Dolomiti. Cinque Torri - catarare si istorie

Iulie 2010
Ileana, Adi, Vlad, Andrei, Gabi


Dupa un drum cu masina de 1500 km si aproximativ 20 ore am ajuns in Cortina D'Ampezzo. Este inca noapte si ne indreptam spre Cinque Torri. Neputand vedea mai nimic ne luam dupa indicatoarele rutiere si ajungem undeva catre pasul Falzarego, iar un indicator ne indica "Cinque Torri". Nu este exact locul pe care-l cautam, aflasem de o sosea care ne scoate direct sus ...dar suntem aici, restul conteaza mai putin.

Ora 4.00 dimineata. Suntem undeva intr-o parcare, inconjurata de padure. Parca se vede si o cabana sau, ma rog, o constructie. In fine, unii scot cortul altii aleg sa doarma sub cerul liber. Eu pun izoprenul langa masina, pe o iarba verde si mare, ma bag in sac si ... stop joc!

Aud ceva masini, voci, agitatie ... dar este prea bine in sac, nici macar ochii nu-i misc. Dupa un timp zgomotele se intensifica si cand deschid ochii este deja lumina. Hai sa vedem unde suntem:

Din soseaua de la Cortina spre pasul Falzarego se face, spre stanga, un drum de 1-2 km (netrecut pe harta) pana la Rif. Bain de Dones

Ei bine, suntem la Rifugio-Ristorante Bai de Dones, la picioarele masivului. O parcare imensa, un restaurant cu terasa. Si multa, multa lume. Unii o iau pe poteca (mai putini) altii urca cu telescaunul. Noi ne-am "cazat" intr-o latura a parcarii ceva mai ferita, dar tot trebuie sa ne trezim si sa ne miscam. Nimeni nu ne-a deranjat sau nu ne-a spus ceva.
De aici pleaca un telescaun pana sus, la stanci. Asta noapte nu am nimerit drumul direct pana sus dar nici de aici nu pare mult, vom face putin peste 1 ora.
Cel mai important este ca vedem un izvor amenajat. Asta inseamna apa ... gratis! In urmatoarele 3 zile vom reveni des aici pentru a ne aproviziona cu apa si a ne spala...e adevarat doar tarziu in noapte.

Destul de ametiti de drumul lung si de cele doar 3-4 ore de somn ne pregatim echipamentul si o dam in sus pe poteca. Mergem incet abia acum incepem sa ne trezim si sa constientizam faptul ca astazi vom catara in Dolomiti!

Telescaunul si poteca pe care am urcat

Ajungem la grupul de stanci si turnuri, observam muzeul in aer liber. Prinsi de febra cataratului, decidem sa vizitam muzeul ceva mai tarziu. Ne tezim in fata a nenumarate blocuri de stanca, mai inalte sau mai mici, sfaramate sau netede. Oare pe unde ajungem la cele pe care le-am ales, adica la cele pentru care avem schite (aici multumesc lui Radu, Octavian si lui Mihai pentru ajutor - schite, foto si informatii).

Intreb pe cineva, dar nu stie engleza, altii nu stiu unde e situat locul. Intr-un final cineva imi explica, jumate engleza, jumate italiana, iar restul gimnastica, cam pe unde ar fi locul.

Zone Cinque Torri

Trecem printr-un semi -tunel interesant, ne uitam la multii cataratori de diverse grade pe diverse trasee si ajungem unde trebuie, mare noroc cu fotografia pe care o aveam.

Lume multa, trasee pe toate gusturile

Traseele catarate; evident, cotatia este ceva mai tare ca la noi cu jumate pana la un grad

Primele echipe sunt: eu si Ileana in Torre Barancio, Andrei si Adi in Torre Romana. Pana la urma Andrei a nimerit in alt traseu,mai dificil, iar Adi a avut muuult de furca, el fiind mai degraba incepator (la acea data)in ale catararii. Insa, nu s-a plans deloc, a tras de el si chiar i-a placut !

Regrupare in acelasi traseu - spituri si lant

Asigurarile sunt la 4-5 metri, destul de dese pentru un astfel de traseu. Cinque Torii este insa si o zona scoala si de antrenament primavara, inainte de atacarea marilor pereti in perioada verii.
Eu am ceva probleme cu traseul, incerc sa gasesc in schita lucrurui mai putin evidente la prima vedere, dau intr-o zona fara asigurari, cam 10-12 m. Nu stiu ce sa fac. Convins insa ca am citit schita asa cum trebuie dau inainte si intr-adevar dupa 3-4 m dau de urmatoarea asigurare. Totusi, destul de dificil de interpretat schita pentru zona asta. Ceva mai tarziu Andrei a luat-o prin balarii si doar abilitatile lui tehnice si fizice l-au scos la liman.

La final de traseu

Fara cuvinte

Eu si Ileana rapelam din 2 bucati si revenim la baza traseelor. Mancam ceva, intre timp Andrei si Adi coboara si ei. Andrei se duce cu Vlad, noi mai lenevim putin. Vlad da dovada de o ambitie extraordinara. A iesit doar de 2-3 ori la catarat pana acum insa trage de el pentru a depasi lipsa de experienta.

Vlad, in actiune

La baza Torre Romana

Ileana, in fisura

Catararea este placuta, fisura larga pe alocuri imi permite si ceva ramonaj, asa ca sa mai diversificam tehnicile. Andrei, pe traseul alaturat, o ia prin balarii si-l aud cum striga dupa mine sa-i spun pe unde am luat-o. Ma uit si vad ca e departe de linia traseului. Asta este, continua cu asigurarile mobile dar zona este destul de friabila si coarda freaca. Iese in top insa coarda este intinsa la maximum, sta pe marginea turnului intr-un echilibru precar. Nu ma pot abtine sa nu rad cand il vad acolo...dar nu e de joaca.
Ies din linia traseului nostru, ma minunez pe unde a putut trece ca si cap de coarda. Eu pot vorbi cu Vlad, secundul lui, astfel incat acesta sa mai inainteze putin din regrupare. Gata, s-a rezolvat.
Sus ne regrupam toti 4 pentru a face un rapel lung (avem corzi de 64m).

Ai grija, sunt cu ochii pe tine!

Hmmm... fain se vede aici!

Rapelul de 60m

Noi am catarat pe turnul din mijloc, traseele sunt ascunse din acest unghi

Gata cu cataratul pe ziua de azi.

Ne indreptam privirile spre istorie.
Si ai ce vedea, admira si rememora. Ba chiar iti poti imagina si ingrozi de ce a putut fi in aceste locuri.

O parte din muzeul in aer liber, zona spulberata de obuze si proiectile

Pe 23 mai 1915, regatul Italiei a declarat razboi Imperiului Austro-Ungar si a ocupat Cortina, sfarsind astfel 4 secole de dominatie habsburgica. Trupele imperiului s-au retras catre Lagazuoi pentru a apara Val Badia.
Importanta strategica a zonei Cinque Torri era clara pentru toata lumea.

Cinque Torri (spre stanga jos), bastion la marginea padurii;
punct de observatie a intregii zone (vedere de pe Tofana di Rozes)

In iunie 1915 trupele italiene au ocupat pozitii pe acest punct inalt. Au construit transee, adaposturi si depozite de armamentsi hrana, au tras linii telefonice. Din acest moment zona a devenit teatrul unor lupte crancene la mare altitudine.
Aici au fost plasate tunuri gigantice, ale marinei, care puteat trage proiectile de 30cm in diametru.

Muzeul a fost restaurat si este foarte bine intretinut. Au fost recreeate scene ce par destul de reale. Sala de mese, depozite, toate trebuie sa aduca aminte de ororile razboiului.

Prima zi a trecut, am profitat din plin. Revenim la parcarea noastra, acum aprope intuneric deja, lume mai deloc. Izvorul ne reface proviziile de apa si ne ajuta sa ne spalam. Strangem tot si plecam catre urmatoarea destinatie: Via ferrata in Tofana di Rozes.


Mai multe foto din Cinque Torii gasiti  AICI.


Zile senine!