Fluturele de Piatra

Septembrie 2011
Cezar Manea, Alex, Gabi
5B, 7lc clasic (se poate face in 5lc), noi am facut 6lc

Nici nu stiu cu ce sa incep. Am atatea in cap insa toate se invalmasesc. Incerc sa le iau cronologic.

O intoducere, poate lunga, dar necesara:
Alex, liber in weekend, eu liber in weekend, asadar situatie de mers intr-un traseu mai tare (pt mine). Intalnire a veteranilor CAR la Busteni, incercare de Alpiniada, asadar situatie de mers in Costila, desi nu am catarat deloc pe conglomerat anul acesta.
Lespezile, traseu care im facea cu ochiul, iese din discutie deoarece Alex tocmai il facuse, Ramane de ales ceva in Peretele Vulturilor. Fisura Suspendata am facut-o anul trecut, asadar Fluturele de Piatra este o optiune viabila. Desi il doresc de mult (sunt si anumite motive sentimentale) am ceva temeri si emotii, fiind cel mai tare traseu al meu, pe deasupra si pe conglomerat. Am incredere in Alex si in puterile noastre de a ne descurca in situatii dificile asa ca decidem.

Caut detalii pe ici pe colo, gasesc cate ceva dar cel mai mult ma ajuta Catalin Pobega (multumesc mult Catalin!) care imi da si detalii mai tehnice pe pasi, pe lungimi, etc. A contat mult pt mine in traseu.


Asadar, iate-ne la Busteni impreuna cu Mihai si Monica (care au alte planuri). Lume multe, veterani si seniori, nu indraznesc sa ma bag in discutiile lor, salut pe cine cunosc apoi mergem in bucatarie si ne punem la masa. Cand sa terminam mai apar cateva persoane (tot seniori) si incepem o discutie despre cine, unde merge a doua zi. Unii nu au nimic in program, altii nu prea au cu cine sa mearga sau isi asteapta colegii de coarda sa soseasca. Primim priviri aprobatoare si de incurajare pentru traseul pe care vrem sa-l facem. Ne retragem, vrem sa plecam cat mai devreme, se anuntau ceva sanse de ploaie usoara dupa amiaza, vrem sa evitam situatiile neplacute.

Dimineata, pe cand papam si ne umflam de apa, apare dl. Cezar Manea si ne intreaba daca poate merge cu noi in traseu. Era aseara la masa cand discutasem despre ce vrem sa facem. Nu-mi vine sa cred urechilor, ma apuca emotiile! Evident nu puteam sa refuz o astfel propunere.  Asa sunt eu, am un mare respect pentru inaintasi si pentru cei ce inseamna ceva in miscarea alpina (amintesc doar traseul ce-i poarta numele din Ch. Rasnovului, si faptul ca ar fi facut a doua ascensiune de iarna a Fisurii Albastre, impreuna cu Iosca Ghetie).

Asadar, pas rapid catre Costila. Profit de faptul ca ma roaga sa nu mai fiu asa formal si asa ne vorbim la "per tu" si-l intreb tot felul de lucruri despre perioada lui de inceput si aflu o gramada de amanunte interesante dinacea perioada. Nici nu realizez cand in ajungem la Sfatul Uriasilor. Un scurt moment de amintire la peretele cu placute de sub izvor si ganduri indreptate catre cei ce nu mai sunt printre noi. La refugiu lume multa, multi sunt si pe drum, frumoasa zi de toamna ne-a chemat pe toti la munte.

Ajungem pe brana policandrului, iar de la baza Fisurii Suspendate ne asiguram pana la baza traseului nostru. Deja vedem o echipa in fata noastra, alta se apropie pe valcel.Dupa cum am stabilit, eu voi pleca cap in lungimile mai usoare (1,4,6) iar Alex in cele mai grele (2,3,5). Cezar isi exprima disponibilitatea de urca si el cap. Si mai bine.

Cezar Manea in regruparea din brana policandrului

Prima lc prin iarba, se vede deja o echipa in Policandru

Asadar, plec eu cap, prima lc este o formalitate, asigur la 2 zade mici in primii 5 metri, apoi merg la liber pana in regrupare, cam 30 m in total. Alex si Cezar vin si ei imediat. De aici incepe cu adevarat traseul.

Alex la plecarea in lc 2, in stanga secundul echipei din Policandru

In stanga pleaca Policandrul, Fluturele o ia prin dreapta. pleaca Alex hotarat si merge usor si linistit. Pare in forma si asta ma bucura. Am ocazia de a mai schimba cateva cuvinte cu Cezar.
Alex ajunge repede in balconul de deasupra (cam la 7-8 m de regrupare) si intra in zona mai dificila a lungimii. Are insa o bucurie a catararii care-l face sa se miste natural si usor. Ce bine pentru el, se vede ca este antrenat.

Alex in balconul din lc2

A doua parte a lc2, ceva mai dificila dar foarte frumoasa

Asa se vede lc1 din balconul aflat in lc2

Regrupam pe o branita sub tavanel, stiam ca nu mai e mult pana in brana suspendata. Peretele cuprins de valuri de ceata creeaza o imagine de film, de pierduti undeva acolo, sus....sau poate ca doar eu simt asa. Nu mai conteaza, eu ma simt extraordinar!

Cezar, in regruparea 2, cu peretele invaluit in ceata

Impreuna cu Alex in regruparea 2

Tavanelul din lc 3

Trecerea peste tavanel este bine asigurata, in caz de nevoie poti targe de bucle daca altfel nu merge.
Aici lungimile pot fi legate, cred eu. Fie se leaga lc2 cu lc3 (deci nu se mai regrupeaza sub tavanel, ci se merge pana pe brana, acolo unde inca se mai vede scris "fluturele de piatra"). Fie se leaga lc3 cu lc4 (pana pe rampa de piatra de sub tavanul de gresie)

Peretel vulturilor si Tzancul Mic

In stanga Tzancul Mic, in centru partea de jos  valcelului policandrului, in dreapta muchia ce desparte acest valcel de valcelul stancos, in spate de tot, drumul pana la Gura Diham

De pe brana suspendata plec eu cap in lc4. Imi place pe aici, pot merge la liber. Pierd ceva timp incercand sa plantez un friend intr-o fisura. Ha! 60 cm mai sus este un spit pe care nu-l observasem. Ajung la rampa de piatra si vad mai sus tavanul de gresie ce-mi pare fioros. Imi aleg o pozitie cat de cat comoda si ma pun pe filat. Alex si Cezar merg foarte repede pe aceasta portiune si trebuie sa trag  intr-una de corzi, fara pauza.

Alex si Cezar inainte de regruparea 4

Dupa cateva minute de odihna Alex isi ia inimia indinti si pleaca spre tavan, aflat la cativa metri mai sus. Asiguram un anou mare la un tzanc mare in dreapta (multumesc Catalin!) apoi spituri si pitoane pana sub tavan.

Alex sub tavan

Alex sub tavan in dreapta tzancul cu asigurare

Alex lupta din greu cu tavanul, eu intepenesc in pozitia de filat, ma tot misc. In Mult Dorita vad pe Catalin si Cosmin. Cezar se ghemuieste si parca-parca atipeste putin. Alex mai da cu pietricele din tavan peste noi. Imi caut o pozitie mai comoda ... cand pleaca ceva de sub mine.
Dau sa strig "...  piatra!" dar imi ingheata vocea! Nu era piatra, era unul dintre pantofii mei ! Ce tumba a facut ..si s-a duuuus! Cum m-am fatzait cu fundul pe rampa de piatra carabiniera de care erau prinsi s-a desfacut si asta a fugit. Ufff...sa vezi ce interesant o sa fie la coborare!
Mi-a cam pierit cheful, Cezar ma dojeneste cu voce blanda, tot aveam sac in spate mai aveau loc si pantofii, dar eu asa am urcat pana acum, cu ei agatati de caraba.

Asta e! Alex trece tavanul si vine randul meu. Plec suparat, ajung repede sub el, incerc sa trec si aproape reusesc, dar nu pot. Nu ajung la bucla asigurata de Adi in spit, in dreapta tavanului. Nu am incredere in mana stanga ca ma poate tine pe priza de gresie, oblica si spalata. Mai incerc o data insa imi lipseste avantul.
Vine Cezar din spate, urca cu o scarita si ii fac loc langa mine sub tavan. Prizele de sub tavan sunt mari, dar intoarse, obositoare.
Acolo efectiv "miroase" o clepsidrutza (ca nu-i pot spune altfel) si baga o cordelina. Acum avem si in ce sa ne odihnim. Eu imi bag anoul acolo iar el incearca sa treca tavanul. Este momentul in care vad o "lucratura" la scarite extraordinara. Miscandu-se foarte rapid si precis,  se opinteste si reuseste sa bage o scarita in spit. Apoi, aproape imediat, cu piciorul flexat la maxim mai face o sfortare si planteaza a doua scarita in urmatorul spit. Poate ca generatiile trecute se catarau tragand de pitoane si scarite dar este ceva ce au ridicat la un nivel deosebit. Multumesc pentru demonstratie, Cezar!

Cordelina am lasat-o acolo, sper sa ajute si pe altii. Va rog sa nu o luati chiar daca voi puteti catara mai usor peste tavan. Nivelurile de antenament si tehnicitate sunt diferite.

Acum imi este foarte usor sa trec tavanul si apoi sa ajung in regrupare. Pana am ajuns eu, lucrurile erau stabilite, Cezar va pleca in ultimele 2lc (de fapt am facut o singura lc de cam 40 m). Este usor pana la "piciorul de lemn" acolo insa nu-mi place ca trebuie sa ma tarasc cu un picior in fisura cu celalat cautand dupa prize pe exterior. Si are cativa metri buni. Mai ales ca am si sacul in spate. Una peste alta, iesim in creasta vulturilor.

Ultima lc, verticala pana la traverseul dreapta in  "piciorul de lemn"

Ne uitam la ceas si cu jumatate de gura spun ca ar mai fi ceva timp sa cautam acul in carul cu fan, pantoful meu in peretele vulturilor. Hotaram sa urcam pe creasta vulturilor si sa coboram pe brana aeriana. Zis si facut. Numai ca este o experienta cel putin interesanta cu un pantof si o espadrila.

Brana aeriana

Cezar o ia inainte si fara sa stiu reintra in brana suspendata pana la locul marcat cu vopsea "fluturele de piatra" si apoi rapeleaza pe linia traseului uitandu-se dupa pantoful meu. Altruism si dorinta de ajuta extraordinare, nu am cuvinte.
El e mult in fata, deja vorbim la telefon, il urmam si rapelam pana pe brana policandrului. Eu cu ochii mai mult pe pereti, pe jnepeni, cautand pantoful. In lc 2 din Policandru observ o bucla lunga si ma gandesc la cel care o fi pierdut-o. Nu ajung insa la ea, este departe de mine.
Jos in brana policandrului mai fac o incercare.Rog pe Alex sa ma fileze si o iau pe brana sa ma uit in sus si in jos. Stabilesc ca punct final un copac alb, uscat, aflat la cam 40 m de mine. Si MINUNE , la 20m mai incolo putin mai sus de brana, odihnea linistit pantoful meu. Obosit probabil dupa un salt de aproape150m. Nu-mi pot stapani un strigat si ma bucur ca un copil.
Multumesc Cezar si lui Alex pentru altruism si pentru orele in plus oferite, atunci cand clar sansele de reusita erau minime!

Coborarea o facem pe acelasi traseu pe care am urcat, poteca ce ne scoate langa Tzancul Mic, acum mai dificila decat la urcare. La refugiu lume multa, schimb 2 vorbe cu Cosmin si cu Rudi, catalin deja dormea.

Pas vioi pana in Busteni, ciorbita de pui si mazare cu pui oferite de Elena al Caminul Alpin, plus un vin ce a mers foarte bine.

A doua zi am mers la catarat in Ch. Rasnovului in traseul "Cezar Manea" :)



Zile senine

Autostrada, ciulini si bostani (cu bicla)

18 Sept 2011
Ileana, Adi, Gabi

Vreme frumoasa dar treaba prin oras asa ca de data asta nu ajungem la munte.Pentru a nu sta chiar degeaba incropim o tura de bicla pe langa Bucuresti. Initial voiam sa mergem pe traseul de la Prima Evadare dar am ajuns la manastirea Caldarusani (dus-intors, 67 km)

Cu rosu la dus, cu verde la intoarcere

Plecam tarziu (11.00) din Otopeni, rulam pe soseaua de centura pana in Tunari si dupa ce trecem de localitate cotim la dreapta pe un drum printre tarlale. Pe un zid, langa sosea, era scris "concurs 8 mai", nu stiu despre ce a fost vorba dar pe parcurs am gasit cateva urme de marcaj (banda alb/negru cu CUBE).

Lasam in urma traficul de pe sosea si dam de liniste, soare, drumuri valurite, de tractor. Ba, la un moment dat dam chiar de un tractor care ara pe acolo iar nenea de-l conducea ne propune sa facem schimb de vehicule. Cred ca se plictisise singur pe acolo; nashpa cu agricultura asta pe la noi. Il salutam, mai dam o gluma si ne continuam drumul. Mergem relativ incet, nu avem unde sa ne grabim. Eu si Adi mai facem schimb de bicle (eu am o Kona Dew iar el un MTB). Senzatiile sunt diferite, parca merg cu tancul.

Observam si santierul autostrazii care va fi gata candva. Facem un mic "de-tour" sa vedem si noi ce mai e pe acolo. Deocamdata in aceasta zona s-a ajuns la asfaltare, cateva utilaje si cativa oameni isi vedeau de treaba pe acolo. In ritmul asta, cred ca fiu-meu de 7 ani va apuca si el o tura de bicla cu prietenii de liceu, in care sa vada santierul noii autostrazi.

Revenim la drumul printre tarlale si dam de o portiune cu multa piatra. Aici dau un pic mai tare la pedale (inca pe MTB-ul lui Adi) si-l las in urma, el descurcandu-se ceva ma greu cu a mea bicla.

Prima pauza o facem la intrarea in Caciulati, la umbra nucilor. Apa multa, croissante, iar Adi si Ileana impart o nuca proaspata. Nu ma dau in vant dupa fructele astea acum, ci mai incolo, spre iarna dupa ce se usuca si merg cu putina sare si mai mult vin.

Aici hotaram destinatia finala, Caldarusani, intram pe sosea si pedalam prin Moara Vlasiei. Pe sosea nu-mi place aglomeratia asa ca incerc sa mergem cat mai repede.

Adi vede un mar plin de fructe chiar la marginea drumului. Si ce fructe, mere bot de iepure, preferatele mele. Sunt cazute pe jos cateva, dar sunt lovite, stricate. In fine, pomul fiind plin ma urc sa iau cateva fructe mai bune si mai rosii.  Asta ca sa nu ratez un pic de catarare. Depasesc o surplomba formata de o craca si apoi trec cu o semibavareza frumoasa si ajung la merele dorite. Na, ca uite stanca si cataratul se tin scai de mine.

De pe strada apare un tip si ne ia la rost, ca e marul lui si ca el nu il tine pentru toata lumea. Pana aici, pot intelege pe omul respectiv. Raspund politicos ca voiam si noi un mar si ca ma dau jos imediat. In timp ce coboram nu stiu ce schimb de priviri are loc intre Adi si respectivul ca tonul se schimba radical. Limbajul devine agresiv, violent chiar ... iar din curte mai apare un tip cu un mers si o atitudine de pus pe hartza.
Simt ca lucrurile pot degenera, ma grabesc sa cobor si incerc sa linistesc oamenii. Desi de obicei sunt destul de impulsiv imi dau seama ca nu am cu cine discuta si vorbesc cu un calm desavarsit. Tipii par un pic descumpaniti de tonul meu (erau pregatiti de artag) si desi inca agresivi in ton si limbaj raman pe loc iar noi ne vedem de drumul nostru. Evident le-am lasat si cele 3-4 mere culese, rasturnand destul de ostentativ casca in care le pusesem.
Poate am gresit si noi ca ne-am urcat in pom. Eu insa, in locul tipului daca eram as fi procedat astfel (si am facut asa in alte imprejurari): "mai baieti, ce cautati in pomul meu? luati 2-3 mere, ziceti bogdaproste se fie de pomana, si vedeti-va de drum". In fine, nu ne stricam ziua doar pentru atata.

La intersectia unde facem stanga catre manastirea Caldarusani este o troita si o fantana. Sar'mana celui ce a facut fantana acolo, buna apa rece pe caldura de afara.

Troita cu fanta

De aici inca cateva minute si ajungem la aleea catre manastire unde sunt placut surprins de existenta unui panou informativ, chiar la sosea.

N

Suntem tentati sa intram pe traseul descris, nu pare foarte lung, insa eu trebuie sa ajung mai devreme acasa asa ca renuntam de data aceasta.
Dam o fuga si pana la manastire, si semnele toamnei incep sa apara, aleea fiind strajuita de copaci cu frunza aramie, iar roadele campului incepand a fi aduse in gospodarii..

Frumoasa alee catre manastire

Roadele campului

Ne hotaram sa urmam un alt drum printre tarlale, ce incepe sub podul existent, de-a lungul unuia dintre cele doua brate ale lacului, urmand ca apoi sa vedem ce-o fi. Praf mult, colb, se vede ca nu a mai plouat de ceva vreme. Dam de un ponton ce duce pe lac, parca ar fi un drum ce leaga uscaciunea campului de luciul si racoarea apei, insa intanginbil, de neparcurs de catre plantele insetate si deja muribunde

Drumul ce pleaca de sub pod

Pontonul

Apoi apar bostanii, ca niste bolovani gri-deschis, strajuind drumul, netulburati de trecerea noastra, facand probabil planuri de viitor: unul se vrea copt la cuptor cu lapte, altii se vad in placinte rumenite si aburinde ...mmm..

Bostanii de la marginea drumului

Dupa o bucata de vreme drumul pare a se infunda in mlastina formata de coada lacului. Zaresc insa o posibilitate de continuare printre ciulini si plante uscate, o poteca abia conturata (cine o umbla pe aici?). Numai ca este si un sant adanc, asa ca luam bicla in brate si hop!..sarim peste.

Ileana peste sant

Urmeaza cea mai ciulinoasa parte a turei, mergem pe langa biciclete 10-15 m, traversam un firicel de apa (era sa spun un valcel  :) si scapam. In cateva minute iesim la un drum de tara, lat si bine pietruit

Adi peste firicelul de apa

Eu, dupa ce am trecut de ciulini

Dam de un catun (10-12 case) cam parasit si un localnic ne spune ca apartin de Moara Vlasiei. Imediat dupa intram in autostrada si hotaram sa mergem pe ea. Soarele arde deja, 30 grade la umbra ... dar de unde umbra in plin camp?
Intr-o zona mai joasa, malurile excavate ajung la peste 3, si profitam de putin umbra pentru a ne odihni.

Pe santierul autostrazii Adi si Ileana toropiti de caldura, trag tare spre zona cu umbra

La revenirea in Caciulati decidem sa o luam pe sosea, eu ma grabeam sa ajung acasa, Adi cu probleme la sa ... mai exact la portiunea moale a corpului care ia contact cu saua.

Ar fi multe de facut cu bicla in jurul Bucurestiului, dar pe o vreme mai racoroasa, ca noi ne-am topit.


Zile senine!

Franturi de amintiri (2)

 Drumetiile montane.

Ianuarie 1996. Un coleg din Liga Studentilor imi propune o excursie pe la nu mai stiu ce manastiri prin Prahova. Cu 1 zi inainte de plecare au loc inundatii in zona respective iar eu nu stiam ce sa fac, aranjasem totul pentru o plecare de 2 zile. Accept noua lui propunere fara sa ma gandesc prea mult “hai pe munte la Malaiesti ca am mai fost eu acolo”.  Habar nu aveam pe unde vine asta, timp sa intreb nu era, iar internet … he-he … mai rar pe atunci! Echipamenul e tot acelasi: bocanci de armata facuti rost de tata, ranita kaki de armata, pantaloni raiati, o bluza de lana (probabil crosetata de mama), un trening de bumbac de schimb, 2-3 tricouri, de bumbac ca altceva nu aveam, geaca de iarna, cam asta era echipamnetul pentru o tura de iarna. Aaa,  si untura pentru bocanci  J

Asta a fost inceputul unei noi ere. In urmatoarele luni am mers destul de des pe munte , am reusit sa achiztionez o harta, dar cel mai mult m-a bucurat o colectie de harti (Drumetie in Carpati) - o mai am si acum) care cuprindea descrieri a 3-4 trasee din aproape toate masivele. Am inceput sa fac diferenta dintre a merge “la munte” si  a merge “pe munte”.

Mi-a incoltit un plan pe care l-am tot dezvoltat si actualizat, plan concretizat in ceea ce eu numesc “Marea calatorie” (voi dedica un capitol separat).

 Eu nu cunosteam pe nimeni cu experienta pe munte iar dintre cei intalniti pe munte … cred ca eram eu prea timid pentru a intra in vorba cu cineva mai in varsta (aici as da vina insa si pe educatia primita, fara alte detalii). Totusi am reusit sa strang ceva legaturi cu cateva persoane (la fel de tinere ca si mine) cu care m-am tot intalnit pe la diverse cabane.

Uite asa, dupa 2-3 luni ajunsesem sa fiu “cel cu experienta pe munte” din grupul meu. De prin martie am inceput sa organizez iesiri la munte pentru prietenii mei si amicii acestora. Mai mult din dorinta de a avea cu cine sa merg. Maximul a fost de 17 persoane, cu care am fost la vf Omu (5-6 dintre ele erau la prima experienta pe munte).

vf Omu, iulie 1996

 Am batut potecile marcate din Bucegi in lung si in lat, de la Padina la Malaiesti, prin Omu si prin Caraiman. Din pacate dintre toti cei cu care am fost (cu unii chiar de 4-5 ori) nici unul nu a continuat sa mearga pe munte.

Intr-una dintre aceste ture (sau sa le numesc excursii?) am intalnit 2 austrieci, Hans si Wolf, care isi satisfaceau stagiul militar. De fapt, pentru a nu face armata ei trebuiau sa faca un voluntariat si isi alesesera sa participe la activitatile unei fundatii care se ocupa de construirea unor case de copii din Romania (gasiti detalii aici http://www.concordia.or.at/romania/ ).

Cu Wolf mai ales am tinut legatura si am pasit in majestuosul Fagaras intr-un iulie 1997. Pe traseul Victoria-Turnuri-Podragu- Vistea-ref Vistea-Victoria, ne-a plouat 2 zile jumatate din 3. Era o ceata de nu am vazut pe unde urcam pe Vistea.

Pe timpul armatei am mers de 2 ori, o data in Ciucas (de 1Mai), cred ca a fost cantecul de lebada, ultima mare zi a fostei cabane Ciucas. S-a dormit inghesuit pana si in hol. Eu am apucat un loc in camera, pe jos.

Am covins apoi doi colegi sa mergem la Omu, prin Bran, apoi Padina si am coborat pe Jepii mici. Nici cu ei nu m-am mai intalnit pe munte.

la cabana Omu, vara 1998

 Apoi am continuat sa merg pe munte, insa mai rar. Iesiri mai scurte, usoare. Viata isi urmeaza cursul firesc, prioritatile materiale trebuie si ele indeplinite, serviciul mananca mult timp, multinationala ti-l rapeste pe tot.

Totusi in acesta perioada am avut primele experiente alpine. Am descoperit site-ul Alpinet si in urma descrierilor am intrat in Seaca dintre Clai. Aici este o poveste interesanta. Am intrat singur, m-am accidentat si am revenit in Busteni dupa 15 ore (cred ca voi pune o postare speciala cu diversele peripetii avute de-a lungul anilor pe aceasta vale. Am avut mai mult succes pe valea Morarului, impreuna cu Nelu, bunul meu prieten inca din liceu.

Am incercat vf Omu pe zapada, insa nu am reusit (cred ca fost prima tura in care a trebuit sa renunt la planul initial), nu aveam nici coltari, iar Nelu nu avea experienta de iarna, ceata, vant si zapada inghetata.

spre vf Omu, primavara 2000

Din nou in Fagaras in sept 2000 (cu cineva de pe Alpinet, ne-a cunoscut in gara).  Tren pana la Fagaras, apoi schimbam trenul pana la Ucea (parca). O luam pe jos pana la DN. Este prea devreme pt ocazie, dormim 2 ore in porumb. Apoi ocazie pana la Cartisoara. Autobuz pana la Balea cascada, apoi ocazie pana la Balea lac. Frumos, asa-i?

Am avut vreme foarte buna prima zi apoi a inceput sa se strice si am coborat. Totusi de neuitat Balea-Ref Caltun-vfNegoiu-cab Negoiu-cab Barcaciu-Porumbacu si apoi camionul cu cartofi pana la Avrig.

vf Negoiu, sept 2000

Dupa anul 2000 activitatea montana s-a redus drastic, maxim 1-2 iesiri pe an, mai cu cortul, mai la cabana, familia si activitatea profesionala trecand pe primul loc. 

In 2006 insa, muntele avea sa capete noi dimensiuni, alpine ...

Zile senine!

Franturi de amintiri (1)

Copilaria si adolescenta.

 

De mic copil mi-a placut sa urc. Mi-a placut ideea de a urca. Sentimentul de libertate a alegerii, stanga sau dreapta, ocolesc copacul cazut ori sar peste el. Mici amanunte nesemnificative pentru un adult,  dar care pentru copilul din mine insemnau enorm.

Taberele scolare de peste vara la munte (pentru asta trebuie sa multumesc parintilor) probabil au contribuit si ele. Concediile petrecute cu familia (si) la munte si-or fi pus si ele amprenta pe nestavilita pasiunea ce avea sa se nasca intr-un copil altfel crescut la oras si cu bunicii la campie.

Am doar franturi de amintiri din taberele scolare ale varstei  6-10 ani, insa bine intiparite in minte: imensa (pentru micul copil de atunci) padure de jnepeni de la Piatra Arsa, unde ne jucam pitita; haul ce se casca la picioarele noastre pe brana mare a Caraimanul spre cruce; prapastiile de sub telecabina pe unde auzisem ca merg  oamenii mari; cascada Urlatoarea; urcusul pe partia de schi catre Clabucet; dealurile din jurul Tusnadului.

De neuitat imi este si ziua in care am ajuns la soseaua catre Paltinis. Conform obiceiului pe atunci, masinile ceva mai vechi se “odihneau” o perioada pentru racirea apei inainte de efortul urcusului pana in statiunea montana. Impreuna cu mama am plecat prin padure de-a dreptul taind serpentinele, bucurandu-ma ori de cate ori intersectam soseaua si reintram in padure. Nu mai stiu daca eram sau nu pe vre-o poteca marcata (nu aveam eu atunci notiunea asta) insa mi se parea ca fac ceva cu totul deosebit, mai ales ca nu mai era nimeni  care sa faca asta, toti ceilalti stateau la masini. Mai tarziu, clasele gimnaziale fiind, plecam cu mama sau chiar singur pe dealurile din jurul statiunilor pe unde eram cazati.

Prima experienta la cort a fost mai degraba neagreabila. Pe valea Doftanei,  3-4 masini de prieteni ai parintilor mei, evident fara a cunoaste prea multe despre camparea la cort, probabil de un 1 mai sau 23 august. Nu tu salteluta, nu tu sac de dormit, s-a dormit direct pe cort, eu fiind mai mic am dormit in capatul cortului intre batul de sustinere (cort mare Cerna, de 4 persoane) si marginea cortului, de-a curmezisul.. Mai mult s-au plans adultii, probabil ca noi, copii, eram prea obositi ca sa mai bagam in seama “salteaua” tare si rece. Acolo am mancat cei mai mari pepeni din viata mea (erau aproape cat mine) adusi de cineva care era director la fabrica de medicamente, evident procurati “pe sub mana” datorita functiei.

Pe la 16 ani (deja dupa evenimentele din 1989), ca premiu pentru admiterea in clasa a 11-a (unii isi amintesc de celebra treapta a II-a) am plecat singur, fara parinti (eram un grup de 4 baieti cu varsta intre 14 si 17 ani). Pe vremea aceea la munte insemna clar o cazare pe valea Prahovei iar marile trasee realizate atunci au fost urcusul pana la Garbova, vizitarea cascadei Urlatoarea si coboratul pe valea Caraimanului (Jepii mici).

In anii urmatori iesirile la munte au disparut pemntru a reaparea brusc si cu o intensitate sporita in anii studentiei. Dar asta este o alta poveste.

Zile senine!