Albisoara Crucii am dorit ... Albisoara Branei a iesit(5 strengari si-o strengarita)

Traseu de alpinism, vale de abrupt, grad de dificultate 1B (vara). Iarna, depinde foarte mult de conditiile din teren, de prezenta zapezii si de situatia saritorilor (astupate sau nu).

Necesita cunoasterea temeinica a tehnicilor de folosire a  echipamentului de iarna (coltari, piolet, asigurare la pioleti, etc), o buna pregatire fizica precum si experienta in ture de iarna. O coarda ne poate scuti de emotii.

Echipa: Ileana, Pishti, Mihai, Florin, Alex, Gabi

Ianuarie 2010.




UPDATE: am crezut ca am fost in Albisoara Crucii dar ulterior, la sfatul unor amici si dupa analiza si a altor descrieri am ajuns la concluzia ca am fost in Albisoara Branei.

Reusim cumva sa ne trezim la 4.30 pentru ca la 5.20 sa pornim din Busteni catre tinta noastra de astazi, Albisoara Crucii, vale indelung visata de Mihai si parcursa de Pishti de cateva ori.

Este inca intuneric cand iesim din padure. Ajungem in poiana „La Verdeata” unde ne echipam cu cele tehnice.

 Intre timp incepe sa se lumineze si apar primele imagini care ne vor rasfata pe parcursul intregii zile. Aici V Alba la ivirea zorilor.

Iesim din V Alba spre stanga. Urcusul este sustinut inca de la inceput, panta fiind destul de inclinata.Urmeaza o traversare si apoi o treapta cu ceva dificultati cauzate zapada care in aceasta zona este tip pulver, inca netasata.

Mai departe valea sa ingusteaza, pe alocuri avand aspect de canion. Noi suntem intr-o forma de zile mari, glumele si voia buna ne fac sa nici nu observam frigul sau vantul. Soarele incepe sa bata pe peretele Vaii Albe, peste marea de nori ce acopera Valea Prahovei si Busteniul, dar ne lasa sa contemplam Postavarul si Piatra Mare.

Ajungem la o saritoare partial astupata unde Alex profita de un piton si monteaza o asigurare, pentru a evita emotiile inutile si / sau accidentele stupide.

 Dupa saritoare mai este un prag de trecut, mai scurt si fara pericol in caz de cadere (bineinteles in afara de posibila dauna emotionala adusa ego-ului fiecaruia). Aici trecem la 2 pioleti, folosind fiecare stilul propriu ... putin probabil sa fi fost si stilul artistic.

Pshti intra hotarat si trece repede

Eu si Mihai

Trecem saritoarea la 2 pioleti

Ceva mai incolo valea se largeste considerabil, zapada se imputineaza si avem o zona cu multa iarba si piatra, mixt la greu, noroc ca nu este foarte inclinata.

Deja spre ora 9.30-10.00 facem o pauza de alimentare si admiram minunatiile ce ne inconjoara. Insa incepem sa simtim si frigul iar vantul vrea sa faca parte din grupul nostru si se tot invarte printre noi. Brr.... chiar ca e frig!

Plecam, si o luam pe limba de zapada din dreapta.

Pisti, Florin si Ileana maresc viteza si ajung in zona finala, unde peisajele devin din ce in ce mai ametitoare.

Trebuie insa sa si decida pe unde facem traverseul ce ne va scoate in platoul Bucegilor, aproape de crucea de pe Caraiman. Se hotaraste traseul si iata-i la lucru, deschizatori de drumuri  ... aaa, scuze, poteci

Iesim si noi, cei din grupa a doua, din vale

 Alex se angajeaza imediat in traversare, urmat de Mihai si eu inchei plutonul. Traversare nu foarte dificila (mai ales pentru ca urmele erau deja batute de colegi) dar foarte expusa si nerecomandata cardiacilor.

Primul grup a iesit pe platou pe la 11.30 ultimul pe la 12.00.

Pe platou un soare orbitor si un vant puternic ne condimenteaza calatoria.  Iata-ne stransi la un mic consiliu si o fotografie.

Ileana

Baietii: eu, Alex, Florin, Pisti si Mihai in picioare

Decidem sa coboram pe V Alba, asadar mai avem de urcat panta ce ne scoate in vf Caraiman. Aici vantul suiera de-a dreptul, dar admiram de jur imprejur

 

Intram in V Alba si vedem ca deja plafonul de nori se ridicase considerabil, deci aveam sa mergem si prin ceva ceata. Dar asta nu ne sperie, in mars voios de alpinist ori aplicand neortodoxa tehnica „fundulea” pierdem rapid altitudine.

 Si acum, un episod palpitant.

 Prin dreptul valcelui ce coboara din Blidul Uriasilor incepe sa curga ceva zapada formand o cascada. Florin decide ca e cazul sa faca un „dus” in cascada.  Sa-l vedem in actiune :

Spre"dushul" de zapada

oops! ce-i asta? nu e de bine... cu toata viteza inapoi

am tras o emotie .. acum sunt linistit

Oooops! Da, a fost palpitant! Placa nu a luat-o la vale iar grosimea era de doar cativa centimetri. Oricum, avertismentul trebuie luat in serios si lectia trebuie invatata temeinic!

Si acum Sticla! Ce e asa special cu Sticla? Ei bine, special este faptul ca desi initial am crezut ca vrea sa ne paraseasca, aruncandu-se pur si simplu din sacul lui Florin in timpul traverseului din finalul vaii ..ei bine, nu asta a fost intentia stimabilei.

Dansa doar a dorit sa scape de lichidul pe care trebuia sa-l care, pentru ca mai apoi, iata!, sa ne reintalnim! Hmm... asa loialitate mai rar!

Sticla

Coborarea a durat exact 1 ora din platou pana in poiana La Verdeata, toate saritorile fiind astupate.

Pe alocuri erau ceva placi mici de vant si nu mai groase de 4-5 cm.

Mai multe foto  aici.

Zile senine!