Franturi de amintiri (1)

Copilaria si adolescenta.

 

De mic copil mi-a placut sa urc. Mi-a placut ideea de a urca. Sentimentul de libertate a alegerii, stanga sau dreapta, ocolesc copacul cazut ori sar peste el. Mici amanunte nesemnificative pentru un adult,  dar care pentru copilul din mine insemnau enorm.

Taberele scolare de peste vara la munte (pentru asta trebuie sa multumesc parintilor) probabil au contribuit si ele. Concediile petrecute cu familia (si) la munte si-or fi pus si ele amprenta pe nestavilita pasiunea ce avea sa se nasca intr-un copil altfel crescut la oras si cu bunicii la campie.

Am doar franturi de amintiri din taberele scolare ale varstei  6-10 ani, insa bine intiparite in minte: imensa (pentru micul copil de atunci) padure de jnepeni de la Piatra Arsa, unde ne jucam pitita; haul ce se casca la picioarele noastre pe brana mare a Caraimanul spre cruce; prapastiile de sub telecabina pe unde auzisem ca merg  oamenii mari; cascada Urlatoarea; urcusul pe partia de schi catre Clabucet; dealurile din jurul Tusnadului.

De neuitat imi este si ziua in care am ajuns la soseaua catre Paltinis. Conform obiceiului pe atunci, masinile ceva mai vechi se “odihneau” o perioada pentru racirea apei inainte de efortul urcusului pana in statiunea montana. Impreuna cu mama am plecat prin padure de-a dreptul taind serpentinele, bucurandu-ma ori de cate ori intersectam soseaua si reintram in padure. Nu mai stiu daca eram sau nu pe vre-o poteca marcata (nu aveam eu atunci notiunea asta) insa mi se parea ca fac ceva cu totul deosebit, mai ales ca nu mai era nimeni  care sa faca asta, toti ceilalti stateau la masini. Mai tarziu, clasele gimnaziale fiind, plecam cu mama sau chiar singur pe dealurile din jurul statiunilor pe unde eram cazati.

Prima experienta la cort a fost mai degraba neagreabila. Pe valea Doftanei,  3-4 masini de prieteni ai parintilor mei, evident fara a cunoaste prea multe despre camparea la cort, probabil de un 1 mai sau 23 august. Nu tu salteluta, nu tu sac de dormit, s-a dormit direct pe cort, eu fiind mai mic am dormit in capatul cortului intre batul de sustinere (cort mare Cerna, de 4 persoane) si marginea cortului, de-a curmezisul.. Mai mult s-au plans adultii, probabil ca noi, copii, eram prea obositi ca sa mai bagam in seama “salteaua” tare si rece. Acolo am mancat cei mai mari pepeni din viata mea (erau aproape cat mine) adusi de cineva care era director la fabrica de medicamente, evident procurati “pe sub mana” datorita functiei.

Pe la 16 ani (deja dupa evenimentele din 1989), ca premiu pentru admiterea in clasa a 11-a (unii isi amintesc de celebra treapta a II-a) am plecat singur, fara parinti (eram un grup de 4 baieti cu varsta intre 14 si 17 ani). Pe vremea aceea la munte insemna clar o cazare pe valea Prahovei iar marile trasee realizate atunci au fost urcusul pana la Garbova, vizitarea cascadei Urlatoarea si coboratul pe valea Caraimanului (Jepii mici).

In anii urmatori iesirile la munte au disparut pemntru a reaparea brusc si cu o intensitate sporita in anii studentiei. Dar asta este o alta poveste.

Zile senine!