Acele Morarului


Septembrie 2010
Monica, Mihai, Dan, Dinu, Gabi

Textul acestui jurnal a fost pregatit de catre Monica Tocaciu, subsemnatul fiind cam uituc si cam lenes.
Asadar, urmeaza o prezentare frumoasa prin ochii unui participant in premiera la crestele ascutite ale Bucegilor.

Textiera
Vineri pregatesc toate cele necesare pentru a doua zi (18 septembrie 2010). Dupa doar 3 ore dormite, la 5,45 Gabi, Dan si Dinu ajung la mine in zona, ma imbarc in masina si mergem spre Otopeni, de unde il luam pe Mihai.
Ne indreptam spre Busteni. In Busteni intram pe Valea Cerbului, pana la locul unde incepe traseul nostru. Aici lasam masina, ne echipam si la deal cu noi.

 Mergem spre Valea Cerbului si avem un ritm destul de bun. Mihai, Dinu si Dan fac cu schimbul la caratul corzii, cate jumatate de ora fiecare. Eu sunt scutita medical azi de la aceasta activitate, din cauza genunchiului. Parca ajungem imediat in Poiana Costilei.

Intram pe Valea Cerbului si Gabi incepe sa ne arate vaile, spunand cum se numesc. La intrarea in Valea Urzicii facem o mica oprire si mancam cate ceva.


 Continuam sa urcam pe Valea Cerbului care se deschide din ce in ce mai larg, permitandu-ne sa cuprindem cu privirea multitudinea de vai si valcele care se insira de o parte si de alta a ei.
Curand ajungem in locul unde trebuie sa parasim Valea Cerbului si sa intram pe Brana Mare a Morarului. Aici mai facem o scurta oprire si ne uitam si pe schitele cu vaile, incercand sa le identificam.
Gabi, cu schita in brate
Urcam pe Brana Mare a Morarului, iar peisajul care ni se infatiseaza este de vis, din ce in ce mai spectaculos pe masura ce inaintam.
Nu pot sa nu ma opresc ca sa fac poze, parca cu fiecare metru cu care inaintez vad un unghi si mai frumos. Incerc sa cuprind cat pot de mult din frumusetea locurilor, m-as aseza in iarba moale mangaiata de vant si as ramane acolo in linistea muntelui sa ascult si sa simt, sa opresc timpul in loc.
Pe Braul mare al Morarului
Trecem de Fantanita si facem un scurt popas in Saua Fantanitei, acolo unde mancam si exersam nodului Machard. 
Fantanita, de fapt o piatra pe care se scurge putina apa (asta daca nu seceta)
Gabi face bucle din cordelina pentru cei care nu au. Luam fiecare cate un bat si incercam sa executam cat mai corect nodul. 
Dinu, cu nodul bine facut
Mai facem poze cu peisajul, se vad foarte frumos statiunile Busteni si Azuga, Muntii Baiului, Muntii Neamtului, Piatra Mare, Postavaru, cabana Diham, chiar si Ciucasul, in departare.
La masa
Din Saua Fantanitei continuam sa mergem putin pe Braul Mare al Morarului, printre jnepeni, trecem de Valea Comorilor si urcam pe portiunea finala a Vaii Bujorilor spre Creasta Ascutita


Ajungem pe Creasta Ascutita, care imi aduce aminte de Creasta Sudica din Piatra Craiului. De jos parea mult mai ingusta decat este de fapt. Avem acum in fata Acul Mare.

Mihai, pe Creasta Ascutita

Ne uitam inapoi catre Creasta Ascutita
Inainte de creasta Acului Mare ne echipam si ne imbracam mai gros, vantul bate destul de tare. Gabi porneste primul, filat de Dinu, apoi pleaca si Dan, pentru intaia oara pe un astfel de traseu. Urmeaza Dinu, apoi eu si Mihai inchide grupul. In timp ce eram pe Acul Mare ne ajunge din urma si echipa pe care o vazusem mai devreme pe Brana Mare.

Acul Mare este cel mai aerian, ofera senzatii dosebite. In dreapta si in stanga imaginile gonesc rapid la vale, totul este impresionant. Cu atentie, traversam cu totii primul ac si ajungem la pitonul de rapel. Aici se pot face doua rapeluri mai scurte sau unul lung pana in Strunga Acului Mare. Gabi pregateste corzile pentru un rapel lung si ne mai explica cum e cu nodul Machard.

Gabi pleaca primul in rapel, urmat de Dan. Intre timp, echipa din spate ne ajunge si miscandu-se ceva mai repede ca noi o iau inainte si fac rapel de la pitonul intermediar. Plec si eu in rapel, prima data cu nod Machard. Pana acum am facut rapel fara nod de asigurare, dar este mai usor decat ma aseptam. Urmeaza Dinu si in final Mihai.
Ajungem in Strunga Acului Mare aproape concomitent cu cealalta echipa, care pleaca inaintea noastra pe Degetul Rosu, pe varianta care porneste in stanga, pe niste brane inierbate.

Pleaca si Gabi, pe aceeasi varianta abordata de echipa cealalta, eu il filez. 
Unii cu privirea: Dinu, altii cu munca: Monica la filat
Baietii fac poze. Dupa Gabi urmeaza Dan. Imediat ce ajunge, plec eu cu Dinu. Chiar cand incepe sa se zareasca Dan, il aud pe Gabi ca striga sa ma grabesc sa il filez, plecase in urcare pe Degetul Rosu si ajunsese la un pasaj mai dificil. Las rucsacul, urc rapid si il filez pe Gabi. Ajuns sus, ma fileaza si pe mine, ca sa urc. La pasajul mai dificil abordez o alta varianta decat cea pe care a urcat Gabi, mi se pare ca m-as descurca mai bine pe acolo.

Depasesc pasajul si ajung pe Degetul Rosu unde incep sa ma uit dupa controversatul caiet. Intre timp ajunge sus Dinu, urmat de Mihai. De data asta Dan ramane jos. Ne notam si noi in noul caietel bucuria ca am ajuns in aceste locuri extraordinare, apoi pun la locul ei, in siguranta, cutia. Facem cateva poze si pornim intr-un rapel scurt. Intai Mihai, apoi eu, Dinu si Gabi.
Mihai pleaca pe coarda in cel de-al doilea rapel si dupa ce ajunge jos este urmat de Dan. Plec si eu, concomitent, pe semicoarda. La fel procedeaza si Dinu cu Gabi, unul pe coarda, celalalt pe semicoarda. Ajungem in Strunga Degetelor.
Gabi, Dinu si Dan pleaca spre Acul Crucii. Gabi urca primul fiind urmat de Dan si de Dinu. 
Acul Crucii, Gabi este sus, Dan il urmeaza
Cand porneste si Mihai, Gabi deja coboara de pe Ac. Nu este prea generos in spatiu pe varf si in nici un caz nu incapem toti 5 in acelasi timp.
Dan deja este sus
Eu il filez pe Mihai, intre timp Gabi, Dan si Dinu coboara la pitonul de rapel. Vantul bate continuu si ma ia frigul de la stat pe loc, dar nu am cum sa imi pun ceva pe mine, nu stau in cea mai buna pozitie, nu am nici loc, asa ca incerc sa nu ma mai gandesc la asta. Raman singura, ma bucur de liniste si de peisaj. Este extraordinar cum se vede de aici, parca visez. Cerul, in lumina calda a apusului, pare a fi un tablou. Ma trezesc din visare cand primesc unda verde sa pornesc si eu.
Ajung pe Ac si incerc sa evit sa ating crucea, este foarte instabila. Stau cateva clipe aici incercand sa cuprind in inima tot ce imi ofera muntele. Ne-a primit inca o data cu bratele deschise si ne-a aratat toata frumusetea lui. Am senzatia ca timpul s-a oprit in loc si plutesc deasupra tuturor lucrurilor superficiale, trecatoare. Parca nu mai exista nimic rau. E un sentiment extraordinar ce nu poate fi cuprins in cuvinte.
Frigul ma face sa ma misc din loc; cobor pana la piton. unde mai este doar Mihai si fac ultimul rapel, in Strunga Acului de Sus. Dupa ce ajung vine si Mihai in rapel.
  
Aici, vazand ca deja este tarziu, decidem sa nu mai urcam pe Acul de Sus ci sa coboram pe valcelul care porneste din Strunga in partea sudica. Dan, Dinu si Gabi o iau repede la vale. Eu imi pun polarul si caciula. Mai punem din echipamentul de pe noi in rucsac. Pastram doar ce ne trebuie pentru rapel, in caz de nevoie.
Pe aici, la vale
Coboram pe panta destul de abrupta si incepe sa se insereze. La un moment dat facem dreapta, Gabi este in fata si incearca sa gaseasca varianta cea mai buna pentru coborare. Intre timp se intuneca complet si pe cerul senin si instelat apare luna, aproape plina. In aceasta lumina de poveste Costila pare un urias.
Ajungem intr-un loc unde facem o scurta oprire pentru identificarea variantei optime de coborare. La lumina frontalei vad ca si aici este plin de flori de colt, abia ai pe unde sa calci. Pe partea cealalta, pe o vale din Costila vad luminile a trei frontale, le arat si baietilor ca nu suntem singurii care coboara.
Intram pe o portiune plina cu pietre care tine pana ce aproape iesim in Valea Cerbului. O data ajunsi in poteca ne oprim sa mancam cate un sandvis. Ne continuam coborarea pe Valea Cerbului si in dreptul iesirii din Valea Priponului ne intalnim cu posesorii celor trei frontale pe care le vazusem mai devreme in coborare.

Mihai, Dinu si Dan incep sa cante. La inceput cant si eu, dar mi se face prea somn ca sa mai fiu in stare de altceva decat sa merg. Lumea este bine dispusa si pe buna dreptate dupa un asemenea traseu. Dupa miezul noptii ajungem la masina si o data asezata adorm pana la Bucuresti.

A fost o tura mult dorita, una dintre cele mai frumoase pe care le-am facut pana acum, un traseu unic cu o echipa formata din persoane alaturi de care mi-a facut placere sa merg mereu si carora le multumesc pentru turele si momentele frumoase.



4 comentarii:

  1. Faina tura! Felicitari participantilor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Citit, savurat, folositor, impresionanta zona...intimidant. Visez

    RăspundețiȘtergere
  3. Dan,

    Nu mai visa ... actioneaza!


    Zile senine!

    RăspundețiȘtergere