Cu painea-n spate printre nameti

11 feb 2012
Participanti: Ileana, Adi, Costin, Bogdan, Gabi si Vali ("ghidul" catre Cotatcu)
Locatia: satele Cotatcu si Plesesti (com Podgoria, jud Buzau)


11 februarie fusese rezervata unei ture de cocotz in Ch Rasnovului, prilej de initiere pentru Adi si Ileana in catararea pe mixt. A fost insa sa fie o initiere intr-ale iernii in Baragan.

Vineri am luat decizia de a incerca sa ajungem undeva, intr-un sat izolat. Vazusem, auzisem despre nenumarate astfel de sate insa mi-era dificil sa ma hotarasc incotro. Am sunat cativa amici de prin orasele mai apropiate de zonele cu probleme, am primit detalii si intr-un final am decis unde sa mergem: satul Cotatcu, de langa Ramnicu Sarat.

Traseul parcurs: Podgoria-Cotatcu-Plesesti (cu rosu, la dus); Plesesti-Podgoria (cu albastru, la intors)

A anuntat lucrul acesta colegilor mei de serviciu sin in mai putin de 2 ore am strans peste 500 lei. Adi a mai strans si el de la cunsotinte (chiar si de la unele cu care nu mai vorbise de luni bune) iar Costin a contribuit si el la strangerea de fonduri.

Aici vreau sa multumesc tuturor acestor persoane care au contribuit: colegilor mei de birou, prietenilor si cunostintelor lui Adi si lui Costin. Fara ei probabil ca mul tmai putine persoane ar fi putut beneficia de acest ajutor.


Am strans banii, ce facem cu ei? Dupa discutii, intrebari pe la unii si pe la altii ne decidem asupra produselor ce le vom lua: paine, orez, paste, zahar, ulei, mezeluri, dulciuri si medicamente. Sambata la 6.00 ne vedem la un supermarket, evident personalul de acolo face ochii mari la cantitatile pe care le cumparam. Au fost cam 65-70 kg de alimente.

Pana la Rm. Sarat nu au fost probleme. Din Buzau l-am luat pe Vali (care deja mersese 10-12 km pe jos in ziua precedenta pentru a ajunge la lucru), cel care locuieste in Cotatcu si ne va conduce. La intrarea in comuna Podgoria ne intampina muntii de zapada dizlocati de pe sosea.

In scurt timp ajungem si la excavatorul care lucra la deszapezire. Aici lasam masina (undeva prin mijlocul comunei) si incepem adevaratul drum. Ne echipam si luam sacii in spate, calauziti de Vali.

Mai departe las fotografiile sa vorbeasca.

Imagini din comuna Podgoria:

Drumul catre Cotatcu:

Si imagini din sat:

Ursa, catelul Ilenei si al lui Adi, pe una dintre strazile principale.

Pe drum, tot discutand cu Vali, aflam ca mai este un sat si mai departe dar ca probabil este foarte greu de ajuns la el. Probabil tocmai de aceea atat eu cat si Adi ne hotaram imediat ca trebuie sa incercam sa ajungem si acolo.
Gazdele noastre parca nu ne-ar lasa, nu stiu ce ar putea fi pe drum, mai ales ca avem o portiune si printr-o padurice. Noi am luat insa decizia, urmand a tine legatura prin telefon.
Impartim produsele, o parte o lasam aici cu gand de a reveni spre seara, cealalta parte o punem in saci si o luam la picior.

Pana acolo trebuie urcat un deal, oscurtatura pe poteca (drumul catre Plesesti incepe din Podgoria). Speram sa mai fi trecut cineva pe acolo. Si avem noroc, au mai taiat oamenii lemne au mai mers prin zona si gasim urme.

Incepem sa ne simtim ca pe munte, un pic de urcus, ne incinge imediat desi temperatura e pe undeva pe la -12/-13 grade. Si dupa scurt timp iesim la drum.

Adica, AM IESIT LA DRUM ?? Unde este, asta sa fie?

Mda, doua siruri de copaci pe margini, cam asta ar trebui sa fie drumul. Uite si niste urme, pe aici a mai trecut cineva. OK, pe aici mergem.
Drumul prin padurice este mult mai usor decat ne-am fi asteptat dupa spusele celor din sat. Insa imediat dupa, iesim intr-o faleza unde vantul ne ia in primire in fata si ne va insoti cam 1 ora. Nu foarte puternic dar exact cat sa teinghete..slab pana la moderat in termeni tehnici.

Imagini de pe drum:

Ajungem in sat si nu prea stim ce sa facem. Pe strada nu se vede nimeni. La o poarta apare totusi cineva, atras de latraturile cainelui din batatura. Este o doamna in varsta, pe care o intrebam daca are paine. Destul de tampita intrebarea. Nu stiu de ce. Asa ne-a venit, trebuia sa deschidem cumva subiectul.
Ne raspunde ca nu a mai vazut paine de 7 zile. Scoatem opaine si i-o dam ... nu prea-i vine a crede, pare a nu sti cum sa reactioneze. Nici noi. In cele din urma intrebam daca mai sti eceva batrani, singuri. Ne arat peste drum locuinta unui batran de 91 ani, singur si bolnav despre care spune ca-i mai face ea mancare.

Indraznim sa intram in curte, ne strecuram printre nameti, deschidem cu greu usa veche de lemn si batem la geam. Nu am indraznit totusi sa intram pana in casa. Cu mare greutate apare un batran, destul de linistit desi se vede cu straini in batatura, aproape in casa. Probabil ca cele prin care a trecut o viata-ntreaga precum si iarna aceasta l-au facut sa nu se mai teama de nimic.

Abia pot vorbi, sa-i spun ca am venit sa-l ajutam, emotiile ma coplesesc, iar in momentul in care ma intreaba cat costa mi se umezesc ochii. Nici macar nu mai pot ridica ochii sa indraznesc sa-l privesc. Mai tarziu Adi mi-a spus ca a vazut lacrimi in ochii batranului. A fost momentul de maxima emotie al zilei, cel putin pentru mine.

Ceva mai incolo vedem in curte alti batrani. Intrebam daca nu au nevoie de paine, deja nu mai simtim nici o retinere, doar pentru ast aam venit pana aici. Raspunsul lor este iarasi datator de emotii: "Nu, maica, am facut ieri, mergeti mai inspre sat ca acolo sunt oameni mai cu nevoi". fara comentarii.

Ne uitam si la case, intram in curtile celor ce par mai putin instarite, intrebam despre oameni batrani si singuri, familii cu copii multi. Un localnic ne conduce la 2-3 case unde stau batrane singure. Il intreb daca vrea sa-i dau si lui ceva si ma refuza; "Eu sunt om in putere, dati la babele astea ca nu pot nici merge!"

Alt localnic ne opreste si ne spune ca vecina lui are 6 copii. Dam femeii cate putin din tot ce am adus. Un altul ne indreapta catre alti batrani singuri.Si tot asa.

Am terminat tot ceea ce aveam in rucsaci si ne incearca un sentiment amestecat, de bucurie dar si de tristete. Evident, ceea ce am adus noi a fost mult prea putin fata de ceea ce am fi dorit sa facem. Nutrim insa speranta ca ceea ce am facut noi va fi un exemplu si pentru multi altii.

Data fiind ora destul de inaintata (17.30) si drumul lung pe care il aveam in fata, il sun pe Vali si il rog sa distribuie el in Cotatcu. Oricum avea pregatita lista cu persoanele la care sa mergem, doar ca se va duce numai el, fara noi. A doua si aveam sa aflu ca oamenii intrebau cui sa multumeasca. In general raspunsul a fost "Celui de sus ca mai exista oameni pe pamant".

Drumul de intoarcere a fost un mars fortat de aproximativ 12-13 km. La lumina zapezii si a lanternelor. Am discutat destul de putin, probabil toti eram coplesiti de cele vazute. In Podgoria, drumul fusese deszapezit inca 2-3 km (doar in localitate) insa putin probabil sa poata ajunge curand la cei izolati.

Ajuns acasa dupa miezul noptii aveam sa aflu ca un camion cu ajutoare a ajuns la Podgoria. Insa nu au putut ajunge nici la Cotatcu si nici la Plesesti, doua dintre satelei zolate de nameti pentru inca cine stie cat de acum incolo.

Cum a vazut Costin aceasta actiune puteti citi   AICI - "Buzaul sub zapada".


Zile senine!