaba, avem de catarat si asta nu poate decat sa ne bucure. Este adevarat ca zona este foarte dificila pentru cei incepatori sau pentru cei obisnuiti doar cu potecile, dar poate fi un bun inceput, insotiti de cineva cu experienta.

Peretele aproape vertical

Adi si Ileana

Vlad, atent la asigurari

Norii au inceput sa se mai adune, soarele nu ne mai arde. Ne bucuram din plin de aceasta perioada. Cativa pasi chiar ne solicita (evident pe cei care doresc sa catare fara a trage de cabul existent).

Iesim (eu si Andrei) in saua unde se termina traseul de via ferrata (pe la 3027 m) si asteptam si pe ceilalti.

In spate, vf Tofana di Rozes

Andrei,in "costumul" folosit de noi doi pe majoritatea traseului; inca este foarte cald

 Din pacate norii se strang rapid si pana ne adunam, pana ne re-aranjam, varful nu mai este de vazut. Temperatura scade si ea destul de mult, acum ne cautam hainele mai groase. Vantul isi face si el aparitia.

Norii amenintatori

Unde este varful?

In conditiile date decidem sa coboram direct fara a mai urca pe varf. Regrete destul de mari...dar grindina ce incepe sa cada ne determina sa coboram imediat catre Rifugio Giussani. Ne ploua cu grindina cam jumatate de ora, apoi apar si ferestre de soare. Deh, ca la munte. Insa totul este ud, iar coborirea o facem cu multa grija, zona fiind abrupta si plina de grohotis.

Facem o mica pauza langa cabana, apoi coboram la Rifugio Dibona si la masina.

Desi nu mi s-a parut a fi foarte tehnica, dificultatea traseului consta in lungimea sa, mai ales daca se alege partea cu varful, asa cum am facut noi. Insa, se poate face lejer intr-o zi de vara.

 Urmatoarea zi aveam in plan un traseu superb:  Spigolo Jori.

Mai multe fotografii gasiti AICI. 

 Comentariul lui Adi (iulie 2010): 

A doua oara in viata mea cand merg la catarat si pentru prima data cand merg pe o via ferrata.

Trebuie sa recunosc ca la inceput pe prima scara din via ferrata Lipella mi se parea un fel de canionul sapte scari. La plimbarea prin tunel eram atat de fascinat ca era sapat de soldati incat incerca sa imi fac lumina cu frontala, sa vad cat se poate de mult astfel ca am dat de 2 ori cu capul de stanci (multumiri pentru casca). 
Dupa ce am iesit din tunnel si am vazut toata privelistea pentru un moment m-am intrebat in sinea mea cum de este atata zapada, de fapt fiind doar grohotis. Facand via ferrata pentru prima oara trebuie sa recunosc ca in timp ce mergeam noi pe acolo a aparut si un sentiment de teama, care spre fericirea mea a si disparut repede. Eram fericit ca din cand in cand puteam sa ma mai energizez cu cate un pup de la o fata. 
Cea mai frumoasa parte din prima via ferrata mi s-a parut cea de final in care peretele devenea destul de vertical si am incercat si eu ce facusera Gabi, Andrei si Ileana tot traseul sa nu se mai tina deloc de cablu cu mainile ci sa catere.

            Uite-ne la finalul primei mele experiente pe via ferrata si vedem un varf de peste 3000m pe care teoretic daca nu ne pacaleau ceva stropi de ploaie, tunete si niste norisori negrii l-am fi atins. Cam asta despre prima via ferrata.

Zile senine!

Dolomiti. Cinque Torri - catarare si istorie

Iulie 2010
Ileana, Adi, Vlad, Andrei, Gabi


Dupa un drum cu masina de 1500 km si aproximativ 20 ore am ajuns in Cortina D'Ampezzo. Este inca noapte si ne indreptam spre Cinque Torri. Neputand vedea mai nimic ne luam dupa indicatoarele rutiere si ajungem undeva catre pasul Falzarego, iar un indicator ne indica "Cinque Torri". Nu este exact locul pe care-l cautam, aflasem de o sosea care ne scoate direct sus ...dar suntem aici, restul conteaza mai putin.

Ora 4.00 dimineata. Suntem undeva intr-o parcare, inconjurata de padure. Parca se vede si o cabana sau, ma rog, o constructie. In fine, unii scot cortul altii aleg sa doarma sub cerul liber. Eu pun izoprenul langa masina, pe o iarba verde si mare, ma bag in sac si ... stop joc!

Aud ceva masini, voci, agitatie ... dar este prea bine in sac, nici macar ochii nu-i misc. Dupa un timp zgomotele se intensifica si cand deschid ochii este deja lumina. Hai sa vedem unde suntem:

Din soseaua de la Cortina spre pasul Falzarego se face, spre stanga, un drum de 1-2 km (netrecut pe harta) pana la Rif. Bain de Dones

Ei bine, suntem la Rifugio-Ristorante Bai de Dones, la picioarele masivului. O parcare imensa, un restaurant cu terasa. Si multa, multa lume. Unii o iau pe poteca (mai putini) altii urca cu telescaunul. Noi ne-am "cazat" intr-o latura a parcarii ceva mai ferita, dar tot trebuie sa ne trezim si sa ne miscam. Nimeni nu ne-a deranjat sau nu ne-a spus ceva.
De aici pleaca un telescaun pana sus, la stanci. Asta noapte nu am nimerit drumul direct pana sus dar nici de aici nu pare mult, vom face putin peste 1 ora.
Cel mai important este ca vedem un izvor amenajat. Asta inseamna apa ... gratis! In urmatoarele 3 zile vom reveni des aici pentru a ne aproviziona cu apa si a ne spala...e adevarat doar tarziu in noapte.

Destul de ametiti de drumul lung si de cele doar 3-4 ore de somn ne pregatim echipamentul si o dam in sus pe poteca. Mergem incet abia acum incepem sa ne trezim si sa constientizam faptul ca astazi vom catara in Dolomiti!

Telescaunul si poteca pe care am urcat

Ajungem la grupul de stanci si turnuri, observam muzeul in aer liber. Prinsi de febra cataratului, decidem sa vizitam muzeul ceva mai tarziu. Ne tezim in fata a nenumarate blocuri de stanca, mai inalte sau mai mici, sfaramate sau netede. Oare pe unde ajungem la cele pe care le-am ales, adica la cele pentru care avem schite (aici multumesc lui Radu, Octavian si lui Mihai pentru ajutor - schite, foto si informatii).

Intreb pe cineva, dar nu stie engleza, altii nu stiu unde e situat locul. Intr-un final cineva imi explica, jumate engleza, jumate italiana, iar restul gimnastica, cam pe unde ar fi locul.

Zone Cinque Torri

Trecem printr-un semi -tunel interesant, ne uitam la multii cataratori de diverse grade pe diverse trasee si ajungem unde trebuie, mare noroc cu fotografia pe care o aveam.

Lume multa, trasee pe toate gusturile

Traseele catarate; evident, cotatia este ceva mai tare ca la noi cu jumate pana la un grad

Primele echipe sunt: eu si Ileana in Torre Barancio, Andrei si Adi in Torre Romana. Pana la urma Andrei a nimerit in alt traseu,mai dificil, iar Adi a avut muuult de furca, el fiind mai degraba incepator (la acea data)in ale catararii. Insa, nu s-a plans deloc, a tras de el si chiar i-a placut !

Regrupare in acelasi traseu - spituri si lant

Asigurarile sunt la 4-5 metri, destul de dese pentru un astfel de traseu. Cinque Torii este insa si o zona scoala si de antrenament primavara, inainte de atacarea marilor pereti in perioada verii.
Eu am ceva probleme cu traseul, incerc sa gasesc in schita lucrurui mai putin evidente la prima vedere, dau intr-o zona fara asigurari, cam 10-12 m. Nu stiu ce sa fac. Convins insa ca am citit schita asa cum trebuie dau inainte si intr-adevar dupa 3-4 m dau de urmatoarea asigurare. Totusi, destul de dificil de interpretat schita pentru zona asta. Ceva mai tarziu Andrei a luat-o prin balarii si doar abilitatile lui tehnice si fizice l-au scos la liman.

La final de traseu

Fara cuvinte

Eu si Ileana rapelam din 2 bucati si revenim la baza traseelor. Mancam ceva, intre timp Andrei si Adi coboara si ei. Andrei se duce cu Vlad, noi mai lenevim putin. Vlad da dovada de o ambitie extraordinara. A iesit doar de 2-3 ori la catarat pana acum insa trage de el pentru a depasi lipsa de experienta.

Vlad, in actiune

La baza Torre Romana

Ileana, in fisura

Catararea este placuta, fisura larga pe alocuri imi permite si ceva ramonaj, asa ca sa mai diversificam tehnicile. Andrei, pe traseul alaturat, o ia prin balarii si-l aud cum striga dupa mine sa-i spun pe unde am luat-o. Ma uit si vad ca e departe de linia traseului. Asta este, continua cu asigurarile mobile dar zona este destul de friabila si coarda freaca. Iese in top insa coarda este intinsa la maximum, sta pe marginea turnului intr-un echilibru precar. Nu ma pot abtine sa nu rad cand il vad acolo...dar nu e de joaca.
Ies din linia traseului nostru, ma minunez pe unde a putut trece ca si cap de coarda. Eu pot vorbi cu Vlad, secundul lui, astfel incat acesta sa mai inainteze putin din regrupare. Gata, s-a rezolvat.
Sus ne regrupam toti 4 pentru a face un rapel lung (avem corzi de 64m).

Ai grija, sunt cu ochii pe tine!

Hmmm... fain se vede aici!

Rapelul de 60m

Noi am catarat pe turnul din mijloc, traseele sunt ascunse din acest unghi

Gata cu cataratul pe ziua de azi.

Ne indreptam privirile spre istorie.
Si ai ce vedea, admira si rememora. Ba chiar iti poti imagina si ingrozi de ce a putut fi in aceste locuri.

O parte din muzeul in aer liber, zona spulberata de obuze si proiectile

Pe 23 mai 1915, regatul Italiei a declarat razboi Imperiului Austro-Ungar si a ocupat Cortina, sfarsind astfel 4 secole de dominatie habsburgica. Trupele imperiului s-au retras catre Lagazuoi pentru a apara Val Badia.
Importanta strategica a zonei Cinque Torri era clara pentru toata lumea.

Cinque Torri (spre stanga jos), bastion la marginea padurii;
punct de observatie a intregii zone (vedere de pe Tofana di Rozes)

In iunie 1915 trupele italiene au ocupat pozitii pe acest punct inalt. Au construit transee, adaposturi si depozite de armamentsi hrana, au tras linii telefonice. Din acest moment zona a devenit teatrul unor lupte crancene la mare altitudine.
Aici au fost plasate tunuri gigantice, ale marinei, care puteat trage proiectile de 30cm in diametru.

Muzeul a fost restaurat si este foarte bine intretinut. Au fost recreeate scene ce par destul de reale. Sala de mese, depozite, toate trebuie sa aduca aminte de ororile razboiului.

Prima zi a trecut, am profitat din plin. Revenim la parcarea noastra, acum aprope intuneric deja, lume mai deloc. Izvorul ne reface proviziile de apa si ne ajuta sa ne spalam. Strangem tot si plecam catre urmatoarea destinatie: Via ferrata in Tofana di Rozes.


Mai multe foto din Cinque Torii gasiti  AICI.


Zile senine!