Ciucas(ul) copiilor


Iunie 2009
Copiii nostri (si noi pe langa ei)


Totul a inceput cu cateva saptamani inainte de la un personaj pe care nu-l cunosteam si care a avut ideea de a realiza o tura special pentru copii.
Iata despre cine este vorba: Dan (maserati pe carpati.org)  - capul rautatilor
  Apropos - multumim pentru initiativa!

 

Unii au ajuns de vineri seara la Muntele Rosu, numai bine sa prinda un curcubeu minunat.

 

Altii (printre care si eu cu sotia si Matei) au ajuns sambata dimineata si am admirat rododendronul inca in floare. 

 

Impulsionati de vant, dar mangaiati de razele soarelui, am luat drumul stabilit, catre fosta cabana Ciucas ... pas cu pas

 

Unii nu au ratat prilejul de a se cocotza putin pe pieterele din drum .... posibil viitorii alpinisti 

 

 Ne regrupam si continuam prin padure cu ochii in patru dupa nazdravanii care vor sa puna mana peste tot si sa experimenteze cat se poate de mult, fara a lua in considerare pantele destul de periculoase pentru ei

 

 Pauza ... si sa profitam de ocazie sa facem prezentarile:
 Maria (4 ani) / Andreea (8 ani) / Anastasia (6 ani) / Matei (5 ani)  / Mihai (7 ani)

 

 Discutii despre copaci, padure, cum se formeaza izvoarele, raurile, despre marcajul care ne ghideaza pe drumul corect si multe, multe poze. Cum spunea una dintre mamici: "ce bine te simti cand vezi in natura ceea ce ai invatat in scoala"
 De la fantana lui Nicolae Ioan, poteca se transforma intr-un drum pietruit, cumplit de dezolant pentru mine, nostalgic dupa poteca ce urca din greu printre copaci catre golul alpin.

 

 Evident, la intervale din ce in ce mai scurte, este nevoie de pauze. Daca ati fost atenti pana acum, va rog sa specificati in maxim 10 secunde numele participantilor copii la aceasta tura, in ordinea de mai jos:

 

Nu ati reusit? Nu-i nimic, important este ca ei s-au aflat acolo si s-au bucurat, impreuna cu noi de o iesire in natura.  

 

In sfarsit ajungem si la pot spune ruinele cabanei, langa care troneaza imensi baloti cu diverse materiale, probabil pentru constructia viitoarei cladiri. Aici admiram o turma de oi cu tot cu magarui si caini, adunata parca pentru a da o reprezentatie musafirilor de seama, ce s-au ostenit sa-i viziteze.:

 

 Dupa ce am mancat cate ceva, am admirat inca o data peisajul si ne-am pornit pe drumul de intoarcere. 
 
Deja copiii resimteau oboseala si la pranz o parte din ei au dormit bustean. 
Seara, o alta surpriza, autor acelasi personaj despre care discutam la inceputul povestirii. De data aceasta a fost vorba de o tombola pentru cei mici. Unii nu au nici o emotie cand e vorba de extras biletul castigator. 
Iar acum trebuie sa prezentam si pe nou sosita la cabana, in planul din spate, Karina (6 ani)

 

 Impartirea premiilor, care s-a facut pe principiul "toate biletele castiga"

 

 Dupa momentele hazlii, copiii au primit liber si au transformat cabana in locul de joaca ..uitasera imediat de toata oboseala de peste zi.
 Eu am plecat catre "casuta din povesti" unde am dormit, nu inainte de a incerca niste peste la staniol si un vinishor in fata focului ... prilej de mare bucurie pentru Matei ... focul nu vinishorul.

 

 A doua zi in plan a fost o vizita la rododendronul inflorit. Si acum, sa admiram minunatele noastre flori printre minunatele muntelui flori

 

  si inca o participanta la tura: Ana Maria (3 anishori, mezina grupului)

 

 Plecarea s-a facut tot cu ochii catre pantele frumos impodobite 

 

 

 Acum asteptam urmatoarea iesire cu copiii pentru a ne bucura impreuna de natura si de ceea ce ne ofera! Si speram sa fim mai multi!

 

FOTO: majoritatea Dan, in rest cam toata lumea, mai putin eu 

 

Mai multe foto aici

  


Zile senine

Creasta Picaturii


Iunie 2009
Alex si Gabi

Traseu de alpinism clasic, grad de dificultate: Vf. Picătura, 2 B; Creasta Picăturii, 3 A.
Necesita bună pregătire tehnică (asigurare cap/secund, cunoasterea nodurilor folosite in alpinism, montare si coborare in rapel, cunostinte de escalada)  precum si o buna pregatire fizica.

Traseu clasic al alpinismului din Bucegi, reprezinta o tura solicitanta fizic, de o frumusete deosebita si peisaje de vis. 


Materiale folosite(pentru echipa de 2):
- 1 coarda + 1 semicoarda (pt rapel lung in caz de retragere fortata)
- 4 anouri + 2 bucle de cordelina de 120
- 1 anou + 4 bucle de cordelina de 60
- 6 expresuri
- 6 carabiniere cu filet si 2 fara filet
- echipament individual (ham, casca, dispozitiv filare/rapel)


Am ales partea a doua a lunii iunie pentru ascensiunea crestei avand in vedere ca zilele sunt cele mai lungi din an si se poate beneficia de lumina pana tarziu, fapt care s-a dovedit o alegere importanta. Am plecat la 6.30 din Busteni cu ideea de a nu alerga pe traseu si de a ne putea bucura din plin de frumusetile pe care aveam sa le intalnim.
 La plecare, vremea era numai buna pentru ascensiuni, soare, putina racoare, insa promitea o zi calduroasa, de aceea am plecat cu 2.5 l apa pentru fiecare. Drumul pana in V seaca a Caraimanului a fost usurat de descrierile gasite pe net  astfel ca la 7.30 eram in vale, 10-15 minute mai tarziu intram pe valcelul Picaturii. 
                                                             
Prima saritoare o ocolim pe partea stanga a sensului de urcat. A doua saritoare (si cea mai mare) se ocoleste pe un horn in dreapta, pe care urcam sustinut cateva minute.
Alex pe hornul pamantos
 Dupa revenirea in valcel,am continuat urcusul apoi am intrat pe un brau vizibil spre dreapta (de fapt sunt 2 hatase ce se unesc dupa 10 m), putin mai sus de locul in care valcelul se ingusteaza.
Nu este insa varianta clasica a lui Nae Comanescu (prin braul subtire, care este ceva mai sus) ci este varianta lui Ion Trandafir, acest brau iesind in valcelul Spanzurat, dupa ce trece pe la baza crestei estice (sau creasta mica).
Dupa ce am balaurit mai mult de 1 ora, incercand o iesire din acest brau direct pe fetze catre braul subtire si grota lui Comanescu (tot aveam timp la dispozitie) , am decis sa continuam pe creasta estica. Nestiind traseul si fiind la prima tura in aceasta formatie am mers legati in coarda; se poate face insa si la liber destul de usor.
Creasta nu este dificila, cu putin zone expuse insa destul de multa vegetatie. Privelisti catre valcelul Spanzurat, creasta nordica a Picaturii si catre peretele Vaii Albe.
Pe creasta estica (varianta Trandafir)

Creasta ia sfarsit oarecum in valcelul Spanzurat pe a carui zona finala urcam fara probleme. Varianta directa catre hornul final al vf Picatura ni s-a parut cam prea „vegetala” asa ca am ales sa mergem spre stanga si dupa o jumatate de lc am iesit in portiunea de sus a hornului cu zade (spre surprinderea mea). Cu totul, din valcelul Picaturii pana aici am facut cam 3 ore si jumatate.
Urmeaza escalada catre varf cu asigurari la pitoane si zade. 
Fereastra Picaturii
 Suntem pe varful Picatura (aprox 13.15). De jur imprejur admiram peisaje aproape ireale, parca suntem in elicopter.
V seaca a Caraimanului
Busteni
Diham si Postavarul cu Cheile Rasnovului si Peretele Animalelor
Creasta Picaturii
Peretele Vaii Albe





Pauza de hidratare si o mica gustare (fructe confiate si "ciocolata" Herbalife - de fapt batoane proteice) si apoi rapelurile. Rapelurile 2 si 3 le-am facut dintr-una.
 La recuperarea corzilor, acestea s-au incurcat. Mai rau, capatul corzii deja era 3 metri mai sus. Ce-i de facut? Pun espadrilele, un picior pe stanca un picior sprijinit de Alex si hopa sus, la liber, pana la pragurile de piatra. Reusesc sa apuc coarda, trag un prusic si urc pana la platforma de unde incepe ultimul rapel. Acolo vad problema...nodul cu care le legasem se incurcase si se blocase. Le-am tras, am trimis o coarda jos si cu cealalta am rapelat in ingusta strunga a marelui V.
In strunga marelui V
 De aici in sus pe vf  Strungii, fara mari probleme, am mers totusi legati si foarte atenti. Sus pe varf am ajuns pe la ora 16.25 si am avut iarasi parte de privelisti speciale.

Aici am mancat, cate un shake nutritiv si un baton proteic de casca (era cam cald pt „de caciula”); cam asta va fi mancarea noastra pana pe la miezul noptii insa a fost de ajuns si nu ne-a fost foame.
Shake si batoane Herbalife + echipament - combinatia ideala
 A urmat rapelul direct catre firul vaii (albisoara turnurilor) apoi am incercat o trecere directa peste muchie (unde iarasi am pierdut timp) ca in cele din urma sa luam traseul clasic ce ocoleste pe la baza turnurilor si am ajuns langa Fatza inalta.
Pleaca Alex primul, pe si printre jnepeni orientandu-se catre honrul/fisura prin care vom face trecerea. Noi am mers pe varianta galbena ( pe "spranceana"), varianta rosie cred ca este cea originala. 
Fatza Inalta
 Regrupeaza la o zada, vin si eu si ma angajez in escalada acestuia. Este probabil cea mai tehnica parte din tot acest traseu, dar pitonat indeajuns.
                                                                                                    
Ajungem la Fatza hornurilor, care pare salbatica si fioroasa din acest unghi, insa mergem pe o brana catre dreapta pana intram in jnepeni si numaram hornurile ..1...2....3...si ..nu, nu start...ci stop.  Pe aici zic toate cartile ca e bine. Pana la horn sunt cateva trepte de iarba si stanca. Am plecat asigurat in sus usor diagonal stanga catre cele mai de sus zade (sunt 2). Imediat dupa ele este un piton solid, cu inel (marcat cu galben in foto). Pasajul este fara dificultati tehnice. In stanga pitonului este un horn scurt, cu un bolovan-capac deasupra. Ma orientez spre dreapta, depasesc o o treapt averticala, apoi usor dreapta catre un jneapan solitar nu foarte solid, dar rezistent (marcat cu albastru in foto). 


Fatza hornurilor si traseul nostru (cu galben piton, cu albastru jneapanul)
 
Deasupra acestuia este o mica muchie ca o felie de stanca. La 2-3 m de jneapan mai este un piton vizibil (marcat cu galben in foto de mai jos). Imediat dupa el se face o traversare catre stanga (pasul cel mai dificil) unde iesim deasupra  hornuletului amintit mai sus. Acolo intalnim urmatorul piton. 
Foto din H3, in stanga muchia ce desparte Albisoara Hornurilor de Albisoara Gemenelor
Urmeaza o succesiune de trepte de pamant si stanca, fara nici o dificultate tehnica, cu inca 2 sau 3 pitoane pe parcurs. Regruparea am facut-o la un jneapan mare care este chiar pe poteca.  De la primul piton (cel de dupa zade) pana la urmatoarea regrupare (la jneapan) nu sunt mai mult de 40m de coarda

Iesirea in prispa Gemenelor (cred ca asa se numeste) este elementara urmarind poteca si braul care ne conduc singure
Mai urcam putin si ajungem in fata unui colt de stanca. Banuim a fi unul dintre vf Gemenelor, dar ceva nu se leaga. In schitele din Cristea trebuie sa o luam prin stanga acestuia si sa trecem printre cele doua varfuri. Insa in stanga este doar haul ce te arunca in v. seaca. Asa ca o luam la dreapta pe un hatas foarte bine conturat si iesim pe niste fetze de iarba foarte primitoare, pe partea stanga (in sensul de urcare) a Albisoarei Gemenelor.
De aici se termina cu cataratul. Desi expus, se poate merge si urca relativ usor si fara probleme. Noi de aici am continuat cumva pe sub linia matematica a crestei, am traversat obarsia Albisoarei Gemenelor si am iesit in platou prin Albisoara Crucii (o alta varianta poate urma linia crestei deloc dificila dar care cere mare atentie). Ora 21.45, dupa 15 ore de traseu.
Cu siguranta, data viitoare, cunoscand traseul se pot face sub 10 ore.

Mergem pana la cruce si aici, inchin un gand catre cel ce a fost prietenul nostru drag, de la a carui plecare dintre noi s-au implinit fix 6 luni.
Sunt sigur ca a fost cu noi toata aceasta tura, ghidandu-ne de sus pasii in locurile in care eram in cumpana.

 Apoi ne uitam cam „de sus” la orasul luminat si o luam la vale spre cabana Caraiman.

La Caraiman, si bune si rele. Este deschis, dar este plin. Un nene raspunde la mishto lui Alex, cand sa intervin apare o doamna Cristina care ne ajuta si ne cazeaza pe amandoi in singurul pat disponibil
La "cina" - vin fiert, apa, stafide si batoane proteice Herbalife.

La miezul noptii suntem in pat, a doua zi dimineata  plecam devreme spre Busteni pe Jepii mici intalnind, ca de obicei, o varietate larga de oameni care urcau.

La Caminul Alpin facem un dus binevenit, mancam tot ce avem si fugim in cariera din Poiana Tapului unde ne intalnim cu Felicia si Vasi si bagam ceva manse. E prea cald asa ca strangem repede si fugim acasa ... unde este si mai cald

Pana data viitoare, la revedere muntii nostri dragi! 


Zile senine

Catarare in Cheile Galbenului (pestera Muierii)


Iunie 2009
Gabi, Mihai, Dinu, Vali


Gata! Am decis amandoi … eu merg la Pestera Muierilor, in cheile Galbenului la catarat, la prima iesire serioasa la stanca pe anul acesta si Laura in tura organizata de Mike in Buila. Si ne mai intalnim inainte si dupa!

Vineri pe la 21.30 parasim orasul impreuna cu Nadia si Catalin (romancatalin) si pe la 1.00 ne bagam la culcarica langa pestera. Dimineata la 8 trezirea, impachetarea si ... raman singurel, restul fugutza la tura din Buila.
Stiam ca dl. Dan Vasilescu este in zona, insa plecase deja sa curete un nou traseu (pt cei care nu stiu, dl Vasilescu este autorul a numeroase premiere in zona si unul dintre veteranii inca in activitate ai alpinismului romanesc).
Mananc, ma invart putin prin zona in asteptarea unor amici ai unei cunostinte ...etc ... in fine pe la ora 10.30 ma aleg cu un partener de catzarat.

Peretele Pesterii (schite cu rosu de la stanga la dreapta: Cezarica, Tabara 1989, Pintenul Dorului) - foto preluata de pe www.roclimbing.net

   Mergem la peretele pesterii hotarat sa intram in “Cezarica” [4A; 5+ A0 (6+) – 4 lc, conform roclimbing.net] despre care auzisem lucruri frumoase si care se preta si experientei mele tehnice si fizice de alpinist “de duminica”. Lungimile sunt in general scurte, pe la 30-35 m.

    Accesul se face pe poteca ce trece pe langa intrarea in pestera iar traseele incep la 2-3 minute de aceasta. Recomandabil sa se poarte casca deoarece cad multe pietre/pietricele daca sunt echipe in pereti sau se lucreaza la noi trasee. Peretii prezinta multe muchii ascutite, eu am capatat ceva zgarieturi.
   A urmat o frumoasa catarare cap de coarda, traseul fiind unul variat si cu destule asigurari, atat pitoane vechi cat si ancore noi. Traseul foarte frumos per total, cireasa de pe tort pentru mine fiind hornul, care mi-a placut la nebunie. Scurta descriere:
* Prima lc porneste vertical fara mari dificultati in prima parte dar cu o mica surplomba pe final; am trecut-o prin dreapta si am iesit pe un platou mare unde am facut regruparea la ancorele chimice
* A doua lungime incepe prin traversarea acestui platou (cam 4-5m) si apoi se urca pe un diedru interesant si frumos, am regrupat pe brana de la baza unui horn (prima regrupare se poate face fie unde am facut noi, imediat dupa iesirea in platou, fie la baza diedrului)
* Urmeaza hornul, care mi s-a parut partea cea mai frumoasa a traseului, cu prize diverse, ...o frumusete ... am iesit pe o brana am mers putin stanga pe ea si la final regruparea la un copacel
* De aici, ultima lungime drept in sus cativa metri pana la o noua surplombitza pe care nu am reusit sa o trec frontal, am mers un pic dreapta (din pacate, m-am tras de un piton ... cat sa nu-mi iasa traseul la liber ... asta este .. data viitoare), am asigurat la un tzanc, am facut o scurta traversare spre dreapta si apoi am iesit in top.
   Privelisti largi, din M-tii Capatanii inca pastrand zapada pana in Oltenia, peste Baia de Fier si mai departe totul era de un verde crud combinat cu albul salcamilor in floare.
 
   Am coborat prin frumoasa padure din spatele peretelui si am revenit la baza traseelor dupa ce am trecut pe langa privirile curioase si mirate ale celor ce asteptau sa viziteze pestera.

   Ca tot am ajuns la pestera, iata si cateva detalii (iunie 2009):
- program de vizitare, vara 9.00-19.00, intrari la fiecare ora (parca as aam inteles)
- taxa acces: 6 lei adulti, 3 lei studenti, pensionari, elevi in grupuri organizate

 Pentru ca era inca devreme am zis sa mai facem un traseu. Initial voiam ceva mai usor apoi insa mi-au cazut ochii pe Pintenul Dorului (3B; 6 A0 (6+) – 2lc). Cotatia de ansamblu te poate deruta, traseul fiind unul cu pasi sustinuti de 6 si 6+, nu prea este loc de odihna pe parcurs.

 Am plecat hotarat insa dupa ce am pus 3 asigurari mainile mi-au cedat si asa am cedat si eu postura de cap de coarda pentru cea de secund fara prea mari griji. Nici asa insa nu mi-a fost usor, a trebuit sa ma trag de bucle, simtind oboseala mai ales in degete (deh, lipsa de antrenament la stanca se vede si mai ales se simte) – se pare ca deocamdata, gradul 6 este limita mea de mers la liber, pt restul trebuie sa trag de pitoane, bucle, etc
* Prima lungime urca sustinut urmand linia unei fisuri, urmeaza o mica burtica, cu o zona scurta cu prize scurse (dificil pentru mine) continuam pe fisura apoi pe perete pana in prima regrupare, intr-o mica grota, sub un fel de tunel-fereastra; regrupare cu destul loc pt echipieri
* Plecarea in a doua lc (de fapt cam 10-12m) se face fie direct prin acest tunel vertical fie usor prin dreapta acestuia intr-un mic sprait, apoi inca cativa metri frumosi
   Regrupam in varful pintenului (acolo este si punctul final al traseului „Creasta baietilor”) si retragem cu un scurt rapel care ne duce intr-un valcel si in 2-3 minute ajungem in poteca de la baza traseelor. De mentionat ca pe linia unde am facut noi rapelul este un scurt traseu de escalada („de pasti”, VII) deschis de Cristi Iacob, de curand ... adica de Pasti.
   Gata cu cataratul pe ziua de astazi, la odihna, la soare, la privit oamenii si copiii care mergeau la intrare in pestera. Putina conversatia cu alpinistii care mai erau pe acolo, apare si dl Vasilescu si grupul sau obositi si murdari dupa ce au curatat o parte a unui nou traseu... ma simt onorat sa stea de vorba cu mine ca si cum m-ar fi cunoscut de-o viata. Ma retrag pentru a-i lasa sa se odihneasca si sa manance,
   Apare si Mihai, impreuna cu Dinu si Vali si repede, vor sa faca si ei ceva astazi. Iau din nou echipamentul si fuga la trasee. E cam tarziu pt ceva lung, toata lumea obosita, hotaram sa facem ceva de maxim 1 lc. Mihai vrea sa dea „Calin”, a auzit el ca e frumos. OK, el cu Dinu intra acolo, eu cu Vali facem ochi dulci catre „Lola”, care pare mai accesibila decat „Calin” (cel putin pentru noi, baietii J).
   Acum ce sa mai lungim vorba, „Lola” ne-a primit cu bratele deschise ... iar „Calin” a facut nazuri cu Mihai ... deh, fie i-am stricat vorba de seara cu d-ra de langa el (pe care o tineam ocupata pt mine si Vali)fie intr-adevar are alte preferinte dacat baietii ...hmmm ... pana la urma am facut cumva si la pasul cheie al traseului (un-7 probabil) Mihai a trecut si el spre „Lola” si in top a regrupat; eu si Vali am decis sa mai urcam cei cativa metri pana in varful tzancului. Si aici e momentul premierelor:
Vali cap de coarda pe ultimii 4-5 metri pana pe varful tancului Vali si Dinu la primul rapel, desi mai catarasera ceva manse pana acum
   Sa le fie de bine si la mai mare!
   Deja intuneric, baietii hotarati de gratar, aprindem focul, micii sfaraie, Mihai si Dinu dau o fuga in Baia de Fier dupa niste vin si se intorc si cu o pizza..mmmm..delicios.
 
    Mihai scoate chitara dar eu nu mai rezist, ma duc la somnic, este aproape miezul noptii. Ma gandeam ca duminica nu mai apucam sa facem nimic daca baietii se intind prea mult la cantari..:)
   Dimineata surpriza, Mihai vine pe la 8 s am aintrebe daca mergem la catarat. Auzi intrebare??!? Pai cum sa nu? Intru in priza, mancat, impachetat, baietii strang cortul, etc ...dar abia pe la 9.30 ne urnim. O vreme calduroasa si un soare stralucitor ne-au insotit ...si toropit.
   Pastram echipele din seara precedenta, Mihai si Dinu intra in „Cezarica”,
 
eu aleg „Tabara 1989” [4A; -6 A0 (6+) – 3 lc] ca sa fim aproape. Traseul, mai dificil decat credeam ... sau eu mult mai obosit decat ma asteptam.
 Intrarea in traseu (in stanga sus zona "decupata")
 * Prima lungime pleaca frumos, usor spre stanga pe zona de unde parca a fost decupata o bucata de stanca (vezi foto); apoi o zona de grad 6 cam 10-15 metri si urmeaza un pasaj lejer la sfarsitul caruia se trece in micul horn din care se lasa la vale un valcel; regrupare lejera
* A doua lungime incepe cu o interesanta traversare de 3-4 metri usor ascendent, apoi traseul face un cot de 90 grade si urca pe un diedru usor lasat pe dreapta; pt mine a fost foarte greu sa gasesc prize convenabile asa ca am urcat tragand din greu de bucle si chiar folosind anoul pt odihna – este partea cea mai dificila a traseului (e cotata ca 6+ dar mie mi-a adus aminte de diedrul din „Cezar Manea” care e cotat cu 8 in unele descrieri –e adevarat ca e si usor surplombat); Regruparea este frumoasa, as spune „cu etaj”; eu am regrupat la un copac (la umbra), iar secundul s-a oprit 2-3 m mai jos pe un balcon lat, prevazut cu ancora.Aici deja avem contact vizual cu echipa din Cezarica.
*Lungimea a treia (de fapt nu mai mult de 25m) este relativ usoara, porneste
vertical apoi usor stanga catre hornuletul final care iese in creasta, varful fiind cativa metri la stanga 

Ooops ! Nevasta ! S-a intors din Buila ... m-a prins asupra faptului.
 
Ce sa fac daca nu pot sta departe de stanca? Vin imediat! Mai am de adus secundul si cealalta echipa sus si ..gata!
Uite, atata te iubesc!

  In ultima regrupare Mihai care se simtea obosit si toropit de soare a decis sa nu mai incerce pasul final dificil din „Cezarica” si facut si el lc 3 din traseul nostru
Mihai in hornul final
Capii rautatilor (..de coarda)
Bucurosi, ne-am promis sa revenim

Retargerea prin frumoasa padure plina de floricele


Mai multe fotografii  aici
­


Zile senine va doresc si la cat mai multe ture!