Ianuarie 2008
Gabi si Liviu
Lucrurile au stat astfel:
Am urcat Seaca dintre Clai si a inceput sa ninga puternic. Am iesit in braul lui Raducu si pt a evita avalansa am facut traverseele cat mai sus posibil, asta
ne-a scos insa din brau, in sus, noi eram deasupra braului si fiind
noapte nu am mai gasit re-intrarea in brau.
Am ratat ruptura de panta a poteci si ne-am bagat in coclauri.
Am stat si ne-am miscat “pe loc” cam 2-3 ore pana cand i-am vazut pe
cei de la salvamont venind pe acolo pe unde banuiam, dar erau la ceva
distanta, pe un alt versant
Ne-au vazut si ei si ne-au spus la telefon sa coboram pana la ei
(probabil au crezut ca suntem totusi in traseu, desi eu am insistat ca
am iesit din traseu);
Aici s-a produs ruptura: noi am coborat pe acolo pe unde ne
blocaseram cand i-am sunat (pentru ca intr-acolo se vedeau luminitile),
si am ajuns in aceeasi fundatura, mai sus de brau; intre timp ei au
continuat sa urce (probabil crezand ca ne vom intalni) si au luat-o in
partea opusa unde eram noi; si au tot mers; noi am revenit la locul in
care-i vazusem dar … am aflat apoi ca s-au tot dus spre partea dinspre
clai…dupa carea venit negura si nu s-a mai vazut nimic
Cand au aflat ca avem echipament de alpinism (nu stiu de nu au
intrebat de la inceput / nu stiu de ce nu le-am spus de la inceput)
ne-au spus sa o luam frumusel pe prima vale in jos ca ne descurcam noi;
cum nu mai aveam de ales asta am facut
Initial nu am dorit sa o iau pe prima vale in jos pt ca nu cunosteam
zona comorilor, plus zapada mare si risc de avalansa … de aceea am si
sunat la salvamont, sa iesim pe cea mai sigura cale (acum daca ma
gandesc, era acelasi lucru daca nu sunam, ba chiar poate nu mai era
atata valva si tel la familie si etc)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu