Creasta Costila Galbinele la final de toamna


Noiembrie 2011
Ileana, Adi, Gabi
Traseu de alpinism, cotatia clasica 3A


In 2011, am dedicat mai mult timp altor munti decat Bucegilor.  Intr-o discutie cu Adi am decis sa mergem sa ne mai plimbam/cataram si pe conglomerat.  Zis si facut . Adi se astepta la traseele de la refugiul Costila, eu aveam de gand creasta CG. 

Pe la 09.00  plecam din Busteni catre refugiu, avem fiecare rucsacul lui, destul de grei, cu planul de a face creasta si apoi a ajunge pana la cabana Omu.
Ajungem 10:40 la refugiu facem o pauza binemeritata (PAUZE LUNGI SI DESE),

Vf Picatura si strunga marelui V
Ileana, la soare  ....
Pe la 11:15 o luam usor catre creasta. Incercam sa facem creasta prin intrarea directa. Ajungem la lantul de dinaintea trecerii in  Gabinele, imediat dupa lant se vede un valcel ce pare ca te-ar scoate catre creasta. Adi pleaca viteaz, face o asigurare la un brad si incearca pe stanga, dar nu merge; hai prin dreapta. Face o traversare si incearca si prin dreapta. Se cam misca tot.
Intre timp eu ma intorc putin (nu-mi mirosea a valcelul nostru pe acolo), si vad un alt valcel (cel corect) inainte de lant si strig dupa ei. Aici incepe partea frumoasa a lucrurilor pentru Adi : descatarat unde a facut o traversare si apoi a catarat la aderenta.


 Inghetat, dupa 1 ora de stat in umbra sa-i astept (brrr....) plec imediat pe valcel asigurand  la vegetatie. Pe jos urme de zapada si gheata. Ajungem la o fatza cazuta un pic spalata dar bine asigurata cu ancore. Ma duc eu cap, cataram si concomitent ca sa recuperam timpul de la valcelul gresit (unde am pierdut cam 2 ore). Trecem intr-o padurice de jnepeni, si iesim cumva in stanga acesteia. Nu sunt pitoane. Ne orientam catre un tavan de unde banuiesc eu ca incepe traseul. Inca o lc, asigurand la jnepeni, iar sub tavan gasim si ancore  de regrupare. Suntem in catarare pe pintenul Costilei (in unele schite este inclus in creasta CG, in altele este tratat separat).

Pleaca Adi in prima lc, fara probleme, apoi trec eu cap. Este usor, apoi insa urmeaza o trecere pe partea stanga, o traversare care imi da emotii. Nu am espadrilele, sunt cu adidasii de approach (foarte buni, dar nu imi inspira aceeasi incredere sa merg la aderenta). Nu reusesc sa trec, nu am acea siguranta …. Strig pe Adi, il aduc langa mine si el trece foarte usor. Asadar ajungem in saua de unde ar pleca creasta CG (daca nu luam in calcul si pintenul)  ... acolo unde iese in creasta si  Hornul din Peretele Costilei.
Pleaca Adi cap, eu nu ma simt prea in largul meu. Dupa 2-3 lc trec eu cap  mi-am mai revenit putin. Merg repede, avem mult timp de recuperat.  Catararea este frumoasa, desi conglomeratul nu imi da aceeasi siguranta ca si calcarul. Insa prizele mici si fine (mai ales de picior) sunt sarea si piperul.
Fac si eu 2 lungimi, ajungem in zona cea mai tehnica si-l las pe Adi de data asta. Trece repede si urmam si noi, incearca sa lege 2 lc dar dupa traversare se opreste din cauza frecarii corzilor. Ileana incearca sa faca poze dar este déjà rece, seara este langa noi si ne grabim, ne grabim…
In lumina amurgului preiau eu conducerea, am mai mare experienta la balaurit pe intuneric. Merg pe langa creasta, asigurand la jnepeni.

 Acum déjà este intuneric de-a binelea si nu sunt foarte sigur unde ne aflam, insa trebuie sa mergem tot in sus, nu? Iar cerul instelat (insa fara luna) este superb!
            Usurel, cu multa atentie (deci si destul de incet) urc o fatza neprietenoasa, dar cu cativa jnepeni pentru asigurari apoi dau de o treapta stancoasa. Or fi pitoane dar cine sa le mai vada? Un friend, dublat cu un anou la un tzanc imediat .. si hopa-sus, am trecut. Deja nu mai este nevoie de asigurari, sunt pe culmea ce iese in BMC (brana mare a costilei)

Aici vedem limbi de zapada pe BMC catre hornul lui Gelepeanu, eu stiu o iesire mai rapida direct din brau, dar este noapte si nu-mi prea vine. Pana la urma o luam cu atentie spre horn iar la fiecare traversare a limbilor de zapada de pe BMC am cate o strangere de inima. Noroc ca sunt urme, chiar daca zapada este inghetata. Aceasta zona este una cu amintiri tragice si dureroase pentru mine.

Iesim in platou si rasuflam usurati. Mai avem de mers pana la Omu, insa de acum incolo este doar o proba de vointa si de tropait. La releu, cineva ne imbie sa ramanam acolo peste noapte, insa noi vrem sa ne tinem de promisiune si sa nu incurcam oamenii, asa ca multumim si mergem mai departe. Ajungem la Omu pe la ora 22.00 (dupa 13 ore de traseu) sub un cer instelat cum doar la munte poti vedea!

A doua zi dupa ce admiram in toate cele 4 zari coboram pe v Cerbului, rapid si usor.

 




Zile senine!

Pastel de toamna (II) - Cabana Diham

Nov 2011
Laura, Ileana, Adi, Gabi
La sipote - cabana Diham si retur

Dupa o zi in care culorile toamnei ne-au delectat (vezi aici), urmata de o seara plina de proiectii la CAR, prelungita mult in noapte cu discutii si vin, duminica a fost o zi de refacere si de plimbare usoara.

Varianta cea mai la indemana era plimbarea prin padurea ruginita catre cabana Diham,. Lasam masina la "la sipote" si intram pe poteca din padure. Fara rucsaci si echipament ne simtim ca la o plimbare prin parc.


Poteca larga, pe care nu am mai trecut de mult timp este acoperita de un covor de frunze ruginii.

Ajungem repede la drumul se pleaca din Rasnov si duce la cabana Diham, pe unde bineintele turuie 2-3 ATV-uri.
Rana a muntelui, "binefacere" a societatii de consum

In culmea ce duce spre cabana bate un vant rece-rece si ne punem pe noi tot c eavem. In padure eram feriti..aici il luam in plin. Ne consolam la gandul cal aintoarcere va bate din spate.
Adi mai fotografiaza putin din toamna.

La Diham, multe corturi si destula lume. Foarte cald inauntru. Mai mult de amorul artei luam o ciorbita si MBS. Foarte bune ambele.
Combinatia de nesomn din noaptea precedenta cu mancarea abia consumata, la care adugam caldura teribila ...a dus la infrangerea dorintei noastre de a mai sta in pozitie verticala.
Iata si rezultatele:


Cu greu ne dam urniti, iar afara ne trezim rapid din cauza vantului rece. La soare insa era o placere sa stai.
Pe drumul de intoarcere admiram continuu padurea si efectele toamnei asupra acesteia.





Iar la final, evident...un pic de odihna nu strica niciodata.


Zile senine

.

Pastel de toamna (I) - Muchia Iepurasului

Muchia Iepurasului
5 Nov, 2011
Ileana, Adi, Gabi
(+2 echipe in muchia Caprioarei)


Din nou in abruptul Postavarului, in peretele Animalelor. Am mai facut acest traseu dar Adi lipsise la apel ... acum i-a venit randul.
Acum vreau mai mult sa prezint imagini ale toamnei - aici gasiti descrierea mai tehnica.

Inca din Poiana Inului culorile toamnei ni se infatiseaza in toata splendoarea
Vedere din Poiana Inului catre Peretele Animalelor

In padure, covor de frunze, poteca mai mult se ghiceste. Si mai mult frunze stau gata-gata sa cada la primul fior mai rece. Parca am ajuns mai repede la perete de data asta ...

Ne impartim: noi in Iepuras, Andreea si Mihai in Caprioara. Plec sustinut, e deja caldut afara, si leg primele 2 lungimi, evident cu rugaciunile de rigoare la cele 30-50 fire de iarba din smocurile apucate pentru a trece in bine-cunoscutul balcon plin cu vegetatie de la finalul primei lungimi clasice (cam 25 m de la plecare).
Vedere din regrupare: toate culorile toamnei
Hornul ce separa cele 2 muchi: in stanga Caprioara, in drepata Iepurasul


 Fiind traseu usor, Adi si Ileana merg concomitent, eu am mai mult grija sa nu incurc corzile. Ajung si ei in regrupare (cam mica pentru 3 persoane) iar Adi preia conducerea. Ileana se burzuluieste la el sa nu faca 2 lungimi legate (uff....inca putin si va avea mai multa incredere in el). Adi pleaca iar noi ne hlizim la cei din Caprioara carora li s-a mai adaugat o echipa .
Eu si Ileana
Mihai Cernat si Andreea vis-a-vis
  Evident, Adi se descurca de minune si ajunge rapid in urmatoarea regrupare, dupa care este randul nostru. Pleaca tot Adi, este lungimea cu mica traversare a placii spalate. Leaga aceasta lungime cu cea scurta si usoara de dinaintea hornului.
Ileana, inainte de traverseu
Andrei, cap, Horia, secund
Apare si cealalta echipa din Caprioara. Andrei sta bine asezat in regrupare insa nu se poate intoarce pentru a poza. Pana la urma se contorsioneaza putin si reusesc sa-l prind.

Despre tura si aventura lui Dan in Caprioara cititi pe blogul lui.

Impreuna admiram peisajul: "foc" si "para" toamna ne inconjoara
 Bucegii in zari

Catre muntii Predealului si Piatra Mare
Cu greu ma dau dus de aici. Pe brana ierboasa dinaintea hornului final Adi si Ileana ma fileaza usor si linistit, parca furati de priveliste.

Si au si motive:


Totusi, trebuie sa ne mai si miscam. Pe brana, iarba uscata parca este mai alunecoasa decat atunci cand este verde si mergem asigurati cei inca cativa metri pana la baza hornului.

Hornul este o placere pentru cataratori. L-am mai facut, dar secund, acum este cu totul altceva. Ramonaj, sprait (mai ales sprait), emotii, prize intoarse sau aflate in interiorul hornului. Iarasi emotii la traversare si la trecerea peste surplomba, apoi plimbare pana sus. O nebunie!
De sus, comunicarea cu secunzii nu mai exista, dar in timp am invatat impreuna limbajul corzilor si nu sunt probleme. Aici insa, secunzii nu mai pot merge concomitent.
Ileana, la final ...si extraordinarele culori jos, in padure

Ca ziua sa fie completa, avem parte si de un apus superb! Astazi natura a fost darnica cu noi.
"Flacari" catre Bucegi



 


Zile senine !

.

Iezer cu multe fetze


15-16 Octombrie 2011
Adi si Gabi

Vremea se anunta tare capricioasa, frig, ploi, lapovita ..brrr! Cum creasta Iezer-Papusa nu o facusem ne indreptam gandurile si pasii intr-acolo.Nu ma fusesem pe aici de cand cu rataceala cu Ileana.
Ca in bancul cu apostolii, am fost 5, am plecat 3, iar pe creasta am facut tura in 2.

Inca de vineri seara primim un telefon ce ne anunta avertizare meteo pentru sambata dupa amiaza, vreme rece, vant puternic si ceva precipitatii. Hmmm..deloc imbietor, deci urma sa tragem tare pentru a evita intunericul si mai sus descrisele placeri ...

Deci, vineri seara hop la Voina apoi tzup pana la Cuca. Acum renovata, placata cu OSB si in pod, cald si oameni primitori. Un grup de amici petreceau de zor (am numarat 5 litri de tuica si cam 40 de vin, nu stiu daca asta a fost tot). Printre ei si fiul fostului cabanier, evident cu alte simtaminte fata de cabana decat toti ceilalti. Asta e viata!
La rugamintea noastra au mutat boxa de sus astfel incat sa nu ne mai deranjeze. Sincer, nu speram sa ne intelegem cu ei asupra acestui lucru, dar viata iti rezerva si surprize placute. Pana la urma oamenii au fost foarte intelegatori si ospitalieri, cum as vrea sa intalnesc peste tot. In pod, curat si cald , am folosit sacul pe post de patura.

A doua zi dimineata, plecare la 6.30, calculele fiind facute pentru 10-12 ore pana la vf Rosu, de acolo socotind eu ca ne putea prinde noaptea, cunoscand zona. Urcusul prin padure pe intuneric seamana nu un concurs de orientare, scopul fiind de a urma marcajul. Iesim in gol alpin odata cu zorile si trecem pe langa stana din Gradisteanu.

Stana este in stanga potecii,  vizibila la 10-15 minute dupa iesirea din padure
Urcusul pana spre Papusa pare usor insa ne stoarce la propriu, cu tot frigul diminetzii. Incepe sa se vada tinta noastra de astazi.
Plaiul Fracea in prim plan, plaiul lui Patru acoperit de nori, iar in fundal tot in nori culmea Iezer-Rosu
Pantele de iarba, fara o poteca foarte evidenta ne solicita din plin, dar gasim timp sa ne jucam.
Avem o frumoasa vedere si spre barajul Rausor.
 Urmam BR si decidem sa nu mai urcam pe varf desi stam bine cu timpul (este 9.30). Ar mai fi fost cam 20 minute urcare si 10 coborare. Deja insa norii isi faceau aparitia si se alergau de-a lungul crestelor
Adi, in BR sub Papusa
Norii si soarele s-au jucat toata ziua. In zonele cu zapada simteai ca te ia cu calduri, la propriu, din cauza radiatiei din zapada+soare, pentru ca in 30 secunde sa ingheti, pentru ca un nor acoperea soarele si un vanticel isi facea aparitia. Destul de dificila coborarea in Spintecatura Papusii, abrupta iar pietrele si bolovanii acoperiti de un strat de zapada de la 5cm pana la 30cm, astfel incat sa te incurce, nici sa nu vezi bolovanii, nici sa nu poti merge linistit pe zapada.
Urmeaza "platoul" pana la vf Batrana. Bagam gaz si mergem continuu, pauzele nedepasind 4-5 minute fiecare. Norii isi fac de cap dar nici soarele nu se lasa.
Nori grei dinpre Papusa
S-au dus norii, acum e soare
 Vf Rosu in fundal, mai este ceva de mers pana acolo
E bine la putin soare dupa nori si frig
Inainte de vf Piscanu inceram o pauza mai lunga,ma simt stors de puteri avem deja 7-8 ore de mers sustinut. Mancam si altceva, nu doar ciocolata. Eu, bineinteles cu nelipsitul shake.  Ne intindem la soare, ca soparlele, ne tragem seva din razele lui calde. Nu stam mai mult de 15 minute, caci apare un nor si ne strica siesta. Dar ne este suficient, bateriile sunt incarcate, norii se vad adunandu-se deasupra Fagarasilor, semn ca frontul atmosferic previzionat este aproape.
Urcusul pana pe vf Rosu incepe pe o panta sustinuta, apoi insa se domoleste.
Adi, pe vf Rosu, prima data
Renuntam la a mai urca pe vf Iezerul Mare si urmam poteca ce ocoleste varful. Vantul se inteteste iar noi ne grabim sa ajungem in caldarea Iezerului, la refugiu. Speram sa gasim caldut inauntru, datorita grupului ce se anuntase de pe carpati.org.
Cand poteca revine in creasta o luam direct la vale in caldare, evitand ocolisul pe la Iezerul mic si crucea ateneului. Coborarea necesita putina orientare printre bolovani si atentie la alunecari.
Coborarea in caldarea Iezerului, direct, nu pe poteca
De acolo venim, iar refugiul este sub noi
La refugiu, o surpriza placuta: se face focul in soba. Evident, deocamdata este mai mult fum decat foc dar sunt sperante de mai bine. Suntem bine primiti, eram asteptati (anuntasem ca vom veni) insa locuri nu mai sunt decat la etaj, aproape de tavan. Ne bucuram ca va fi cald. Ei bineeee...va fi muuult mai cald decat ne asteptam.
Deja  ninsoarea se inteteste iar vantul prinde puteri. Eugen, organizatorul grupului solicita voluntari pentru a mai aduce lemne, undeva la 20-30 minute mai jos. Atat eu cat si Adi suntem foarte obositi dar ne intelegem din priviri ... este randul meu sa trage de mine. Din fericire se strang 5 voluntari iar eu pot sa renunt.
La gura sobei
Facem cu randul la intretinut focul din soba cu lemnele deja existente si....trece juma de ora, trece 1 ora, trece 1 ora jumate si nici semn de cei plecati. Afara bezna si viscol, noroc ca nu era si ceata. Suntem 4-5 care facem cu schimbul pe promontoriul din fata refugiului, stam cu frontalele aprinse sa ne vada cei de jos. Apar si ei in raza vizuala dar semisca incet-incet, mai ales pentru noi care facem cu schimbul la fiecare 5 minute, este imposibil sa stai mai mult in vantul care acum sufla turbat. Am "lucrat" in schimburi ceva mai mult de juma de ora. In acest timp Dana tot facea la ceaiuri sa fie pentru cei de pe drum.

Insa si un episod neplacut peste care nu pot sa trec. Un membru al grupului desi apucase sa doarma aproape1 ora nu a considerat necesar sa ia parte la efortul nostru de a-i ghida pe cei plecati dupa lemne. Raspunsul lui m-a lasat perplex "se descurca ei singuri". Nu-i face cinste si sper sa fi inteles ca a gresit. Grupul plecat dupa lemne ne-a spus ca i-a ajutat foarte mult ghidajul nostru iar noi la randul nostru le-am multumit pentru efortul facut.

Seara a fost incinsa atat la propriu cat si la figurat. Sus era o caldura ca in sauna, am dat de pe mine tot ce s-a putut da jos pana la limita indecentei. In acelasi timp veselia era intretinuta cu bancuri, glume si amintiri despre capre, Maricici si alte chestii, intr-o originala limba moldoveneasca.

A doua zi, plecam asa cum am venit, adica eu cu Adi, restul grupului dorind sa mai petreaca cateva ore la refugiu. Iarna deja se instalase
Refugiul, duminica dimineata
Poteca este OK pana ajungem la padure. Nu inteleg de ce gasim 4-5 stalpi de marcaj din fier in padure. Dar cel mai greu de digerat sunt taierile masive care au transformat poteci in adevarate drumuri in care suvoaiele de apa sunt la ele acasa. Trist, trist, trist !

In Campulung am savurat deja traditionala pentru noi shaorma de Campulung.


In total, am facut 9.45 ore, am plecat la 6.30 de la Cuca, am ajuns la 16.15 la refugiu. Cu tot cu pauze, dar acestea nu au depasit 5-10 minute fiecare.Mers alert a contat faptul ca am fost doar 2.


Cuca - sub vf Papusa (la stalpul BR din poteca)  -  3 h   
sub Vf Papusa  -  vf Rosu                                   -  4.30 h
vf Rosu - refugiu                                                 -  2.15 h (dupa Iezerul mare am coborat direct in caldare)


Mai multe fotografii, inclusiv ale indicatoarelor de pe vf Rosu gasiti  aici.


Zile senine