O Picatura ... in plus

Noiembrie 2009

Gabriela, Ileana, Bobby, Gabi

Sfarsit de Noiembrie, cu dor de duca si adrenalina … aveam sa primesc din ambele destul !

Intr-un final ne hotaram sa mergem pe vf Picatura (cealalta varianta, valea lui Zangur se prezenta cam suspect, se vedea ceva zapada, banuiam gheata si nu aveam chef de mixt). Eram singurul care mai fusese pe acolo asa ca restul erau nerabdatori sa vada si ei frumusetile de pe varf.

Asadar, plecam la drum dimineata de la Caminul Alpin, luam drumul prin padure pana sub teleschi apoi prin padure spre Valea Seaca si apoi spre Valcelul Picaturii. Destul de rapid pauza de reasezare a hainelor pe noi si in desagi, respective pe “minus” la noi si pe “plus” in desagi.

Pana in Valcelul Picaturii, avem de trecut  primul “test” decretat de noi. Cine nu are loc printre cei doi copaci, trebuie sa se intoarca.

Am trecut testul !

Atmosfera vesela, aproape ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la a doua saritoare, pe care am ocolit-o prin dreapta, apoi usor-usor lucrurile au devenit ceva mai serioase, mai alunecoase, dar iata-ne la zada cea binecunoscuta de la care o luam pe spre Braul subtire.

Deja privelistile se dechid, apar peisajele largi si curand ajungem si la Grota lui Comanescu.

Fetele cautand o pozitie cat mai comoda in grota

Aici scoatem coarda, urmand un scurt pasaj de catarare, inainte de Hornul cu Zade.

Urc eu primul, ajung la horn, regrupez si apoi filez cei 3 secunzi, intai fetele apoi Bobby. Pe masura ce vine fiecare, urca pe horn. Eu raman in urma sa atrang coarda si apoi plec dupa ei.

Hornul cu zade

Bobby, ajunge repede pe braul de sub hornul final catre varf si are timp si de un pui de somn. Hopa sus pe hornul final (in fine si putina cataratura) dupa care ies pe Umarul Picaturii prin dreapta Ferestrei, regrupez si ma pun pe filat secunzi.

Pe umarul Picaturii la filat secunzi

Secunzii

De aici pana pe varf mai sunt cativa metri urcati la liber. Sus ne ia in primire un vant taios si rece care parca prevestea ce avea sa urmeze. Dar privelistile merita orice efort.

Crucea de pe Caraiman in stanga iar in fata Creasta Picaturii (nu se vad insa Vf Strungii si Turnurile). In plan apropiat in partea de jos (sub “braul” de jnepeni) este Fata Inalta iar deasupra este impozanta Fata a Hornurilor, pe care am urcat in primavara.

Se observa foarte clar si Tancul Ascutit (cu refugiul abia ghicit la poalele lui) si Tancul Mic.

Totul a mers foarte bine pana aici, cam 5 ore pana sus pe varf, in 4 oameni, sunt chiar multumit. Insa ... traseul nu e gata! Mancam ceva, rapid, dupa care pregatim rapelurile de varf spre strunga mareluiV.

Bobby si Ileana la coada la rapel

De aici se termina partea care a mers conform planului si, din pacate, intram in zona crepusculara a descurcatului in conditii neprevazute. Dar asta face parte din viata si cu atat mai mult din alpinism. Totul este sa vedem linistiti ce este de facut si sa actionam. Dar, da, trebuie ceva nervi tari! 

Decidem ca Bobby sa mearga primul pentru a gasi punctele de rapel, fetele dupa el, si eu ultimul sa verific coarda si sa ma asigur ca totul este OK.

Foarte important! Am insistat (si nu a trebuit sa insist foarte mult – multumesc fetelor!) pentru folosirea nodului Machard ca nod de back-up la rapel. Fetele l-au prins repede, in regrupari il repetam si apoi chiar a fost folositor. Rapelurile s-au succedat unul dupa altul, fetele voiau sa le numere insa au pierdut sirul.

 

Am pierdut insa si lumina zilei. A inceput si ploaia, din cand in cand si putina negura ...rapelurile au inceput sa mearga din ce in ce mai incet...cautam pitoanele de rapel mai mult. Una peste alta, hornuri surplombate sau fete verticale, rapeluri diverse, plini de apa, coarda uda. De 2 ori a trebuit sa urc pe coarda sa o desfac, pentru ca se blocase (noroc ca ambele fire erau inca in raza mea de actiune). O placere pe timp de ploaie.

Noaptea prin abrupturi

Dupa muuulte rapeluri ploaia ia o pauza si avem parte de un cer senin si o luna aproape plina cu o lumina ireala! Ne mai ajuta sa vedem ce e prin jur. Dar nu dureaza mult, iar incepe ploaia si ceata apare si ea.

Ajungem intr-o poienita de unde trebuie sa facem stanga spre Verdeata. Bobby dibuieste o poteca, merge cam 15 minute, noi dupa el, insa ajungem langa o rapa. Ce-i de facut? Ne mai invartim insa nu vedem continuarea ci doar 1 rapa si 2 pereti. Asadar inapoi cativa metri...si rapel pe un perete lung, pe un diedru pe care curgea o mica cascada datorita ploii, pana in firul Vaii Albe. De aici nu mai este cale de intoarcere! Stiam noi ceva de o poteca pe partea dreapta dar in conditiile de acum nici o sansa sa dam de ea.

Mergem 5-6 minute, hop o saritoare ...mai mergem alte 5-6 minute hop alta saritoare ...si tot asa cateva ore ....bineinteles totul garnisit cu o ploaie acum marunta si cu baltile de pe jos. Frigul incepea sa se simta, manusile ude fleasca..etc,etc. Nervii incepeau sa se intinda, dupa 20 ore de drum. Mai ales ca pentru fiecare rapel era o lupta sa gasim ceva de asigurare. Bolovanii nu prezentau incredere. Pomi, de unde???  Mai o craca rupta, intepenita cu bolovani, mai cordelina data dupa te miri ce, etc, etc.

Inca 2 blocari ale corzii, iar prusice, sus, rapel, recuperat. Inca o  blocare de coarda, dar nu mai puteam, nu ma voiam, nu mai aveam nervii si siguranta sa urc iar pe coarda uda, pe peretele si pe hornul ala surplombat,  siroind de apa. Si uite asa ma lasat eu acolo cam 15 m de coarda, iar coarda mea de 50 s-a transformat in 2 de cam 17-18 m. Noi sa fim sanatosi!
Ironia sortii:  avea sa fie ultimul rapel, dar de unde era sa stiu acest lucru in acel moment !!!

Ajungem la un fel de adapost incropit de cineva intre 3 bolovani mari, erau si ceva lemne pe acolo. Mai mult ca sa ne gasim alta ocupatie decat rapelul ce se profila imediat,  ne-am chinuit 5-10 minute sa aprindem focul. Initial, mai mult fum, apoi insa o flacara jucausa ne-a incalzit mai mult sufletele decat mainile. Insa era ceva vesel in lumina aceea izvorata in intunericul adanc ce ne inconjura. Bobby, se intinde putin si cred ca si trage un pui de somn cam un sfert de ora. Se lumineaza, se opreste si ploaia si intrevad posibilitatea de a parasi firul vaii pe coastele din dreapta (cum cobori).

Am urcat relativ usor, apoi am tinut creasta, dupa care oarecum pe langa rau pana am dat de o poteca ce ne-a scos la captarea de apa si apoi la Caminul Alpin. Dupa 25 ore!

Sus, circurile vaii albe erau pudrate de zapada. Macar pe noi nu ne-a nins, doar ne-a murat!

In zorii zilei, soarele stralucea peste Bucegi, imagine a desteptarii la viata, a chemarii muntelui. Dar noua ne fusese de ajuns pentru acum.

A doua zi soarele stralucea peste pudra de zapada din circuri

Zile senine!

Creasta Picaturii

Iunie 2009
Alex si Gabi

Traseu de alpinism clasic, grad de dificultate: Vf. Picătura, 2 B; Creasta Picăturii, 3 A.
Necesita bună pregătire tehnică (asigurare cap/secund, cunoasterea nodurilor folosite in alpinism, montare si coborare in rapel, cunostinte de escalada)  precum si o buna pregatire fizica.

Traseu clasic al alpinismului din Bucegi, reprezinta o tura solicitanta fizic, de o frumusete deosebita si peisaje de vis. 

Materiale folosite(pentru echipa de 2):

- 1 coarda + 1 semicoarda (pt rapel lung in caz de retragere fortata)

- 4 anouri + 2 bucle de cordelina de 120

- 1 anou + 4 bucle de cordelina de 60

- 6 expresuri

- 6 carabiniere cu filet si 2 fara filet

- echipament individual (ham, casca, dispozitiv filare/rapel)

Am ales partea a doua a lunii iunie pentru ascensiunea crestei avand in vedere ca zilele sunt cele mai lungi din an si se poate beneficia de lumina pana tarziu, fapt care s-a dovedit o alegere importanta. Am plecat la 6.30 din Busteni cu ideea de a nu alerga pe traseu si de a ne putea bucura din plin de frumusetile pe care aveam sa le intalnim.

 La plecare, vremea era numai buna pentru ascensiuni, soare, putina racoare, insa promitea o zi calduroasa, de aceea am plecat cu 2.5 l apa pentru fiecare. Drumul pana in V seaca a Caraimanului a fost usurat de descrierile gasite pe net  astfel ca la 7.30 eram in vale, 10-15 minute mai tarziu intram pe valcelul Picaturii. 

                                                             

Prima saritoare o ocolim pe partea stanga a sensului de urcat. A doua saritoare (si cea mai mare) se ocoleste pe un horn in dreapta, pe care urcam sustinut cateva minute.

Alex pe hornul pamantos

 Dupa revenirea in valcel,am continuat urcusul apoi am intrat pe un brau vizibil spre dreapta (de fapt sunt 2 hatase ce se unesc dupa 10 m), putin mai sus de locul in care valcelul se ingusteaza.

Nu este insa varianta clasica a lui Nae Comanescu (prin braul subtire, care este ceva mai sus) ci este varianta lui Ion Trandafir, acest brau iesind in valcelul Spanzurat, dupa ce trece pe la baza crestei estice (sau creasta mica).

Dupa ce am balaurit mai mult de 1 ora, incercand o iesire din acest brau direct pe fetze catre braul subtire si grota lui Comanescu (tot aveam timp la dispozitie) , am decis sa continuam pe creasta estica. Nestiind traseul si fiind la prima tura in aceasta formatie am mers legati in coarda; se poate face insa si la liber destul de usor.

Creasta nu este dificila, cu putin zone expuse insa destul de multa vegetatie. Privelisti catre valcelul Spanzurat, creasta nordica a Picaturii si catre peretele Vaii Albe.

Pe creasta estica (varianta Trandafir)

Creasta ia sfarsit oarecum in valcelul Spanzurat pe a carui zona finala urcam fara probleme. Varianta directa catre hornul final al vf Picatura ni s-a parut cam prea „vegetala” asa ca am ales sa mergem spre stanga si dupa o jumatate de lc am iesit in portiunea de sus a hornului cu zade (spre surprinderea mea). Cu totul, din valcelul Picaturii pana aici am facut cam 3 ore si jumatate.

Urmeaza escalada catre varf cu asigurari la pitoane si zade. 

Fereastra Picaturii

 Suntem pe varful Picatura (aprox 13.15). De jur imprejur admiram peisaje aproape ireale, parca suntem in elicopter.

V seaca a Caraimanului

Busteni

Diham si Postavarul cu Cheile Rasnovului si Peretele Animalelor

Creasta Picaturii

Peretele Vaii Albe

Pauza de hidratare si o mica gustare (fructe confiate si "ciocolata" Herbalife - de fapt batoane proteice) si apoi rapelurile. Rapelurile 2 si 3 le-am facut dintr-una.
 La recuperarea corzilor, acestea s-au incurcat. Mai rau, capatul corzii deja era 3 metri mai sus. Ce-i de facut? Pun espadrilele, un picior pe stanca un picior sprijinit de Alex si hopa sus, la liber, pana la pragurile de piatra. Reusesc sa apuc coarda, trag un prusic si urc pana la platforma de unde incepe ultimul rapel. Acolo vad problema...nodul cu care le legasem se incurcase si se blocase. Le-am tras, am trimis o coarda jos si cu cealalta am rapelat in ingusta strunga a marelui V.

In strunga marelui V

 De aici in sus pe vf  Strungii, fara mari probleme, am mers totusi legati si foarte atenti. Sus pe varf am ajuns pe la ora 16.25 si am avut iarasi parte de privelisti speciale.

Aici am mancat, cate un shake nutritiv si un baton proteic de casca (era cam cald pt „de caciula”); cam asta va fi mancarea noastra pana pe la miezul noptii insa a fost de ajuns si nu ne-a fost foame.

Shake si batoane Herbalife + echipament - combinatia ideala

 A urmat rapelul direct catre firul vaii (albisoara turnurilor) apoi am incercat o trecere directa peste muchie (unde iarasi am pierdut timp) ca in cele din urma sa luam traseul clasic ce ocoleste pe la baza turnurilor si am ajuns langa Fatza inalta.
Pleaca Alex primul, pe si printre jnepeni orientandu-se catre honrul/fisura prin care vom face trecerea. Noi am mers pe varianta galbena ( pe "spranceana"), varianta rosie cred ca este cea originala. 

Fatza Inalta

 Regrupeaza la o zada, vin si eu si ma angajez in escalada acestuia. Este probabil cea mai tehnica parte din tot acest traseu, dar pitonat indeajuns.
                                                                                                    
Ajungem la Fatza hornurilor, care pare salbatica si fioroasa din acest unghi, insa mergem pe o brana catre dreapta pana intram in jnepeni si numaram hornurile ..1...2....3...si ..nu, nu start...ci stop.  Pe aici zic toate cartile ca e bine. Pana la horn sunt cateva trepte de iarba si stanca. Am plecat asigurat in sus usor diagonal stanga catre cele mai de sus zade (sunt 2). Imediat dupa ele este un piton solid, cu inel (marcat cu galben in foto). Pasajul este fara dificultati tehnice. In stanga pitonului este un horn scurt, cu un bolovan-capac deasupra. Ma orientez spre dreapta, depasesc o o treapt averticala, apoi usor dreapta catre un jneapan solitar nu foarte solid, dar rezistent (marcat cu albastru in foto). 

Fatza hornurilor si traseul nostru (cu galben piton, cu albastru jneapanul)

 
Deasupra acestuia este o mica muchie ca o felie de stanca. La 2-3 m de jneapan mai este un piton vizibil (marcat cu galben in foto de mai jos). Imediat dupa el se face o traversare catre stanga (pasul cel mai dificil) unde iesim deasupra  hornuletului amintit mai sus. Acolo intalnim urmatorul piton. 

Foto din H3, in stanga muchia ce desparte Albisoara Hornurilor de Albisoara Gemenelor

Urmeaza o succesiune de trepte de pamant si stanca, fara nici o dificultate tehnica, cu inca 2 sau 3 pitoane pe parcurs. Regruparea am facut-o la un jneapan mare care este chiar pe poteca.  De la primul piton (cel de dupa zade) pana la urmatoarea regrupare (la jneapan) nu sunt mai mult de 40m de coarda

Iesirea in prispa Gemenelor (cred ca asa se numeste) este elementara urmarind poteca si braul care ne conduc singure

Mai urcam putin si ajungem in fata unui colt de stanca. Banuim a fi unul dintre vf Gemenelor, dar ceva nu se leaga. In schitele din Cristea trebuie sa o luam prin stanga acestuia si sa trecem printre cele doua varfuri. Insa in stanga este doar haul ce te arunca in v. seaca. Asa ca o luam la dreapta pe un hatas foarte bine conturat si iesim pe niste fetze de iarba foarte primitoare, pe partea stanga (in sensul de urcare) a Albisoarei Gemenelor.

De aici se termina cu cataratul. Desi expus, se poate merge si urca relativ usor si fara probleme. Noi de aici am continuat cumva pe sub linia matematica a crestei, am traversat obarsia Albisoarei Gemenelor si am iesit in platou prin Albisoara Crucii (o alta varianta poate urma linia crestei deloc dificila dar care cere mare atentie). Ora 21.45, dupa 15 ore de traseu.

Cu siguranta, data viitoare, cunoscand traseul se pot face sub 10 ore.

Mergem pana la cruce si aici, inchin un gand catre cel ce a fost prietenul nostru drag, de la a carui plecare dintre noi s-au implinit fix 6 luni.
Sunt sigur ca a fost cu noi toata aceasta tura, ghidandu-ne de sus pasii in locurile in care eram in cumpana.

 Apoi ne uitam cam „de sus” la orasul luminat si o luam la vale spre cabana Caraiman.

La Caraiman, si bune si rele. Este deschis, dar este plin. Un nene raspunde la mishto lui Alex, cand sa intervin apare o doamna Cristina care ne ajuta si ne cazeaza pe amandoi in singurul pat disponibil
La "cina" - vin fiert, apa, stafide si batoane proteice Herbalife.

La miezul noptii suntem in pat, a doua zi dimineata  plecam devreme spre Busteni pe Jepii mici intalnind, ca de obicei, o varietate larga de oameni care urcau.

La Caminul Alpin facem un dus binevenit, mancam tot ce avem si fugim in cariera din Poiana Tapului unde ne intalnim cu Felicia si Vasi si bagam ceva manse. E prea cald asa ca strangem repede si fugim acasa ... unde este si mai cald

Pana data viitoare, la revedere muntii nostri dragi! 

Zile senine

Un an cat o viata - In Memoriam Liviu

"Mai bine o zi vultur decat o viata cioara!"

20 decembrie ... a trecut o luna de atunci. O luna lunga si grea, parca a trecut un veac. O luna in care noi, cei ramasi impreuna, suntem cei ce ne-am simtit singuri, parasiti. Si totusi, el ne este si ne va fi mereu prezent alaturi. In gandurile si simtamintele noastre, in visele si realizarile celor ce l-au cunoscut si indragit

.

 A trait intr-un an cat altii intr-o viata. Drumetia si alpinismul, prietenii si fotografia, buna dispozitie si altruismul, au fost coordonatele definitorii ale unei vieti traite din plin. A fost o aurora boreala pentru unii dintre noi: s-a aprins, (ne-) a luminat feeric si s-a stins prea repede, lasandu-ne fericiti si tristi totodata.

Acest material se vrea o modesta incercare de a trece in revista un an cat o viata a celui caruia am avut fericirea, privilegiul si onoarea de a-i fi partener de coarda, martor al inaltarii si coborarii sale, omul despre care nu am auzit de la nimeni si nici nu a spus despre nimeni ceva rau  -  Liviu.

Cateva dintre gandurile colegilor de tura, exprimata la aflarea tristei vesti:

"De atatea ori ne-a insotit pe carari de munte, am calcat pe urmele lui in zapada, am ras la glumele lui si am luat aminte la sfaturile lui. O sa-mi lipseasca grija lui, eforturile lui de a usura povara celorlalti, ingreunind-o pe a lui, cafeaua lui in diminetile geroase, bataia cu zapada, blestemul trenului, povestile lui..."

"(...) as vrea sa spun ca, a fost un camarad de nadejde pe munte, respecta regulile si legile muntelui, frumusetile acestuia, isi respecta colegii de tura si ii ajuta cat putea de mult. (...)Era un caracter tare, pe viscol, ploaie sau soare, in momentele de criza in care un caracter slab cedeaza, El avea taria de a continua si de a impulsiona pe ceilalti"

"Atat cat l-am cunoscut, (...) mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ca e un om asa cum trebuie, care isi traia din plin pasiunea pentru viata. O sa tin minte (...) inegalabila seara de la Piatra Mare, in bretelele care mi-au trezit in minte imaginea de Don Corleone"

"Doua zile, atat mi-a fost de ajuns sa-mi dau seama ce om extraodrinar era Liviu."

"M-a impresionat firea lui volubila si plina de viata, culoarea pe care o dadea oricarui loc si oricarui moment"

"Liviu ... atat, il stiu doar dupa numele mic, prietenii il mai strigau si "Don Corleone". (...) avea un farmec anume prin care reusea sa ne capteze la toti atentia ... in acea tura a fost singurul care a dormit la cort, l-am ajutat sa si-l monteze, el dorea sa se antreneze pentru alpinism hivernal, avea cel mai greu rucsac dintre noi, in timp ce noi am preferat caldura cabanei el a ramas fidel sacului lui de dormit"

"Il cunoscusem pe Liviu in vara cand am fost la cateva ture (...) mi se parea un baiat care isi traia viata din plin, iubea muntele si escalada"

"Tati" te voi pastra mereu in suflet, voi urca pe Mont Blanc impreuna cu tine in suflet, vei fi acolo cu mine pentru ca meriti"

"Pe Liviu l-am cunoscut putin (...). Un om deosebit, simpatic si cald (...). Acum suntem mai saraci ... mai tristi ... mai goi"

Liviu a inceput sa mearga pe munte prin 2007. Prima tura serioasa a fost in Iezer, in octombrie, la doar cateva zile dupa ce s-a alaturat comunitatii de pe carpati.org

http://www.carpati.org/jurnal/weekend_in_iezer_-_papusa_13-14_octombrie_2007/688/

Intalnirea mea cu el s-a produs prin ianuarie 2008, cu ocazia unei ture pe Valea Seaca dintre Clai, care a trasat parca coordonatele relatiei abia nascute: prietenie, aventura, respect, situatii neprevazute, dar mai presus de toate incredere! In mai putin de jumatate de zi am avut deplina incredere unul in celalalt.

Atunci am stiut ca devenisem mai bogat cu un prieten si tovaras de nadejde.

A fost tura in care Liviu a facut cunostinta cu coarda, cu hamul, cu rapelul, cu pioletul. M-a impresionat felul in care receptiona sfaturile mele si modul in care le-a pus in aplicare imediat, de parca asta facuse toata viata.

Eu imi aduc aminte ca la cursul de alpinism mi-a fost cu mult mai greu.

Dupa aceea, am planificat sa facem si creasta Pietrei Craiului in acea iarna. Pentru a fi cat mai in forma Liviu a facut o tura si la inceput de februarie la Piatra Arsa.

 http://incomprehensible4you.wordpress.com/jurnale-de-calatorie/200802-piatra-arsa/

Apoi, tot in februarie, am ajuns si in maretul Crai. Aici a simtit gustul amar al renuntarii, pentru ca, desi fizic era intr-o forma foarte buna, echipa nu era omogena, experienta echipei era redusa, s-a plecat destul de tarziu de la refugiu si am luat decizia de a ne retrage (nu fara regrete), dupa ce am parcurs o bucata din creasta nordica. A ramas totusi cu prima noapte la refugiu la peste 2000 m (Grind 2) si atingerea varfului "La om", iarna.

Prima intalnire cu stanca a avut-o in martie. Antrenamente la panou, schimb de cunostinte teoretice si practice, achizitionare de echipament de catre toti echipierii si iata-ne in CreastaGeneralului (3B; 4A0 (5), 8 lc), traseul clasic de alpinism al Cheilor Rasnovului, pentru ceea ce avea sa fie prima iesire la stanca.

Si pentru ca luna sa se incheie cu bine, o tura de relaxare la Diham, iar grupul de prieteni crestea, asa cum intotdeauna si-a dorit.

A urmat o tura despre care Liviu imi spunea ca a fost una dintre cele mai reusite din punct de vedere al atmosferei intalnite, Retezatul, in aprilie.

http://www.carpati.org/jurnal/cum_ne-am_"retezat"_avantul_si_am_"lolait"-o_printre_pietre_8230_/891/

http://www.carpati.org/jurnal/piano..._crescendo_12-13.04.2008_/890/

Chemarea muntelui am simtit-o din ce in ce mai tare si intr-un inceput de mai am intrat din nou pe stanca.

Dupa o seara de acomodare in cariera din Poiana Tapului, a doua zi am mers in Muchia Caprioarei din Cheile Rasnovului (4A; 5A0, (6+), 6 lc). Liviu a vrut sa fie si el cap de coarda si a urcat astfel lungimile 1, 2, 4 si 6!

Tot in mai am incercat Muchia Iepurasului insa ploaia ne-a oprit in prima lungime, iar a doua zi am incercat Cezar Manea, dar inca nu sosise timpul pentru acest traseu.

Fagaras ! Un alt vis devenit realitate ! Iunie i-a adus o scurta tura prin vestul masivului impreuna cu mai vechi dar si cu noi prieteni.

Iulie a fost cu siguranta una dintre lunile cele mai reusite din punct de vedere alpin. A fost luna in care a(m) realizat doua trasee clasice: Acele Morarului (partial totusi) si vf. Picatura

Morar: http://www.carpati.org/jurnal/pe_creasta_morarului_prima_intalnire/1007/

 

 Picatura (mic jurnal AICI):

Dupa varf, inainte de Fata Inalta, ne-a prins o furtuna teribila si am rapelat 5 ore pana in Valea Alba, prin apa si noroi cum numai pe Albisoare poti intalni. Imi spunea ca asa frig nu a mai tras niciodata, uzi pana la piele si sub un vant necrutator, desi in luna lui Cuptor. Vedeam cum, din Circuri (pe versantul opus) se formasera 3-4 cascade de apa.

In august, o tura prin munti mai putin umblati dar care l-au incantat - Siriu.

In septembrie ne-am intalnit cu totii in Leaota, cu ocazia intalnirii de vara a membrilor site-ului carpati.org, prilej de buna dispozitie si planuri de toamna

Octombrie a fost o luna plina, cu iesiri saptamanale.

Mai intai Piatra Mare; cu aceasta ocazie cred ca a devenit "Don Corleone"

http://www.carpati.org/jurnal/plimbarica_prin_piatra_mare_4_5_octombrie/1210/

Calimanii au urmat la rand, spre incantarea ochiului si desfatarea fotografului.

http://www.carpati.org/jurnal/calimani/1241/

Intr-o zi racoroasa de toamna, am intrat in cel mai tehnic traseu de catarare realizat impreuna - Cezar Manea (4B; 5 A1 (8), 5lc). Avandu-l pe Liviu secund nu am avut nici cea mai mica emotie, fiind partenerul perfect, fara nici o exagerare. A fost momentul in care ne-am simtit alpinisti.

 

Luna a fost incheiata in stil mare, cu o tura Tiganesti-Omu.

Noiembrie a inceput foarte frumos. Pentru a pregati cat mai bine parcurgerea crestei nordice a Pietrei Craiului iarna am decis sa facem o incursiune pe timp frumos pentru a cunoaste zona si a o urmari, dupa cum spune un mare om de munte "vara cu ochi de iarna". Liviu era intr-o forma senzationala, de cateva ori trebuind sa se opreasca sa ne astepte.

Inca vremea frumoasa in Noiembrie, a mai urmat o tura cu putin cocotz si o vale alpina din Bucegi, V. Galbinele, fir secundar.

In decembrie ne-am intalnit in Poiana Brasov, eu cu familia, el venind dintr-o scurta tura in Baiului. Venise randul pentru a incerca si schiul.

Au urmat ture interesante. Prima, combinata Ciucas - salina (Slanic Prahova) cu buna dispozitie si veselia ca insotitoare

Cozia a fost un loc nou pentru el. Din cate imi spunea, s-a simtit extraordinar, iar participantii la tura au fost pe masura.

http://www.carpati.org/jurnal/cozia_13_14_dec/1263/

Si a urmat ... mi-e greu sa scriu, sa-mi aduc aminte ... a urmat chemarea de sus, ne place sa credem ca cineva probabil a decis ca locul lui nu mai este aici, ca este prea bun pentru aceasta lume. Si trecerea nu se putea face decat din locul pe care-l iubea cel mai mult: muntele.

(ultimile 2 poze: la plecarea de la Caminul Alpin si imediat sub Refugiul Costila)

"Cand o stea pe cer ne va face zambind cu ochiul, vom sti ca Liviu vrea sa ne faca in continuare viata un pic mai senina si ca noi, toti cei ce il iubim, il vom pastra mereu in suflet"

Drum bun, Liviu! Nu te vom uita.