Raluca, Dana, Ancuta, Catalin, Gabi
Alpinism clasic - 1A
Maxima turei:
"Zano, stii cat era iedutul acela?"
"Cat era, zanutzo?"
"Miiicc-miic-mic-mic- de tot!"
Din nou in Piatra Craiului, din nou in zona cabanei garofita Pietrei Craiului; de data aceasta pentru ceva mai linistit decat de obicei.
Ultime data cand am fost pe aici am avut o tura de neuitat in Muchia Rosie.
Si de aceasta data am ceva de neuitat: un rucsac original (vedeti in foto mai jos) care a fost vedeta drumului de putin peste o ora pana la cabana.
 |
| Rucsacul de umar ... ultimul trend :) |
Putin mai sus de cabana avem o priveliste minunata a locurilor pe unde vom umbla astazi.
In stanga, Padina lancii, in centru Peretele Central al marelui grohotis si Muchia Rosie, apoi Peretele Piscului Rece.
Initial urmam poteca ce duce spre Cerdacul Stanciului, iar la intersectia cu poteca dinspre Plaiul Foii o luam direct in sus pe un fir larg, prin padure, o poteca relativ vizibila. Cand padurea de foioase lasa loc coniferelor firul devine plin de pietre si grohotis iar peretele se zareste din ce in ce mai aproape. Mai este totusi de urcat si o tinem tot spre dreapta atunci cand avem de ales intre mai multe variante.
 |
| Bolovani cam instabili, trebuie grija la glezne. |
Aici facem o pauza mai lunga si schimbam planul. Ancuta, revenita dupa o accidentare, decide ca nu e cazul sa forteze mai mult. Nu o putem lasa singura, Catalin decide sa o insoteasca si ei vor face o tura mai lejera pana la cerdacul Stanciului si inapoi la cabana. Eu cu Raluca si Dana continuam traseul.
 |
| La odihna |
 |
| Intrarea in fir |
Ne punem in miscare, fetele-"zanele" sunt in mare verva si trebuie sa avem grija din cauza rasului care nu ne da pace :)
Si incepe seria de saritori care mai de care mai frumoase. Iata prima dintre ele.
Usurel-usurel, fara bagaje mari, dintr-o gluma intr-alta, luam altitudine. Si mai dam peste o saritoare, mi s-a parut cea mai dificila de abordat direct, cel putin p eunde am luat-o eu, am dat de nist epuncte d emuschi si umezeala (se poate si ocoli).
De fapt cam asta este valea, o succesiune de trepte stancoase si saritori. Am ajuns si la saritoarea cu cablu.
 |
| Mda, aici cred ca tineam peretii, nu cumva sa se pravale peste Dana |
Si inca o treapta stancoasa, cea mai lunga (cred ca si ultima), dar fara dificultati serioase. Foarte placuta la catarat.
Deasupra am avut o surpriza, cativa spectatori (desi se spune ca alpinismul este sportul fara spectatori):
Ideea este ca ne-am trezit fata in fata, ele voiau sa coboare pe poteca noi tocmai ce am aparut. Parca stateau si analizau pe unde sa o ia. Daca merita riscul sa coboare direct pe fata pe care eu si Raluca tocmai o urcaseram sau sa forteze o trecerela 1-2 metri de noi. Una dintre ele a coborat in poteca la 2 metri de noi. Ne-am retras usor pe un mic promontoriu, partial pentru a-i face loc, partial pentru a nu provoca o imbratisare cu respectiva (nu stiam cum poate reactiona).
In cele din urma au coborat putin poteca apoi au taiat peste traepta stancoasa asa cum numai ele stiu. Noi incepuseram sa ne temem pentru Dana, care tocmai urca fata respectiva, nu cumva sa se trezeasca cu caprele peste ea, sau chiar in ea. S-au hotarat sa nu mai coboare si au luat-o undeva intr-o parte, Dana nici nu le-a observat.
Dupa acest episod, mai urcam putin si ajungem aproape de Poiana Inchisa.
 |
| Inainte de intrarea in poiana, in spate peretele ce inchide poiana, adevarate metereze |
Aici, un ciopor de capre negre cum nu am mai vazut, peste 20, inclusiv cativa puiuti. Am cam dat buzna in casa lor, la ora siestei. Ne-am cerut scuze si apoi am trecut la foto-shooting. .
Cred ca am stat aproape 2 ore sa admiram privelistea si caprele. Nu ne mai saturam si cu greu ne-am decis sa ne miscam. O ultima privire asupra minunatiei de care am avut parte.
Si spre locul de unde am plecat de dimineata
Fetele aveau informatii despre locul pe unde se iese din poiana si am gasit repede poteca. La o prima privire nu ai zice ca se poate trece pe acolo. Dar este mai usor decat te astepti. Bineinteles daca stii pe unde sa o iei.
Am admirat Peretel central, acum putem vedea si continuarea drumului nostru. Vom cobori spre Marele Grohotis dar nu chiar pana la poteca marcata ci vom urma potecuta de la baza peretilor. Se vede Braul rosu, aninat si suspendat, apoi continuarea acestuia pe scocul inverzit. Aceasta zona este cea mai datatoare de emotii.
 |
| Fetele, cu chef de joaca |
De la grohotis, continuam pe langa perete si urcam spre braul efectiv (pentru poteca marcata, coboram). Poteca se subtiaza si imediat ce trecem un mic umar, avem in dreapta un hau de toata frumusetea.
Trecem pe langa placa pusa in memoria lui Nae Anghelide, intalnim 2-3 zade (de langa ele se pleaca in Muchia Rosie), coboram usor pe langa Peretele Piscului Rece apoi uram scocul inierbat din fata noastra, Cam asta este zona in care trebuie mare atentie (cam 10-15 minute).
 |
| Venim de la coltul de stanca de langa jnepenisul din spate, coboram, apoi tinem braul, urcam pana la Muchia Rosie dupa care coboram din nou si urcam din nou; foto este facuta de la capatul de sus al socului inierbat |
Dar pe langa pereti impresionanti pe de o parte, iar in cealalta parte pivelisti largi spre Iezer si Fagaras.
Dupa cateva ore ajungem si la V urzicii, pe care o stiam eu (tot de cand cu Muchia Rosie). De aici incepem sa bagam gaz mai tare pentru ca Dana isi sarbatoreste ziua de nastere si vrea sa fie la cabana la exact ora la care s-a nascut. Si aproape ca alergam, desi eu nu prea vad cum putem realiza acest lucru.
Trecem si pe la Cerdacul si Pestera Stanciului. Facem cateva fotografii in fuga.
Ne-a prins seara pe drum dar noi tot intr-o fuga. Si am reusit: am ajuns la cabana cu 2 minute inainte de ora respectiva :) (cadou pt Dana).
Seara, lume multa, foc, gratar, bere, vin si altele. Veselie, buna dispozitie si somn. Totul asezonat din belsug cu ...
"Zano, stii cat era iedutul acela?"
"Cat era, zanutzo?"
"Miiicc-miic-mic-mic- de tot!"
