V Bujorilor - BMM - valcel - V Bujorilor

Martie 2012
Ileana, Adi, Dinu(tzu),Gabi


Spre sfarsit de iarna avem in plan creasta Acelor. Iar cea mai lesne cale catre creasta (atunci cand avem zapada) este valea Bujorilor.

Asa ca iata-ne dimineata (si nu prea ...8.30 ) la Gura Diham, unde lasam masina si ne pregatim de drum.

Pana la cabana de vanatoare zarim urme ale potecii, acum insa acoperita de un strat de 20-50 cm. Facem cu randul la batut urme, cel mai rau este ca atunci cand ai senzatia ca ai pus bine piciorul si dai sa mergi mai departe, atunci piciorul se afunda. Ajungem totusi relativ repede (cam 1 ora si un sfert), luam o gustare si ne echipam cu cele tehnice.

De aici, nu mai gasim nici un fel de urme, iar cei 100m in urcare pana in poteca TR sunt istovitori, zapada pana la brau. Nu am realizat atunci, dar acesta a fost doar preambulul a ceea ce avea sa urmeze.

Pe poteca TR, nici o urma. Nu avem mult de mers si in cateva minute ajungem si la intrarea in V Bujorilor.

Dinu, pe TR la intrarea in vale

Intram pe vale si zapada este cam moale fata de ceea ce ne asteptam. De fapt nu moale este cuvantul potrivit ci ... ZAHAR. Inaintam cu greu dar parca mai mult ne inversuneaza.

Valea Bujorilor

La prima panta mai abrupta incepe si distractia cea mare.

Avem la suprafata o crusta de vant de cam 3-4cm, apoi ZAPADA DE ZAHAR variind intre 50 si 100cm. Este imposibil de mers prin aceasta zapada. Crusta nu tine de nici un fel dar nici nu pot merge direct prin ea, trebuie pasit pe ea pentru a o sparge. Dupa aceea urmeaza o (ne)placuta afundare in zahar in proportii variabile: in cazul fericit pana la genunchi, in cazul mai grav, pana la brau.
Bobitele mici, ca de zahar, nu prind deloc unele de celelelalte. Formeaza o zapada uscata. Nu putem merge nici daca incercam sa tasam cu genunchiul in fatza noastra (ca in cazul zapezii proaspete, sau a celei ude). Presam, dar cand punem piciorul ne afundam. cea mai urata zapada prin care am mers vre-odata!
Nici cel din urma noastra nu beneficiaza prea mult de urmele celui din fata, pentru ca zapada nu se taseaza, ramane ca un rau valurit, de zahar.

Cum ochim un copacel, mergem direct catre el...pardon, innotam direct catre el, pentru a ne ajuta de ramurile sale. Ne mai ajutam si de bolovanii de pe marginea vaii - ne agatam cu pioletii  tehnici si-i folosim la tractiune.

Eu sunt in zapada pana la brau, Ileana abia a iesit din transeul ei

A trecut peste jumatate de ora si noi am inaintat 50 m. Pe poteca TR trece un grup mic, caren epriveste o perioada apoi isi vede de drum. Ce-o fi fost in mintea lor vazandu-ne bagati cu totul in zapada ?!

O trimit pe Ileana prima. Pe considerentul ca este mai usoara si crusta o mai tine din cand in cand, plus ca nu se afunda asa ca noi. Fain, nu...? Trei baieti trimit o fata sa le sparga urme !!!  Dar s-a dovedit o solutie bunicica. Crusta crapa sub ea, iar eu veneam si treceam prin crusta (nemaifiind nevoit sa pasesc si peste ea). Dar nu a fost cu mult mai usor. Cel din urma mea trebuia sa stea aproape de mine, daca se departa la mai mult de 2m, nu mai putea beneficia de santul facute de mine, caci totul se astupa cu aceasta zapada.

Intr-unul dintre putinele locuri unde am stat deasupra zapezii si primul colt insorit al vaii (in dreapta ceva mai sus)

Ne este clar ca trebuie facuta o schimbare de plan, Acele nemaifiind o optiune viabila. Ne intrebam daca nu cumva mai bine ne intoarcem si sa o luam pe V Adanca pentru a ajungela Omu. Dar cine ne garanteaza ca nu gasim aceeasi zapada si acolo? Pana la urma hotaram sa mergem inainte si in functie de ora la care terminam valea vedem incotro o luam. Ca si optiuni: intoarcerea pe vale, BMM pana pe Adanca si apoi la Omu (depinde de zapada), sau pe Adanca la vale, etc

Incercam sa o mai schimbam pe Ileana, dar cu rezultate catastrofale. Noi intram in zapada pana la brau si apoi ne chinuim sa iesim din groapa facuta. Cu ea in fatza mergem ceva mai bine. Totusi mergem intr-un fel de 4x4, punand foarte mare forta in maini, aproape egala cu cea de la picioare, pentru a distribui cat mai uniform greutatea. Parca merge ceva mai bine, dar incheieturile mainilor se vor resimti cateva zile de acum incolo.

Cam 3 ore de la intrarea in vale si am mers numai la umbra. Aceasta poate fi una dintre explicatiile acestei zapezi, care nu a apucat sa se umezeasca si apoi sa se taseze. Stabilim sa facem pauza de masa la primul colt insorit, ce se vede undeva la 100 m in fata. Ne rasfiram, ficare urca cum poate. Ileana ajunge prima la locul respectiv, ajung si eu imediat, Adi si Dinu sunt ceva mai in spate.

Cinci minute ne ia Ilenei si mie sa batem o platforma pe care sa putem sta toti patru. Noi deja mancam, iar Adi si Dinu sunt inca in urcus.
Parca vad o imagine dintr-un film ciudat .... Eu si Ileana deja mancam si ne bucuram de razele soarelui iar Adi, doar 15m mai jos se chinuie sa treaca prin zapada, sa urce catre noi. Imi permit sa rad putin (ne cunoastem de atata timp...), apoi arunc coarda pentru a urca mai usor folosind-o ca si coarda fixa.

Aproape am terminat de mancat cand ajung si ei pe paltforma. Soarele s-a mutat ceva mai sus si eu plec, deja mi-e rece. Valea este acum jumatate in soare jumatate in umbra.

Surpriza! Crusta este ceva mai tare si nu ma mai afund. Ce binee !   PUFFF..BUFFFF...hopa iar in zapada pana la brau. Mda, cu 4x4 merge deasupra crustei, daca incerci sa mergi doar pe picioare te afunzi. Oricum, tot este muuult mai bine decat pana acum.

Dinu, iar in spate M-tii Dihamului, Postavarul si Piatra Mare

Inaintam mult mai repede si la confluenta firelor de obarsie panta se accentueaza iar zapada se intareste. Abia aici ne punem coltarii care ne vor fi de mare ajutor de acum incolo.

Noi am luat-o pe stanga, se poate si prin dreapta

Iesim si in BMM, nu fara o noua repriza de scufundari nivologice (chiar, poate inventam un nou sport) prin jnepenisul de sub brau. Aruncam o privire vaii pe care am facut cam 6 ore !!

Aici hotaram sa mergem spre Adanca, apoi in functie de zapada urcam sau coboram. In continuarea BMM nu sunt foarte sigur pe unde sa o luam, vad doua optiuni, una ceva mai sus iar una oarecum mai jos de locul unde ne aflam acum.  Pentru ambele trebuie insa facuta o traversare destul de mare care imi cam da fiori reci.
Asa ca scot coarda si asigur la un copacel. Adi pleaca catre varianta de sus, legat in coarda. Ajunge acolo (cam 1lc) si-mi spune ca nu se poate mai departe. Asadar, varianta de mai jos este cea buna.

Foto Adi "de sus"

Este randul meu sa plec, intai usor oblic in sus pentru a prinde niste jnepeni ca asigurari, apoi in jos traversez cu inima cat un purice si ajung la jnepenis. Asigur capatul corzii si balustrada pentru ceilalti este gata.

Pentru a castiga timp ma duc in recunoastere pe BMM (nu am mai fost pe aici) si ajung la V Poienii de unde se vede clar pana spre V Morarului. Braul urca si coboara in firele ce brazdeaza Morarul in partea de N (V Poienii, rapa Zapezii, etc). Insa aici vantul bat cu putere. Dinu apare dupa o creasta si imi face semn sa merg la el. Eu fac semn ca el sa vina la mine insa el insista. ma intreb ce o fi.
Cand ma apropii de el aud ceva de genul "...s-a fracturat..." dar din cauza vantului nu aud mai multe. Inghet putin gandidu-ma ca s-a intamplat ceva urat, ca cineva a patit ceva!
Ajungem la locul unde am legat balustrada,vad pe Adi si pe Ileana OK si intreb ce e cu fractura. Aflu ca s-a fracturat placa de zapada pe care o traversaseram. O fisura in V de 30-40 cm fiecare latura si adanca de cativa cm, totul acompaniat de un BUFFF infundat si sinistru...din spusele lor...si ii cred!

Ca si o paranteza. Placa a crapat la trecerea celui de-al treilea din grup, de aceea ultimul a mers ff incet si cu mare teama, normal.
Am mai asistat o data la o rupere de avalansa pe zapada proaspata, la traversare unui valcel. Si atunci s-a rupt tot cand a trecut al treilea membru..hmmm..sa tin minte sa nu trec la treilea....

Acesta a fost un factor decisiv in continuarea turei. Cu majoritate de voturi se decide renuntarea la BMM si intoarcerea pe Bujori. Numai ca ... nu-i mai vine nimanui sa re-traverseze bucata respectiva.
Observasem eu mai devreme, chiar la marginea V Poienii o crestulitza cu jnepeni (cred ca este unul dintre versantii V Poienii - nu sunt sigur) care dadea intr-un valcel rezonabil ce parea a duce catre Bujori. In cel mai rau caz era 1 rapel pe undeva. O luam pe acolo si admiram Acele dintr-o noua perspectiva

Coboram mult mai usor decat ne-am fi asteptat, zapada moale ne ajuta de data aceasta. Dupa mai putin de 1 ora iesim in V Bujorilor, 10 m mai sus de platforma pe care o facuseram pt masa de pranz (adica undeva pe la jumatatea vaii)

Incercam sa coboram alunecand controlat, dar nu dureaza mult deoarece zapada-zahar nu ne permite o alunecare indelungata.

In poteca TR, hotaram sa coboram tot pe firul vaii, s anu mai trecem pe poteca de la casa de vanatoare. Daca tot nu am reusit sa facem ce ne-am propus, macar sa balaurim prin locuri noi. Pana la confluenta cu V Moraului mergem foarte bine, cele cateva saritori (redutabile vara, cred) fiind acoperite sau partial acoperite.
Trecem printr-o zona foarte ingusta, un fel de jgheab, nu ma asteptam ca in padure sa se formeze asa valea.

De la confluenta cu V Morarului lucrurile se schimba putin. Trebuie sa alternam mersul prin firul efectiv, pe bolovani mai mari sau mai mici .... cu mersul pe versanti abrupti, dar accesibili. Ne ajuta si niste urme d e Mos Martin, pe ideea ca stie el ursul pe unde sa mearga la el acasa. Evident facem mult mai mult decat daca am fi luat-o pe poteca dar am explorat o zona necunoscuta noua.

La un moment dat observam o silueta de zapada ce parca se odihneste in hamac...de-ale naturii jocuri.

Pe la 21-21.30 ajungem si la Caminul Alpin unde vom innopta, bineinteles dupa o masa copioasa si o sticla de vin!


Zile senine!