Albisoara Hornurilor

August 2007

Am oscilat intre a posta sau nu acest jurnal. Pana la urma am decis sa-l postez, nu atat pentru “faptele de vitejie” ( a se citi nebunie,  sau cum vreti voi) prin care am trecut, cat pentru ca cei care-l citesc sa aiba informatiile pe care eu nu le-am avut. Nu am facut fotografii, imi cer scuze.
Asadar, planuiam de mult o tura pe Albisoara Turnurilor (1B) cu coborare in Valea Seaca a Caraimanului. Cum cei pe care-i cunosteam aveau deja planuri iar eu tineam mortis la aceasta tura am plecat singur, cu schite si descrierea lui W. Kargel si inca o sumara descriere gasita pe net.
La 09.45 sunt in poiana “La verdeata” si ma uit dupa intrarea in albisoara. Vegetatie multa si decid sa nu intru direct pe vale, ghidandu-ma si dupa descrierea gasita pe net, in care se spunea ca e mai bine sa te abati putin dreapta apoi sa reintri pe vale ceva mai sus.
Eu m-am tot abatut spre dreapta, urmand un hatas apoi prin vegetatie, extrem de dificil dupa care nu am mai gasit o cale de a reveni si tot mergand la dreapta (pe stanga era deja perete abrupt) m-am trezit in Albisoara Hornurilor, cotata 2A. Altceva fata de ce ma pregatisem dar am zis ca daca tot am ajuns aici sa merg mai departe.
Am ajuns la niste hornuri de 20-25 m inaltime, inguste, umede si cu un tavan in capat si am decis sa o iau pe fetzele din dreapta cu zade si jnepeni. Am innotat prin vegetatie, m-am catarat efectiv pe si printre jnepeni peste 1 ora. Am revenit in talvegul vaii printr-o zona expusa si extrem de friabila. Pentru a face 3-4 metri de traverseu (nu catarare!) mi-au trebuit 10 minute.
Am mai urcat cateva mici hornuri cu ceva mazga pe ele pana cand ….. am alunecat vre-o 4-5 metri. Am ramas cu o piatra (pe care o credeam priza buna) in mana, un picior a alunecat si .. asta a fost! Noroc ca nu am cazut pe spate ci am alunecat paralel cu stanca aterizand in picioare dar m-am lovit destul de serios la clavicula dreapta.
Dupa 10-15 minute de recapatat suflul o iau din nou pe fetele cu jnepeni apoi vad o zona care mi s-a parut excelenta: o combinatie de conglomerat cu ceva iarba, nu foarte abrupta.  CRUNTA dezamagire !!! O stanca infecta, putreda la propriu, unde am facut 15 metri in 15 minute. Piciorele fugeau ca pe un grohotis umed, cu mainile nu aveam de ce sa ma apuc.
Cum clavicula ma durea si deja nu ma mai puteam baza prea mult pe mana dreapta am decis sa ma retrag. Era ora 14.15, dupa peste 4 ore de balaureala. Am sunat Salvamontul si niste prieteni sa le spun unde sunt si ca am decis sa ma retrag. Am stabilit cu cei de la Salvamont sa-i sun cand am iesit din vale, altfel … urmand sa vina dupa mine, probabil .

Albastru - albisoara turnurilor; verde - albisoara hornurilor; rosu - traseul meu (aproximativ)

 Cum nu ma simteam in stare sa cobor si nici panta nu ma imbia am decis sa rapelez cat se poate de mult prin zonele cu vegetati si pomi. A mers la primele 2 rapeluri, facute dupa niste copacei, apoi am ajuns in talvegul vaii de unde nu am mai putut iesi. Destul de greu am gasit tancuri, copaci cazuti, etc., dupa care sa fac rapel, ramaneam cu ditamai bolovanii in mana.
Pe scurt, de la ora 14.30 pana la 18.30 am facut rapel dupa rapel, mai usoare sau mai grele, prin hornuri inguste si surplombate sau pe fetze verticale..
La un moment dat al 6-lea simt (pe care acum sunt convins ca si noi, oamenii, il avem) imi intoarce capul spre dreapta. Imediat un bolovan cam cat capul unui om trece pe langa capul meu,atinge usor casca si ma loveste serios in bratul stang (acum parca ca am tatuaj acolo).
La 18.30 sunt in valea Alba, anunt pe toata lumea ca sunt OK, la 19.15 sunt la Caminul Alpin, ma urc in masina si plec acasa. Foarte obosit, dar fericit ca sunt intreg. Peste noapte nici un am putut dormi gandindu-ma la ce s-ar fi putut intampla in acea zona extrem de friabila si expusa.

Pe scurt despre Albisora Hornurilor (probabil ca tot versantul albisoarelor este asa):

-         zone multe cu stanca putreda
-         pietre si bolovani usor de dislocat
-         puncte de umezeala si mazga in locuri cheie
-         cateva hornuri inguste, lungi si verticale, extrem de dificil de trecut (eu nici un am incercat)
-         am ramas putin dezamagit de acest versant, il credeam mai sanatos (dpdv al stancii)
-         nu cred ca voi reveni curand pe acest versant, cel putin nu vara, iarna e altceva
Restul … e bucuria vietii, a unei zile petrecute la munte si satisfactia de a fi luat o decizie care s-a dovedit a fi cea mai buna, aceea de a ma retrage la timp (zic eu). Sper ca cele de mai sus sa-i ajute pe cei care doresc sa mearga pe acest versant.