Iezer cu multe fetze


15-16 Octombrie 2011
Adi si Gabi

Vremea se anunta tare capricioasa, frig, ploi, lapovita ..brrr! Cum creasta Iezer-Papusa nu o facusem ne indreptam gandurile si pasii intr-acolo.Nu ma fusesem pe aici de cand cu rataceala cu Ileana.
Ca in bancul cu apostolii, am fost 5, am plecat 3, iar pe creasta am facut tura in 2.

Inca de vineri seara primim un telefon ce ne anunta avertizare meteo pentru sambata dupa amiaza, vreme rece, vant puternic si ceva precipitatii. Hmmm..deloc imbietor, deci urma sa tragem tare pentru a evita intunericul si mai sus descrisele placeri ...

Deci, vineri seara hop la Voina apoi tzup pana la Cuca. Acum renovata, placata cu OSB si in pod, cald si oameni primitori. Un grup de amici petreceau de zor (am numarat 5 litri de tuica si cam 40 de vin, nu stiu daca asta a fost tot). Printre ei si fiul fostului cabanier, evident cu alte simtaminte fata de cabana decat toti ceilalti. Asta e viata!
La rugamintea noastra au mutat boxa de sus astfel incat sa nu ne mai deranjeze. Sincer, nu speram sa ne intelegem cu ei asupra acestui lucru, dar viata iti rezerva si surprize placute. Pana la urma oamenii au fost foarte intelegatori si ospitalieri, cum as vrea sa intalnesc peste tot. In pod, curat si cald , am folosit sacul pe post de patura.

A doua zi dimineata, plecare la 6.30, calculele fiind facute pentru 10-12 ore pana la vf Rosu, de acolo socotind eu ca ne putea prinde noaptea, cunoscand zona. Urcusul prin padure pe intuneric seamana nu un concurs de orientare, scopul fiind de a urma marcajul. Iesim in gol alpin odata cu zorile si trecem pe langa stana din Gradisteanu.

Stana este in stanga potecii,  vizibila la 10-15 minute dupa iesirea din padure
Urcusul pana spre Papusa pare usor insa ne stoarce la propriu, cu tot frigul diminetzii. Incepe sa se vada tinta noastra de astazi.
Plaiul Fracea in prim plan, plaiul lui Patru acoperit de nori, iar in fundal tot in nori culmea Iezer-Rosu
Pantele de iarba, fara o poteca foarte evidenta ne solicita din plin, dar gasim timp sa ne jucam.
Avem o frumoasa vedere si spre barajul Rausor.
 Urmam BR si decidem sa nu mai urcam pe varf desi stam bine cu timpul (este 9.30). Ar mai fi fost cam 20 minute urcare si 10 coborare. Deja insa norii isi faceau aparitia si se alergau de-a lungul crestelor
Adi, in BR sub Papusa
Norii si soarele s-au jucat toata ziua. In zonele cu zapada simteai ca te ia cu calduri, la propriu, din cauza radiatiei din zapada+soare, pentru ca in 30 secunde sa ingheti, pentru ca un nor acoperea soarele si un vanticel isi facea aparitia. Destul de dificila coborarea in Spintecatura Papusii, abrupta iar pietrele si bolovanii acoperiti de un strat de zapada de la 5cm pana la 30cm, astfel incat sa te incurce, nici sa nu vezi bolovanii, nici sa nu poti merge linistit pe zapada.
Urmeaza "platoul" pana la vf Batrana. Bagam gaz si mergem continuu, pauzele nedepasind 4-5 minute fiecare. Norii isi fac de cap dar nici soarele nu se lasa.
Nori grei dinpre Papusa
S-au dus norii, acum e soare
 Vf Rosu in fundal, mai este ceva de mers pana acolo
E bine la putin soare dupa nori si frig
Inainte de vf Piscanu inceram o pauza mai lunga,ma simt stors de puteri avem deja 7-8 ore de mers sustinut. Mancam si altceva, nu doar ciocolata. Eu, bineinteles cu nelipsitul shake.  Ne intindem la soare, ca soparlele, ne tragem seva din razele lui calde. Nu stam mai mult de 15 minute, caci apare un nor si ne strica siesta. Dar ne este suficient, bateriile sunt incarcate, norii se vad adunandu-se deasupra Fagarasilor, semn ca frontul atmosferic previzionat este aproape.
Urcusul pana pe vf Rosu incepe pe o panta sustinuta, apoi insa se domoleste.
Adi, pe vf Rosu, prima data
Renuntam la a mai urca pe vf Iezerul Mare si urmam poteca ce ocoleste varful. Vantul se inteteste iar noi ne grabim sa ajungem in caldarea Iezerului, la refugiu. Speram sa gasim caldut inauntru, datorita grupului ce se anuntase de pe carpati.org.
Cand poteca revine in creasta o luam direct la vale in caldare, evitand ocolisul pe la Iezerul mic si crucea ateneului. Coborarea necesita putina orientare printre bolovani si atentie la alunecari.
Coborarea in caldarea Iezerului, direct, nu pe poteca
De acolo venim, iar refugiul este sub noi
La refugiu, o surpriza placuta: se face focul in soba. Evident, deocamdata este mai mult fum decat foc dar sunt sperante de mai bine. Suntem bine primiti, eram asteptati (anuntasem ca vom veni) insa locuri nu mai sunt decat la etaj, aproape de tavan. Ne bucuram ca va fi cald. Ei bineeee...va fi muuult mai cald decat ne asteptam.
Deja  ninsoarea se inteteste iar vantul prinde puteri. Eugen, organizatorul grupului solicita voluntari pentru a mai aduce lemne, undeva la 20-30 minute mai jos. Atat eu cat si Adi suntem foarte obositi dar ne intelegem din priviri ... este randul meu sa trage de mine. Din fericire se strang 5 voluntari iar eu pot sa renunt.
La gura sobei
Facem cu randul la intretinut focul din soba cu lemnele deja existente si....trece juma de ora, trece 1 ora, trece 1 ora jumate si nici semn de cei plecati. Afara bezna si viscol, noroc ca nu era si ceata. Suntem 4-5 care facem cu schimbul pe promontoriul din fata refugiului, stam cu frontalele aprinse sa ne vada cei de jos. Apar si ei in raza vizuala dar semisca incet-incet, mai ales pentru noi care facem cu schimbul la fiecare 5 minute, este imposibil sa stai mai mult in vantul care acum sufla turbat. Am "lucrat" in schimburi ceva mai mult de juma de ora. In acest timp Dana tot facea la ceaiuri sa fie pentru cei de pe drum.

Insa si un episod neplacut peste care nu pot sa trec. Un membru al grupului desi apucase sa doarma aproape1 ora nu a considerat necesar sa ia parte la efortul nostru de a-i ghida pe cei plecati dupa lemne. Raspunsul lui m-a lasat perplex "se descurca ei singuri". Nu-i face cinste si sper sa fi inteles ca a gresit. Grupul plecat dupa lemne ne-a spus ca i-a ajutat foarte mult ghidajul nostru iar noi la randul nostru le-am multumit pentru efortul facut.

Seara a fost incinsa atat la propriu cat si la figurat. Sus era o caldura ca in sauna, am dat de pe mine tot ce s-a putut da jos pana la limita indecentei. In acelasi timp veselia era intretinuta cu bancuri, glume si amintiri despre capre, Maricici si alte chestii, intr-o originala limba moldoveneasca.

A doua zi, plecam asa cum am venit, adica eu cu Adi, restul grupului dorind sa mai petreaca cateva ore la refugiu. Iarna deja se instalase
Refugiul, duminica dimineata
Poteca este OK pana ajungem la padure. Nu inteleg de ce gasim 4-5 stalpi de marcaj din fier in padure. Dar cel mai greu de digerat sunt taierile masive care au transformat poteci in adevarate drumuri in care suvoaiele de apa sunt la ele acasa. Trist, trist, trist !

In Campulung am savurat deja traditionala pentru noi shaorma de Campulung.


In total, am facut 9.45 ore, am plecat la 6.30 de la Cuca, am ajuns la 16.15 la refugiu. Cu tot cu pauze, dar acestea nu au depasit 5-10 minute fiecare.Mers alert a contat faptul ca am fost doar 2.


Cuca - sub vf Papusa (la stalpul BR din poteca)  -  3 h   
sub Vf Papusa  -  vf Rosu                                   -  4.30 h
vf Rosu - refugiu                                                 -  2.15 h (dupa Iezerul mare am coborat direct in caldare)


Mai multe fotografii, inclusiv ale indicatoarelor de pe vf Rosu gasiti  aici.


Zile senine







Un an s-a scurs ... (in memoriam)



"Cand mai mergem cu Gabi la cabana, acolo la munte? "

Asta este intrebarea pe care Matei , baiatul meu, mi-o adresa spre sfarsit de saptamana. De aproape un an nu am mai auzit-o. Si ieri, da, tocmai ieri ... dintr-o data: Tati, noi cand mai mergem cu Gabi la cabana, acolo la munte?

In 2008,pe la sfarsit de octombrie ne-am (re)intalnit. Doi fosti colegi la aceeasi companie, dar pe care activitatile joburilor nu prea i-au intersectat in aceea vreme. Dupa multi ani de atunci, prin intermediul listei alpinet am aflat ca avem o pasiune comuna, muntele. Intamplarea a facut ca eu sa caut ceva sa slabesc iar ea sa aiba activitatea exact pe acest domeniu. Din cate am reusit noi sa o cunoastem in acesti cativa ani, Gabi avea trei mari directii: familia (nepoata, mama si sora), muntele si Herbalife. Pot spune ca mie si familiei mele ne-a schimbat viata, modul de viata. Sunt putine cuvintele prin care sa-mi pot exprima recunostinta. Iar ca mine sigur mai sunt mult persoane.

Daca astazi pot face trasee de alpinism tehnic, in parte i le datorez si ei. Lucrurile pe care le-am invatat de la ea, oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul ei ... si multe altele, nu pot fi uitate niciodata.

Trista zi de 23 octombrie 2010 m-a gasit in Fagaras. Mesajul primit pe telefon m-a lasat fara cuvinte, fara lacrimi, fara ganduri.

video


"Tati, cand mai mergem cu Gabi la cabana, acolo la munte?"
Ei bine, dragul meu, ... peste ceva timp vei intelege ca ea este acolo si ne va astepta mereu!

.