O Picatura ... in plus

Noiembrie 2009

Gabriela, Ileana, Bobby, Gabi

Sfarsit de Noiembrie, cu dor de duca si adrenalina … aveam sa primesc din ambele destul !

Intr-un final ne hotaram sa mergem pe vf Picatura (cealalta varianta, valea lui Zangur se prezenta cam suspect, se vedea ceva zapada, banuiam gheata si nu aveam chef de mixt). Eram singurul care mai fusese pe acolo asa ca restul erau nerabdatori sa vada si ei frumusetile de pe varf.

Asadar, plecam la drum dimineata de la Caminul Alpin, luam drumul prin padure pana sub teleschi apoi prin padure spre Valea Seaca si apoi spre Valcelul Picaturii. Destul de rapid pauza de reasezare a hainelor pe noi si in desagi, respective pe “minus” la noi si pe “plus” in desagi.

Pana in Valcelul Picaturii, avem de trecut  primul “test” decretat de noi. Cine nu are loc printre cei doi copaci, trebuie sa se intoarca.

Am trecut testul !

Atmosfera vesela, aproape ca nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la a doua saritoare, pe care am ocolit-o prin dreapta, apoi usor-usor lucrurile au devenit ceva mai serioase, mai alunecoase, dar iata-ne la zada cea binecunoscuta de la care o luam pe spre Braul subtire.

Deja privelistile se dechid, apar peisajele largi si curand ajungem si la Grota lui Comanescu.

Fetele cautand o pozitie cat mai comoda in grota

Aici scoatem coarda, urmand un scurt pasaj de catarare, inainte de Hornul cu Zade.

Urc eu primul, ajung la horn, regrupez si apoi filez cei 3 secunzi, intai fetele apoi Bobby. Pe masura ce vine fiecare, urca pe horn. Eu raman in urma sa atrang coarda si apoi plec dupa ei.

Hornul cu zade

Bobby, ajunge repede pe braul de sub hornul final catre varf si are timp si de un pui de somn. Hopa sus pe hornul final (in fine si putina cataratura) dupa care ies pe Umarul Picaturii prin dreapta Ferestrei, regrupez si ma pun pe filat secunzi.

Pe umarul Picaturii la filat secunzi

Secunzii

De aici pana pe varf mai sunt cativa metri urcati la liber. Sus ne ia in primire un vant taios si rece care parca prevestea ce avea sa urmeze. Dar privelistile merita orice efort.

Crucea de pe Caraiman in stanga iar in fata Creasta Picaturii (nu se vad insa Vf Strungii si Turnurile). In plan apropiat in partea de jos (sub “braul” de jnepeni) este Fata Inalta iar deasupra este impozanta Fata a Hornurilor, pe care am urcat in primavara.

Se observa foarte clar si Tancul Ascutit (cu refugiul abia ghicit la poalele lui) si Tancul Mic.

Totul a mers foarte bine pana aici, cam 5 ore pana sus pe varf, in 4 oameni, sunt chiar multumit. Insa ... traseul nu e gata! Mancam ceva, rapid, dupa care pregatim rapelurile de varf spre strunga mareluiV.

Bobby si Ileana la coada la rapel

De aici se termina partea care a mers conform planului si, din pacate, intram in zona crepusculara a descurcatului in conditii neprevazute. Dar asta face parte din viata si cu atat mai mult din alpinism. Totul este sa vedem linistiti ce este de facut si sa actionam. Dar, da, trebuie ceva nervi tari! 

Decidem ca Bobby sa mearga primul pentru a gasi punctele de rapel, fetele dupa el, si eu ultimul sa verific coarda si sa ma asigur ca totul este OK.

Foarte important! Am insistat (si nu a trebuit sa insist foarte mult – multumesc fetelor!) pentru folosirea nodului Machard ca nod de back-up la rapel. Fetele l-au prins repede, in regrupari il repetam si apoi chiar a fost folositor. Rapelurile s-au succedat unul dupa altul, fetele voiau sa le numere insa au pierdut sirul.

 

Am pierdut insa si lumina zilei. A inceput si ploaia, din cand in cand si putina negura ...rapelurile au inceput sa mearga din ce in ce mai incet...cautam pitoanele de rapel mai mult. Una peste alta, hornuri surplombate sau fete verticale, rapeluri diverse, plini de apa, coarda uda. De 2 ori a trebuit sa urc pe coarda sa o desfac, pentru ca se blocase (noroc ca ambele fire erau inca in raza mea de actiune). O placere pe timp de ploaie.

Noaptea prin abrupturi

Dupa muuulte rapeluri ploaia ia o pauza si avem parte de un cer senin si o luna aproape plina cu o lumina ireala! Ne mai ajuta sa vedem ce e prin jur. Dar nu dureaza mult, iar incepe ploaia si ceata apare si ea.

Ajungem intr-o poienita de unde trebuie sa facem stanga spre Verdeata. Bobby dibuieste o poteca, merge cam 15 minute, noi dupa el, insa ajungem langa o rapa. Ce-i de facut? Ne mai invartim insa nu vedem continuarea ci doar 1 rapa si 2 pereti. Asadar inapoi cativa metri...si rapel pe un perete lung, pe un diedru pe care curgea o mica cascada datorita ploii, pana in firul Vaii Albe. De aici nu mai este cale de intoarcere! Stiam noi ceva de o poteca pe partea dreapta dar in conditiile de acum nici o sansa sa dam de ea.

Mergem 5-6 minute, hop o saritoare ...mai mergem alte 5-6 minute hop alta saritoare ...si tot asa cateva ore ....bineinteles totul garnisit cu o ploaie acum marunta si cu baltile de pe jos. Frigul incepea sa se simta, manusile ude fleasca..etc,etc. Nervii incepeau sa se intinda, dupa 20 ore de drum. Mai ales ca pentru fiecare rapel era o lupta sa gasim ceva de asigurare. Bolovanii nu prezentau incredere. Pomi, de unde???  Mai o craca rupta, intepenita cu bolovani, mai cordelina data dupa te miri ce, etc, etc.

Inca 2 blocari ale corzii, iar prusice, sus, rapel, recuperat. Inca o  blocare de coarda, dar nu mai puteam, nu ma voiam, nu mai aveam nervii si siguranta sa urc iar pe coarda uda, pe peretele si pe hornul ala surplombat,  siroind de apa. Si uite asa ma lasat eu acolo cam 15 m de coarda, iar coarda mea de 50 s-a transformat in 2 de cam 17-18 m. Noi sa fim sanatosi!
Ironia sortii:  avea sa fie ultimul rapel, dar de unde era sa stiu acest lucru in acel moment !!!

Ajungem la un fel de adapost incropit de cineva intre 3 bolovani mari, erau si ceva lemne pe acolo. Mai mult ca sa ne gasim alta ocupatie decat rapelul ce se profila imediat,  ne-am chinuit 5-10 minute sa aprindem focul. Initial, mai mult fum, apoi insa o flacara jucausa ne-a incalzit mai mult sufletele decat mainile. Insa era ceva vesel in lumina aceea izvorata in intunericul adanc ce ne inconjura. Bobby, se intinde putin si cred ca si trage un pui de somn cam un sfert de ora. Se lumineaza, se opreste si ploaia si intrevad posibilitatea de a parasi firul vaii pe coastele din dreapta (cum cobori).

Am urcat relativ usor, apoi am tinut creasta, dupa care oarecum pe langa rau pana am dat de o poteca ce ne-a scos la captarea de apa si apoi la Caminul Alpin. Dupa 25 ore!

Sus, circurile vaii albe erau pudrate de zapada. Macar pe noi nu ne-a nins, doar ne-a murat!

In zorii zilei, soarele stralucea peste Bucegi, imagine a desteptarii la viata, a chemarii muntelui. Dar noua ne fusese de ajuns pentru acum.

A doua zi soarele stralucea peste pudra de zapada din circuri

Zile senine!