V. Adanca, vf. Omu, v. Alba - primele nemarcate pe zapada

Aprilie 2007
Marian Anghel (ghid), Radu Hera, Gabi Colea, participant nr. 4 (nu-mi amintesc numele)


Dupa ce in toamna 2006 participasem la cursul de initiere alpinism vara iar in iarna fusesem si la vf Omu in primavara am vrut sa intru si pe nemarcate, pe vaile alpine in conditii de zapada. Cum era prima data pe acest gen de trasee am apelat la Marian Anghel, cu care facusem si cursul. El a propus V. Adanca, iar faptul ca ajungeam si la vf. Omu imi era de ajuns.
Valea Adanca si traseul parcurs
Asadar, vineri seara, impreuna cu Marian si Radu mergem la cabana Poiana Izvoarelor, cel de-al patrulea urmand a ajunge sambata dimineata. Rememoram diverse momente din timpul cursului din toamna (Radu a participat si el atunci), Marian ne spune cate ceva despre traseul ce urmeaza sa-l facem si mergem la odihna. Nu inainte de a pregati bocancii (curatat, ceruit, lustruit  :)

Dimineata plecam cam cu juma de ora mai tarziu decat era programat (cred ca am plecat pe la 7.30). Se anunta o zi cu soare si cald (adica maxima peste 0 grade sus in creasta)

Ajunsi in Poiana Morarului iar mai apoi in Poiana cu Urzici, avem o priveliste a Acelor din "cealalta parte" ca sa spun asa.

Si traseul pe unde urma sa mergem noi astazi (foto realizata de Costin, 1 an mai tarziu)

Valea nu este grea, atunci cand saritorile sunt acoperite de zapada. La umbra zapada era excelenta pentru coltari, la soare insa era deja moale si umeda. Evident, gecile dispar de pe noi, la mine kilogramele in plus duc si la trasnpiratie abundenta. marian merge in fata si bate urme acolo unde este nevoie.

La iesirea din vale, o luam pe coasta din dreapta si facem un popas la Coltul Vaii Adanci, un loc cu o priveliste mirifica. Caprele negre isi fac si ele aparitia pe Morar, zapada topita in multe locuri lasand la iveala ceva fire de iarba.

Dupa o gustare si lafaiala la soare o luam mai departe catre creasta Morarului, pe crestulitza ce desparte v.Adanca de valc. Morarului. Foarte frumoasa zona aceasta,colegul cu nr 4 este impresionat si-l roaga pe Marian sa-l lege in coarda pana in creasta Morarului.



Iesim in Creasta Morarului, undeva dupa Acul Mare. Este mult soare, dar si vantul adie asa ca ne obliga sa ne pastram echipati.
Radu, Marian, eu, colegul
De aici mai este ceva de mers pana la vf. Omu. Ajunsi acolo, cabana este inchisa iar la meteo nu ne puteam caza. Asadar mai departe, catre Babele. Schimbare de plan pe care eu am simtit-o destul de mult, fizic, ajungand la Babele foarte obosit. In cabana era rece, in camera s-a mai incalzit de la noi, dar cu sacul de vara si cu 2-3 paturi a fost ok pana la urma.
Vf si cabana Omu
Vedere de pe Vf Bucura Dumbrava (vf. Ocolit)
A doua zi Marian decide sa coboram pe v. Alba. De la Babele pana la intrarea in vale am resimtit oboseala din ziua precedenta, apoi insa mi-am revenit si nu am mai avut probleme. Nestiind foarte sigur cum este zapada, Marian ne leaga in coarda.

Sesiune foto la saritoarea carnului:
In poiana "la verdeata" vedem urmele avalanselor de primavara:

Pentru mai multe fotografii click AICI.


Zile senine !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu