Iezer (cu final neasteptat)

Decembrie 2009
Gabi si Ileana

Cum ne-a stat noua bine o perioada, turele se prelungesc pana in noapte si in plus, daca mergem pe trasee marcate, facem ce facem si ajungem tot pe nemarcate (asta ca sa nu spun ca o rataciram putin).

Pe o vreme de iarna destul de uscata dar foarte friguroasa (cred ca am prins cea mai geroasa noapte a perioadei respective) plecam undeva sambata spre pranz din Azuga spre Iezer. Abia in partea de sus a culoarului Rucar-Bran apar semne de iarna evidenta, chiciura cat cuprinde care creeaza peisaje deosebite.

De la cabana Voina o luam usurel pe punct albastru catre refugiu. Daca l ainceput poteca este frumoasa in curand ajungem la niste doboraturi pe unde facem genuflexiuni si sarituri pe sub si peste trunchiuri, ca intr-o cursa peste si pe sub obstacole.

Trecem de acesta zona si intalnim paraul ce pe alocuri este inghetat. Mai sus poteca si albia paraului merg concomitent pana la un punct unde trebuie sa traversam apa, o chestiune mai delicata.

Totul este inghetat de la frig sus se zareste ceva ceata iar noi resimtitm efortul de a urca. Ultima parte este destul de sustinuta si trebuie si coltarii pe o portiune.
Refugiul ne asteapta, e gol si inghetat si el. Frig si inauntru. Desi sunt sobe de unde lemne? Ne incalzim noi cumva.

Cum era destul de devreme plecam pe poteca marcata catre vf Iezer si ca idee de a face o recunoastere pe unde urma samergem a doua zi. Pana pe varf nu a fost greu, am avut vantul cumva din spate, vizibilitate, etc
La intoarcerea de pe varf am luat vantul in plina figura. Cagula era jos. Asa ca am facut dublu ca timp, plus ca jumatate de fatza era aproape inghetata. Vantul nu era foarte puternic dar batea destulcat sa te inghete. Plus ca soarele era si el deja la culcare.

Ne bucuram cand revenim la refugiu. Strang toate saltele, inconjor cu ele paturile unde vom dormi si creez un fel de incapere, "garsoniera" i-am spus noi. Chiar a functionat, in cubul nostru temperatura era sensibil mai ridicata decat in restul incaperii.

Ileana, la masa in "garsoniera"

Seara fiind, frig cat cuprinde, ne bagam in saci si ne punem la povesti. Mai mult Ileana ca ea avea ce povesti, expeditia din Caucaz fiind pe primul loc. Eu , obosit (veneam de la petrecerea de sfarsit de an a firmei cu 1 noapte inainte) am cam adormit. La un moment dat fac jumatate de ochi si spun Ilenei ca povesteste foarte frumos dar ca eu deja dorm si sa-si pastreze ceva amintiri si pentru data viitoare. Nu stiu ce o fi zis sau ce o fi gandit ca imediat am adormit la loc.

Dorm ce dorm si ma trezesc. Ma intorc de pe o parte pe alta si incep sa-mi fac griji "sa vezi ca m-am trezit in miezul noptii si ma chinui pana dimineata". Cum pusesem saltele si la geamuri, era bezna inauntru. Imi fac curaj sa ies din sac ...brrr....mamaaa ce frig este !!!!
Zaresc o geana de lumina pe langa o saltea, ma duc pana acolo si ... victorie !!!! Afara este lumina. Ileana doarme dusa, ma gandesc s ao mai las putin, asa ca rasplata a probabil frumoaselor povestiri despre Caucaz pe care s-a chinuit sa le spuna unui adormit.

Ies din refugiu si vad marea de nori ce ne inconjoara si Bucegiul parca in flacari, un rasarit de soare mult asteptat;

Intr-un final se trezeste si Ileana, mancam si plecam. Nu o mai luam pe poteca marcata, care face un ocol, ci de la refugiu ne indreptam spre saua de dinainte de vf. Iezer, zapada fiind excelenta. Uite la ce ajuta si recunoasterea si inghetul de aseara..hihihi...

Suntem gata de plecare

Soare, frig de crapa pietrele si marea de nori sub noi, undeva pana pe la 1800m.  Usor, usor, urcam panta ce ne solicita din ce in ce mai mult. Ajungem in cresta si privim in urma.

Urme prin zapada,  dovezi efemere ale trecerii noastre:


Ajungem pe vf Iezer si urmeaza cea mai tehnica parte, cresta ce face legatura intre acesta si urmatorul varf, vf Rosu, cel mai inalt din masiv.
Coborarea este cea care necesita atentie sporita la cornise si la pietrele de sub zapada. Din sa, urcusul nu mai prezinta pericol ci doar putin orientare pt a ajunge cu bine sus.

Pana pe varf ne delectam cu privelisti largi si incercam sa ghicim muntii: Fagarasul (cu piramida Vistea-Moldoveanu), Cozia, Parangul, se vede si mai departe...extraordinar.

Pe vf Rosu:

Mai jos unii se stramba la noi, sau ne asteapta...ori doar se joaca:

Dupa ce coboram de pe varf  creasta se domoleste, doar urmatorul varf (Piscanu) este mai obositor, celelalte ce urmeaza nu mai sunt nici atat de abrupte nici atat de obositoare, pe timp de ceata insa orientarea poate fi extrem de dificila. Sa spunem ca este un platou al Bucegilor in miniatura.

Pana aici toate bune si frumoase, decidem sa mergem pe creasta si sa facem retargerea pe plaiul lui Patru. ceta urca usor acum cred ca este undeva la peste 2000m, refugiul fiind deja acoperit. In fapt, cum cobori putin sub creasta intri in ceata.

Duap ce trecem de vf Batrana stim ca trebuia sa coboram. Coboram si intram in ceata deasa. Vedem primul stalp de marcaj cu triunghi rosu, nu si pe urmatorul. Scot busola, ma ghidez cu harta si determin un unghi de coborare.
Eroare: unghiul de pe harta nu este cel corect. lterior am observat ca de fapt poteca face o intoarcere de cam 150grade fata de creasta (evident in coborare d epe vf Batran) si nu doar 90 grade cum apare pe harta.

Ne trezim undeva langa un abrupt. Ooops, nu e pe aici. Hai ceva mai inapoi, totusi cu grija sa intram in alte chestii grave.Uite ca si aici e abrupt, hai inapoi  de unde am venit. Si uite asa ne-am plimbat o vreme intre cele 2 fire ale izvorului Fracea, de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga.
Intr-un final, hai la vale vedem ce o fi nu prea avem de ales, in ruptul capului nu credeam ca am depasit plaiullui Patru - conform hartii si unghiului facut de poteca pe harta fata de creasta.

Iote-ma si cu harta in fata, nedumerit:

Si uite asa am coborat de-a dreputl.Initial prin ienupar apoi au aparut jnepenii. Aici am innotat printre ei, multe crengi le-am folosit drept lift. Ne urcam pe craci langa tulpina si pe masura ce inaintam spre varf ele ne lasau usor pe urmatorul jneapan. Si tot asa cam 1 ora. Avem ace pe sub toate hainele. Problem noastra este ca deja auzeam apa atat la stanga cat si in dreapta si ne era clar ca undeva va avea loc o jonctiune. Si nu stiam cum se va termina peretele: abrupt sau ne va permite sa-l coboram.
Am avut noroc, am putut cobori relativ usor la confluenta celor 2 parauri. Am continuat pe marginea paraului care acum varia intre 2 si 6-7 metri latime. Insa nu a fost ca o plimbare pe langa rau sau prin chei. Nuuu!!! De multe ori a trebuit sa o luam direct in sus pe versant caci stanci masive ne blocau accesul pe albia raului. Si nu era mereu usor, panta mare, pe covor de frunze iar dedesubt pamant ud. Dupa 2-3 astfel de urcusuri si coborasuri deja nervii nostri erau intinsi...oare cat mai mergem asa?
 Am si traversat de 2 sau de 3 ori raul. Nu a fost o placere ci o necesitate.


Dupa cam 3 ore de astfel de traseu un nou baraj ne blocheaza calea. Pare totusi ca nu e natural, mai degraba unul din acele mici baraje puse pe cursul raurilor de munte pentrua opri aluviunile sau trunchiurile aduse de apa la topirea zapezilor sau in urma averselor.
Nu vedeam totusi foarte bine,oricum ar fi fost trebuia din nou s aurcam pe versant si sa gasim o coborare.
Am urcat, de data asta nu foarte dificil, iar sus am observat ca se poate cobori usor pe partea cealalta, unde parea o alta albie de rau ceva mai primitoare. Duap ce coboram, eu ma opresc sa ma odihnesc putin iar Ileana se uita prin jur. Deodata o aud mirata: "ma, astia au facut drum pe albia raului?" Sar in sus, m auit si eu si vad ca suntem pe un drum forestier.
Ahaaaa...muult mai bine asa, macar putem merge linsititi. Dupa 5 metri hop, un marcaj, banda albastra. Ce naiba, sa fim chiar acolo? Ei da, chiar acolo eram, pe drumul dintre Cuca si Voina. Cativa metri mai incolo, pe dreapta zaresc si barajul de mai dreveme. Bun asa, hai la drum ca suntem ca si acasa.
Ne-a luat cam 4 ore balauritul de cand am pierdut poteca pana am iesit la drum

In Campulung ne oprim la o saormerie ... eu in colanti cu pantalonii scurti deasupra, restul hainelor fiind relativ ude. Tremuram 5 minute pana e gata mancarea, cu capul bagat pe ferestruica vanzatorei, pentru a ne incalzi. A fost cea mai buna saorma din acel an !


Zile senine!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu